Florentin Petre: „Jean Prunescu putea juca și la Petrolul, fără probleme”! Fostul internațional este foarte mulțumit de împrumutul stoperului găzarilor

Dragos Trestioreanu -

Florentin Petre: „Jean Prunescu putea juca și la Petrolul, fără probleme”! Fostul internațional este foarte mulțumit de împrumutul stoperului găzarilor

Fotbalist împrumutat în iarnă, până la finele sezonului, la recomandarea președintelui executiv al FC Petrolul Ploiești, Cristian Vlad, la colega de eșalon secund, Dacia Unirea Brăila, fundașul central Jean Prunescu a reușit deja să-l impresioneze pe actualul său antrenor principal, Florentin Petre. Fostul internațional, a cărui carieră s-a confundat cu Dinamo București, a declarat în exclusivitate pentru www.gazetaph.ro„îmi place caracterul lui Jean Prunescu, este un jucător de echipă, util mie, și sunt convins că putea juca și la Petrolul, fără probleme. Îmi pare rău că nu-i pot oferi condițiile necesare pentru a evolua la cel mai mare nivel, dar s-a adaptat perfect la ceea ce vreau eu. Are experiență, clarviziune, inteligență, iar pentru mine, asta-i perfect”. Totodată, Florentin Petre, zis Piticu, a mai adăugat: „M-a impresionat de la primul telefon. I-am explicat condițiile grele de lucru de la Brăila, dar mi-a zis că nu-l interesează așa ceva, fiindcă el vine să joace fotbal. Sincer, cu greu găsești, repet, fotbaliști cu un caracter așa cum are el”!

Reamintesc că Jean Prunescu a refuzat vara trecută să fie direcționat la o altă echipă, el dorindu-și foarte mult să demonstreze că este o soluție viabilă pentru defensiva Petrolului. Însă, dorința nu i-a fost îndeplinită, fiind trimis, drept… pedeapsă, să se antreneze pe terenul de lângă ștrandul Vega, cu echipa de juniori A a clubului pregătită de către fostul internațional Gheorghe Liliac. Pe parcursul returului, lui Prunescu i s-a transmis să revină la prima echipă, la solicitarea antrenorului principal de-atunci, Leo Grozavu, însă nu a prins deloc minute până ce acesta a fost dat afară.

Ulterior, în scurtele mandate de principali interimari ale lui Octavian Grigore și Mugurel Cornățeanu, nu i s-a acordat nicio atenție, deși între timp devenise pregătit fizic 100%, iar apărarea Petrolului avea, pe-atunci, evoluții de-a dreptul jenante, în special în axul central. Astfel încât, pentru a nu sta tot sezonul în tribună, Jean a acceptat o detașare pe termen scurt și așa a ajuns la Dacia Unirea Brăila, echipă la care se remarcă în acest an. S-ar putea ca, odată cu instalarea lui Gigi Mulțescu, să poată fi rechemat la Ploiești, noul tehnician cunoscându-l foarte bine pe Prunescu.

Foto: www.liga2.ro, www.fcpetrolul.ro și www.cronicaromana.ro