Finala play-off-ului LNBM, CSU Asesoft – CSM Oradea, se va decide joi, la sala Olimpia, din Ploiești

Redactia -

Finala play-off-ului LNBM, CSU Asesoft – CSM Oradea, se va decide joi, la sala Olimpia, din Ploiești

Prin victoria obținută în meciul al treilea al finalei mari a play-off-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin, primul dintre cele două disputate în sala Antonio Alexe, din Oradea, scor: 88-80 (24-15; 18-21; 24-23; 22-21), campioana en-titre, CSU Asesoft Ploiești, își asigurase liniștea necesară continuării ultimului act, în fața gazdelor de la CSM, iar după cum au decurs ostilitățile, în prima jumătate a duelului al patrulea, se părea că avea să decidă soarta ediției 2013-2014, în deplasare. Dar, partea a doua – și în special, sfertul 3 – a fost una neașteptată pentru Cătălin Burlacu și coechipierii săi, care merseseră, la pauza mare, la cabine cu un ecart de 9 puncte, după 26-22, în cel dintâi act, și 27-22, la capătul celui secund. O posibilă relaxare i-a costat pe „alb-albaștri”, cei care – ulterior unui debut de sfert de imediat de la reluare nu lăsau impresia cedării avantajului de pe tabelă – le-au permis lui Titus Nicoară & Co. să vină ca un tăvălug ș să fixeze tabela, după 30 de minute de joc efectiv, la un puțin de anticipat, chiar și de pătimașii suporteri locali, scor de 70-66, grație unui sec 26-13! Totuși, un avantaj fragil la un meci de baschet, dar care avea să fie nu numai menținut, ci și chiar mărit, finalmente CSM Oradea reușind să împingă finala mare din play-off în partida decisivă, ce va a avea loc joi, 12 iunie, la Ploiești, în sala Olimpia. Atunci când când se va juca, din nou, cu trofeul pe masă, așa cum s-a întâmplat și la „Antonio Alexe”, dar Asesoftul nu a reușit să se impună în dauna gazdelor. Acestea au câștigat și ultimul act, 17-15, scorul final fiind de 87-81 pentru bihoreni.

La Oradea, după cum se observă, din opt sferturi, baschetbaliștii lui Vladimir Arnautovic s-au impus în cinci, insuficient însă pentru a tranșa actuala ediție a LNBM. Acum, totul depinde de jocul al cincilea, fiind nu numai de așteptat, ci și de dorit, ca „Olimpia” să fie arhiplină joi, pentru sărbătorirea acasă a celui de-la 10-lea titlu național, din ultimuii 11 ani. Nu va fi deloc ușor, iar asta nu doar prin prisma impresiei lăsate de către CSM Oradea în partida de debut a finalei mari din play-off, când s-a impus la Ploiești în stil mare, ci și pentru că oaspeții de-atunci chiar au o trupă demnă de a fi respectată. În județul Bihor, CSU Asesoft a mizat pe nouă baschetbaliști în cele două partide, Szijarto Levente, orădean de origine, prinzând 36 de secunde, respectiv 3 minute și 14 secunde și bifând un coș de două puncte, pe finalul actului secund. E drept, nici CSM-ul nu a avut banca prea lungă, dar numai doi jucători nu au fost folosiți în confruntaea a patra, față de trei din tabăra adversă, în ambele meciuri. Îmbucurător este că, ales în dauna centrului sârb Vladimir Tica, pentru meciurile din finala mare a play-off-ului LNBM, americanul Jermaine Jonte Flowers (la minge, urmărit, în jocul al doilea, de către canadienii Sean Morgan Denison și Daniel James Dillon; Foto: Mirela OPREA) a fost foarte util, recuperat pe deplin după grava accidentare a sa de la tendonul lui Ahille, din toamna anului trecut. Rămâne acum ca toate vedetele „alb-albaștrilor” să se mobilizeze la maximum de capacitate, peste patru zile, și să treacă rapid peste oboseala unui drum lung: Ploiești-Oradea și retur. Dar, de o deplasare de câteva sute bune de kilometri va avea parte și echipa adversă, care va suporta și presiunea publicului din sala aflată în Parcul Tineretului.

