”Fondul Prahova pentru educație”

Daniel Dimache -

”Fondul Prahova pentru educație”
 
 
 
Când autorităţile publice, mediul privat şi societatea civilă îşi dau mâna în a realiza proiecte pe termen mediu şi lung, rezultatele nu pot fi decât unele încununate de succes şi în beneficiul nostru, al tuturor!
Fundaţia Comunitară Prahova, una dintre cele mai active organizaţii non-guvernamentale din judeţul nostru a lansat „Fondul Prahova pentru Educaţie“, un proiect finanţat de OMV Petrom şi faţă de care şi Consiliul Judeţean Prahova şi-a arătat toată disponibilitate în a acorda suportul necesar.
„Fondul Prahova pentru Educaţie“ este un apel privat de finanţare ce vizează susţinerea proiectelor educaţionale dezvoltate de către organizaţii neguvernamentale, unităţi de învăţământ şi alte instituţii cu acest profil din judeţ, în beneficiul elevilor prahoveni, cu scopul de a crea programe educaţionale sustenabile. Detalii despre proiect, găsiţi pe https://www.fundatiacomunitaraprahova.ro/
Prezentă la eveniment, Anna Maria Vasile, administratorul public al judeţului, a apreciat iniţiativa Fundaţiei, precizând că instituţia pe care o reprezintă este deschisă colaborării cu toate entităţile din mediul public şi privat, în privinţa accesării proiectelor, cu diverse finanţări, care vin să răspundă nevoilor comunităţii prahovene.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024