După trei sezoane cu doi antrenori prahoveni, a venit rândul „licitației” cu trei brașoveni, pentru banca tehnică a FC Petrolul. Ultimul ales, dar și cel mai aproape de a fi și instalat, este Balint László, de aproape un an în stand-by

Dragos Trestioreanu -

După trei sezoane cu doi antrenori prahoveni, a venit rândul „licitației” cu trei brașoveni, pentru banca tehnică a FC Petrolul. Ultimul ales, dar și cel mai aproape de a fi și instalat, este Balint László, de aproape un an în stand-by

FC Petrolul în varianta ultimă, cea care a preluat ștafeta de la defuncta SC FC Petrolul în vara lui 2016, a început drumul către primul eșalon din Liga a IV-a. Unul în care a stat un sezon, tot atât făcând-o și în cel imediat superior, al treilea. Odată cu promovarea în a doua ligă, cu speranța că se va repeta situația din precedentele două de mai jos, socoteala nu s-a mai potrivit, însă. A fost nevoie de nu mai puțin de patru ani competiționali pentru accederea în ceea ce avea să se numească SuperLiga. În primul campionat de eșalon secund, dacă nu greșesc, s-a pus problema ca alesul pe banca tehnică să fi fost un antrenor tânăr, Balint György László (foto la titlu, în mijloc, alături de intermediarul de jucători Bogdan Apostu, un ex-petrolist, și de președintele de la UTA Arad, Alexandru Mészár). Cum negocierile, a declarat Balint, la acel moment, pentru www.gazetaph.ro, au trenat, partenerul finanțator de atunci preferând un tehnician având și Liga 1 în CV, Balint a acceptat, pentru a nu rămâne pe dinafară, propunerea primită de la UTA Arad. O echipă pe care a și promovat-o în cel dintâi nivel al fotbalului autohton. Și la care a fost A1 chiar în două mandate. În schimb, cu excepția unor interimate ale prahoveanului Octavian Grigore, antrenorul din ligile 4 și 3 al Petrolului, s-a optat, în trei dintre cei patru ani, la foști fotbaliști cunoscuți în Divizia A. Unii erau foști internaționali deveniți antrenori trecuți și pe la L1, precum Leo Grozavu, Mugurel Cornățeanu, Gheorghe Mulțescu, Flavius Stoican, Costel Enache și Viorel Moldovan. Promovarea a reușit-o, totuși, prahoveanul Nae Constantin, în al patrulea sezon de Liga a II-a!

În cel dintâi eșalon, Nae nu a rezistat un campionat întreg, demisionând și fiind înlocuit de către un alt prahovean, nașul său, Florin Pârvu, cel care nu mai condusese o grupare de prim nivel. Ca și cumătrul său, de altfel, în clipa promovării. Ambii tehnicieni au avut și rezultate bune, promițătoare chiar, la un moment dat. Pârvu a trecut totuși printr-o cumpănă în decembrie trecut, atunci când nu a existat un numitor comun la nivelul celor doi președinți din club, împrumutătorul Marian Copilu și șeful executiv Claudiu Tudor. Copilu l-a vrut demis, iar Tudor s-a opus. Susținut și de destui dintre suporteri, Florin a rămas pe loc, dar a fost pus pe liber, până la urmă, în această primăvară. A trecut repede însă la o colegă de întrecere din play-out, FC Voluntari. Întorcându-ne la momentul „decembrie 2023”, s-a scris, pe ici, pe colo, fără a fi și confirmat oficial, despre interesul pentru câțiva tehnicieni, dintre care unul să îl înlocuiască atunci pe Florin Pârvu. Unul dintre aceștia a fost… Balint György László. Cum scriam mai sus, intenția de schimbare s-a transformat într-o… confirmare a titularului cu numărul 1 de pe banca tehnică. Odată cu plecarea lui Pârvu, președintele Marian Copilu – cel despre care se spunea că ar decide, atunci, noul antrenor – s-a trezit cu refuzuri din partea unui… prieten, Marius Șumudică, al unuia „pe proprie declarație”, Gabriel Manu, ori, finalmente, chiar al lui Eugen Neagoe, care acceptase inițial oferta, dar s-a „încurcat” în acte cu FC Argeș, club de care aparținea, cu un contract aflat în derulare.

Cum cel care devenise, de voie, de nevoie, principalul responsabil tehnic al FC Petrolul, Florin Stîngă (foto jos, în text), își termina scurtul mandat după meciul de sâmbătă, 6 aprilie 2024, cu… FC Voluntari, el neavând încă licența Pro, siteul central www.sport.ro a notat că, mulțumiți de rezultatele interimarului, cu patru puncte din șase posibile, s-a căutat un compromis. Unul pentru a-l menține pe Stîngă drept principal decident la echipă. Astfel, s-ar fi avansat varianta, scrie același site, ca fostul petrolist Dinu Todoran (foto sus, în text), antrenor posesor de licență Pro, cu prezențe la Liga 1, la FCSB, ca A1, să vină și să colaboreze, de astăzi, cu concitadinul său brașovean, aflat la final de „mandat”. Până la urmă, schimbarea s-a „schimbat” și a revenit iar în pole-position Balint György László, liber de contract de aproape un an calendaristic. Despre cel numit și Gyuszi s-a notat, de către www.gsp.ro și www.fanatik.ro, preluate apoi și de alte siteuri centrale, că ar fi acceptat oferta și va semna un contract, urmând a conduce primul antrenament al săptămânii, azi, 8 aprilie. Cel puțin, așa se aude la această oră. Interesant este că după prezența consecutivă pe banca tehnică, vreme de trei sezoane, a tot atâția prahoveni, Nae Constantin și, respectiv, Florin Pârvu, s-ar părea că a urmat, acum, o – hai să-i zic – „licitație”cu trei brașoveni de origine: Florin Stîngă, Dinu Todoran, între timp stabilit în Voluntari, acolo unde antrenează în prezent echipa a doua a clubului prim-divizionar, și Balint György László. Dacă primii doi sunt sau au fost la FC Petrolul, cel de-al treilea, în eventualitatea în care va fi și instalat, este debutant la clubul găzarilor. Iar debutul oficial pe bancă l-ar face sâmbătă, 13 aprilie, în prime-time, pe „Cluj Arena”, la meciul contra lui „U”, având drept oră de start 21.30!!!

Foto: www.news.ro, www.prosport.ro și www.fcpetrolul.ro   

Publicitate

Swisso
Swisso