În cele două confruntări din „Antonio Alexe”, Dado Arnautovic – asistat pe bancă de managerul general Alexandru Iacobescu și președintele executiv Ionuț Georgescu – i-a folosit pe următorii baschetbaliști: Filip Adamovic (7 puncte; 2×3/8), Szijarto Levente (-/2), Jermaine Jonte Flowers (14/17; 5×3), Cătălin Burlacu (6; 1×3/10; 1×3), Alhaji Mohammed (19; 1×3/12), Gerald Raymond Lee jr. (15/16), Ante Krapic (15; 2×3/7), Bojan Popovic (9; 1×3/7; 1×3) și Adrian Guțoaia (3/2). Nu au fost folosiți deloc, în ambele dispute, Vlad Negoițescu, Vlad Dumitrescu și Adrian Movileanu. Antrenorul CSM-ului, Cristian Achim, a mizat pe un lot format din Radovan Markovic (14; 2×3/8), Daniel Popescu (5; 1×3/5; 1×3), Daniel James Dillon (17; 1×3/9), Vujadin Subotic (18; 2×3/11; 2×3), Titus Nicoară (12/21; 2×3), Sean Morgan Denison (2/16), Bogdan Țibârnă (4/6), Reinar Hallik (3; 1×3/-) și William Edward Franklin (5; 1×3/11; 1×3). Radu Rareș Pașca s-a aflat pe parchet 31, respectiv 29 de secunde, fără să puncteze, la fel ca și Sergiu Pop și Horia Hora, cu câte 13 secunde pe teren în jocul al treilea, dar rămași pe bancă pe tot parcursul celui de-al patrulea. În meciul 4, au fost eliminați, pentru 5 greșeli personale, Subotic și Nicoară, respectiv Lee jr. și Popovic. Întâlnirea a treia a fost condusă de către un trio de arbitri alcătuit din Laurențiu Grigoraș (Buzău), Bogdan Podar (Cluj) și Dragoș Stan (București), comisar FIBA fiind un concitadin al celui din urmă, Ion Olaru, iar a patra – de Marius Ciulin (Constanța), Alin Mircea Faur (Timișoara) și Sorin Drugău (Brașov), supervizați tot de un bucureștean, comisarul FRB, Raduly Zoltan.

La finalul duelului de duminică, Arnautovic a fost de părere, așa cum a declarat pentru www.totalbaschet.ro, că echipei locale i s-a făcut cadou victoria, după ce băieții săi au jucat perfect primele două sferturi, dar au crezut, atunci, că finala ar fi fost deja jucată! El a recunoscut că absența, pentru mai multe minute din cauza acumulării greșelilor personale, a lui Popovic a avut un anume efect negativ, deși înlocuitorul lui, Adamovic, a evoluat bine în sfertul al doilea. A apreciat că, de fapt, relaxarea din actul treilea, cu o apărare slabă și o lipsă de idei în atac, a condus la eșec, însă nu va mai fi nicio presiune la Ploiești, atunci când se va juca în fața propriilor suporteri. Antrenorul a conchis că va fi foarte simplu joi: cine va câștiga ultimul meci va deveni campioană! Să sperăm că aceasta va fi CSU Asesoft, pentru a aduce municipiului un titlu național, la nivel de echipe!

De subliniat că finala mică a fost decisă deja, jucându-se după sistemul „cel mai bun din trei partide”, BC Mureș Târgu Mureș adjudecându-și și a doua dispută, de data aceasta în sala Horia Demian, din Cluj, în fața trupei U-Mobitelco BT, scor: 84-59 (29-13; 21-17; 18-20; 16-9), și terminând astfel pe treapta a treia a podimului LNBM.