Fostă junioară la HC Activ Plopeni – decretată de patru ori „cea mai bună handbalistă din lume”! Adusă în Prahova pe… două mingi și jumătate și vândută cu 50.000 de euro!

Dragos Trestioreanu -

Fostă junioară la HC Activ Plopeni – decretată de patru ori „cea mai bună handbalistă din lume”! Adusă în Prahova pe… două mingi și jumătate și vândută cu 50.000 de euro!

Săptămâna trecută, după cum îmi închipui că știu toți iubitorii cu mingea mică din România, interul stânga al campioanei en-titre a României, CSM București, este vorba despre Cristina Neagu, a fost declarată, pentru a patra oară, drept „cea mai bună jucătoare din lume”, în urma votului simpatizanților acestei discipline sportive. Dacă asta se știa deja, nu îmi pot da seama și de câți prahoveni își mai amintesc despre… jucătoarea bucureșteancă aflată în ultimul an de juniorat, transferată la HC Activ Plopeni, de către patronul acesteia, Cristian Iancu, un prosper om de afaceri, fost proprietar de cotidian local și de tipografie, dar și șef al Asociației Județene de Handbal.

Iancu declara siteului www.libertatea.ro, la finele lui 2015, că o ochise pe Cristina la turneele de junioare 3, pe când avea 14 ani, și a adus-o la Plopeni cu încă trei coechipiere ale sale, pregătite de Maria Covaci la Clubul Sportiv Școlar 5 București. Transferul s-a făcut contra a… 10 mingi de handbal! Adică, două mingi și jumătate de jucătoare! Neagu a intrat la Plopeni pe mâna bine cunoscutului antrenor ploieștean – mai mult de seniori, e drept – Ion Nicolae. Tot la Activ, pentru activitatea căreia, a notat www.libertatea.ro, Cristi Iancu a renovat sala polivalentă din Plopeni, care devenise un… WC public, și un cămin, pe care l-a transformat în hotel-restaurant pentru  handbalistele sale. Investiția l-a costat peste 100.000 de euro, la vremea respectivă!

Cristina Neagu a convins-o să vină la Plopeni și pe prietena sa – se spune că ar fi devenit, ulterior, iubita fratelui ei – Patricia Vizitiu, în prezent jucătoare la SCM Craiova, alături de care a câștigat finala Cupei EHF, anul trecut. Viitoarea cvadruplă „cea mai bună handbalistă din lume” făcea atunci naveta, de trei ori pe săptămână, la Ploiești, acolo de unde era preluată, cu mașina, de Iancu, ea fiind elevă la secția umană a unui liceu din capitala țării. Culmea culmilor, cu Neagu și Vizitiu în echipă, HC Activ Plopeni a ratat promovarea în primul eșalon, deoarece – a povestit Nicolae pentru siteul bucureștean – a folosit… cinci junioare, ci nu patru, câte prevedea regulamentul FRH!!!

Recunoscându-i marea valoare, deja, fosta mare internațională Mariana Târcă, antrenoare la Corona Brașov, l-a convins pe patronul echipei din municipiul de la poalele Tâmpei să o cumpere pe Cristina Neagu, potentul om de afaceri Teodor Florescu oferind… 50.000 de euro, pentru adjudecarea ei. Și avea mai târziu să fie foarte câștigat, la plecarea acesteia, de la Corona la Oltchim  Râmnicu Vâlcea, fiind deja denumită… „Hagi din handbal”! Pentru a o vedea cu ochii săi pe „Minunea handbalului din Carpați”, la Plopeni a venit, la un moment dat, și selecționerul de-atunci al Franței, Pierre Mangin, Cristina fiind însă simpatizată și de alți antrenori celebri din Hexagon, precum Olivier Krumbholz și Daniel Constantini.

Chiar dacă nu a fost un produs al școlii prahovene de handbal, Cristina Neagu a trecut prin județul nostru în drumul ei spre consacrare și nu cred că nu-și mai aduce aminte, acum, de anul petrecut la HC Activ Ploiești, de Cristian Iancu și de Ion Nicolae, cei care au contribuit, după puterile lor, la ascensiunea bucureștencei descoperite, odată, de Maria Covaci. Fanii handbalului feminin o așteaptă la vară pe Cristina să revină în activitate, după recuperarea deplină în urma unei intervenții delicate suferite la ligamentele unuia dintre genunchi. Alături de noile achiziții cu nume ale CSM-ului bucureștean, cu Neagu în frunte, se speră la un nou trofeu al Ligii Campionilor în vitrina „tigroaicelor”!

Foto: www.libertatea.ro