Focare Covid la două centre medico-sociale din Prahova

Daniel Dimache -

Focare Covid la două centre medico-sociale din Prahova

Ploiești, 15.08.2020

 Informare de presă privind situația COVID-19 în Prahova

15 august 2020

  Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 3057 de persoane, dintre care 617 sunt raportate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova ca fiind cazuri active. Din totalul celor confirmați de la începutul epidemiei, 117 prahoveni au decedat. Ultimele decese asociate COVID-19 au fost în rândul a două persoane de sex feminin, cu vârstele de 43 și 72 de ani, și una de sex masculin, cu vârsta de 81 de ani, care prezentau comorbidități.

 

Conform DSP Prahova, au fost identificate două focare în cadrul a două centre medico-sociale, de pe raza județului. La unul dintre ele, au fost confirmate șapte persoane (trei beneficiari dintr-un total de 15 și patru angajați dintr-un total de 19). Măsurile dispuse în acest caz: izolarea beneficiarilor în centru de îngrijire și a personalului infectat, fi la domiciliu, fie la spital, după caz, carantinarea contacților direcți, retestarea, pe parcursul săptămânii viitoare, atât a beneficiarilor, cât și a angajaților, dezinfecția unității. La cel de-al doilea centru, 15 beneficiari dintre cei 48 internați au avut teste pozitive. Aceștia au fost izolați în unități spitalicești, a fost realizată dezinfecția spațiului, iar săptămâna viitoare vor fi retestați toți beneficiarii și angajații de aici.

Amintim faptul că în aceste tipuri de unități care se ocupă de îngrijirea persoanelor adulte, începând cu luna aprilie, au fost realizate testări periodice în rândul personalului și beneficiarilor, tocmai pentru a fi preîntâmpinate astfel de situații. 

 

Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 25 de pacienți, dintre care 16 sunt ventilați.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 263 de paturi sunt ocupate. 

          De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 401 de decizii de izolare și 2501 de decizii de carantină.

 

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 16632 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în acele țări care solicită un astfel de test), conform centralizării DSP Prahova.

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

 

Au fost efectuate verificări la 1590 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 1080 de persoane, 790 auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 167 de societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 120 de sancțiuni (nouă în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 95 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților, conform Legii 55/2020, 16 pentru fapte de natură economică).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 62000 lei.

 

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

Instituția Prefectului – Județul Prahova

15 august 2020