FIDELIS aduce în luna iunie dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Redactia -

FIDELIS aduce în luna iunie dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

FIDELIS VI, ce se va desfăşura în perioada 15-22 iunie 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,60% la emisiunile în lei şi de până la 6,80% la cele în euro. Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Ediţia din luna iunie aduce, pe lângă condiţiile avantajoase deja cunoscute, o iniţiativă specială dedicată donatorilor de sânge, lansată în contextul Zilei Internaţionale a Donatorului de Sânge, aniversată anual în data de 14 iunie. Astfel, pentru a marca această zi, în cadrul ediţiei care debutează în 15 iunie, Ministerul Finanţelor introduce două tranşe speciale pentru donatorii-investitori, menite să încurajeze implicarea civică şi să recompenseze acest gest de solidaritate.

Această iniţiativă face parte din campania „România are sânge de rocker, acum şi de investitor”, desfăşurată de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” şi Rock FM.

Cei care vor să-şi investească economiile în Programul FIDELIS, ediţia din iunie, vor beneficia de dobânzi atractive şi neimpozabile:

În lei:
– de 6,35% – cu scadenţa la 2 ani
– de 7,35% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge
– de 6,90% cu scadenţa la 4 ani
– de 7,60% cu scadenţa la 10 ani

În euro:
– de 4,00% cu scadenţa la 3 ani
– de 4,85% cu scadenţa la 5 ani
– de 5,80% cu scadenţa la 10 ani
– de 6,80% cu scadenţa de 10 ani pentru donatorii de sânge

Beneficii pentru donatorii de sânge: două tranşe speciale, în lei şi euro

Prima tranşă specială este cea emisă în lei, cu scadenţă la 2 ani şi oferă o dobândă de 7,35%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Cea de-a doua tranşă dedicată donatorilor de sânge este emisă în euro, cu scadenţă la 10 ani şi va avea o dobândă de 6,80%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 1000 euro la 100 euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 euro.

De aceste facilităţi pot beneficia persoanele care fac dovada donării de sânge începând din 1 ianuarie 2026.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilităţi precum:
– posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă;
– veniturile obţinute din deţinerea titlurilor sunt neimpozabile;
– flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunile în lei şi 100 de euro pentru emisiunile în euro, iar pragul minim de subscriere pentru tranşele uzuale este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Prin lansarea celor două tranşe dedicate donatorilor de sânge, Ministerul Finanţelor reafirmă angajamentul de a susţine iniţiativele cu impact social şi de a încuraja participarea activă a cetăţenilor atât în domeniul financiar, cât şi civic.