Fostul căpitan al găzarilor, Cristi Vlad, a venit pe banca „lupilor” cu norocul primei victorii în deplasare!

Redactia -

Numit joi, 4 octombrie 2012, drept înlocuitor în postura de delegat al echipei sale de suflet, Petrolul Ploieşti, al lui Marius Nicolae, suspendat până la finele turului de campionat al Ligii I, de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, Cristi Vlad a venit cu norocul: „lupii” au obţinut primul succes în deplasare, de la debutul întrecerilor! Meciul cu Viitorul, de pe arena Farul, din Constanţa, de sâmbătă, 6 octombrie, a avut două reprize distincte. În prima, după ce arbitrul băimărean Cristian Balaj a ignorat un atac criminal de „roşu” al fostului jucător al lui Internazionale Milano, Denis Alibec, arătându-i doar cartonaşul galben, deşi – dacă l-ar fi prins în plin – i-ar fi fracturat cu siguranţă piciorul lui George Galamaz, cel din urmă, încă afectat de lovitura primită şi făcând eforturi să continue jocul, a deviat cu capul, sub bara porţii lui Mircea Bonrescu, un balon trimis în „6 metri” de către Nicolae Dică! Neatins, obiectul de joc ar fi ajuns cu siguranţă în braţele goal-keper-ului petroliştilor. Ploieştenii au acuzat şocul până spre finele primului mitan, acelaşi Alibec fiind foarte aproape să mărească avantajul băieţilor lui Gheorghe Hagi. Scăpaţi cu bine, dar mai ales după ce centralul nu a văzut faultul de la marginea interioară a careului mare al lui Sebastian Ahim asupra lui Alibec, „galben-albaştrii” au ratat două ocazii uriaşe, prin Gheorghe Grozav, din poziţii în care este mai greu să nu marchezi, decât s-o dai alături sau în portarul advers! Asta după ce şi Jeremy Bokila irosise deschiderea scorului, expediind balonul peste transversală, cu capul, la 0-0.

După pauză, deşi i-a mai ţinut pe teren pe „figuranţii” Adrian Cristea, în special el, şi Grozav încă 15 minute, respectiv 27, ei putând fi „groparii” propriei echipe, antrenorului Mircea Rednic i-a venit inspiraţia. Dar avea să fie abia când să se intre în ultimul sfert de oră al partidei, iar scorul continua să fie cel stabilit de autogolul lui Galamaz. Intrarea pe gazon  a lui Daniel Opriţa, în locul „Prinţului”, dar mai ales a lui Hamza Younes, care l-a schimbat pe Grozav, i-a salvat poate postul lui Rednic – cei doi conlucrând cu succes, împreună cu Laurenţiu Marinescu (foto, la balon; www.fcpetrolul.ro), la egalarea din minutul 74, a golgheterului tunisian, ajuns la şase reuşite în acest sezon. Şi ultima modificare a „Puriului” avea să fie de bun augur, junele Vlăduţ Morar (87) finalizând cu sânge rece şi în stil de mare jucător, la prima atingere de balon, o acţiune ce i-a avut în prim-plan pe Damien Boudjemaa şi din nou pe Younes, cel care i-a impus lui Bokila să-i lase balonul fostului clujean. S-a terminat 2-1, cu Viitorul în 10 oameni, din cauza unui exces de zel al lui Balaj, care i-a arătat două cartonaşe galbene, pentru proteste, lui Sebastian Mladen, în ultima secvenţă a partidei, trimiţându-l un pic mai devreme la vestiare. De remarcat că răsturnarea scorului putea veni chiar puţin mai devreme de golul lui Morar, însă Bokila, după ce l-a driblat elegant pe Cosmin Vâtcă, în careul mare, a trimis cu dreptul o minge „ţopăită” cu mult peste transvesală.

A fost un meci în care Boudjemaa, Sony Mustivar şi Marinescu au strălucit, la fel cum au făcut-o, pe final de joc, şi Younes, şi Opriţa. Un mitan secund bun a avut şi înlocuitorul lui Geraldo Alves, Manasse Ruben Enza-Yamissi, portughezul rămânând în afara lotului, din cauza nerecuperării după accidentarea survenită în meciul cu Steaua. Deşi a făcut deplasarea la Constanţa, Geraldo a rămas în trribună. La faţa locului a fost prezent şi un grup de suporteri ai Petrolului, fanii – foarte supăraţi după eşecul de acasă cu Steaua, dar şi pe prestaţia slabă a echipei în prima repriză a partidei cu Viitorul – au scandat des şi devreme: „Demisia, demisia!”, la adresa antrenorului principal al formaţiei lor favorite! Doar golul lui Morar, cel care a fugit, după reuşita sa, direct spre galerie, fiind îmbrăţişat de către ultraşi, a mai destins puţin atmosfera, care putea fi foarte tensionată, la final, dacă „lupii” nu răsturnau scorul de pe tabela de marcaj!

VIITORUL: Vâtcă 6 – Mladen 5, Larie 5.5 Bejan 6, Toşca 4 (84 – Bălaşa) – Al. Lazăr 5, Onicaş 6 –  G. Iancu 5.5, N. Dică (cpt) 7 (64 – Vaştag 5), A. Chiţu 6 – Alibec 6.5 (77 – Albu). Antrenor: Cătălin Anghel.
SC FC PETROLUL: Bornescu 6.5 – Achim 6, Galamaz 5.5, Enza-Yamissi 6.5, Guilherme 6 – Boudjemaa 7.5, L. Marinescu (cpt) 7.5 (84 – Morar), Mustivar 7.5, Ad. Cristea 4 (60 – Opriţa 7) – Bokila 6.5, Grozav 4.5 (72 – Younes 8). Antrenor: Mircea Rednic.
Au arbitrat: Cristi Balaj 6 (Baia Mare) – Valentin Avram 7 (Bucureşti) şi Florin Păunescu 7 (Râmnicu Vâlcea).
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Observatori: Ion Neagu, pentru joc, şi Viorel Sandu, pentru arbitraj (ambii din Bucureşti).

Cartonaşe galbene: Alibec (2), Onicaş (22), Mustivar (23), Larie (78), Mladen (două, ambele în minutul 90+3).

Cartonaş roşu: Mladen (90+3).

După joc, tehnicianul oaspeţilor, Mircea Rednic, a declarat: „A fost o victorie meritată. Băieţii au dat dovadă de caracter şi au înţeles tot ceea ce am vorbit la pauză. Am avut ghinion că am fost conduşi după un autogol. Am dominat clar în repriza a doua şi am avut multe ocazii. Dacă eşti suporter adevărat, trebuie să încurajezi echipa, chiar dacă ai ceva cu antrenorul. Au strigat demisia de cum au venit la stadion. Atunci când îmi voi da seama că lucrurile nu merg bine din cauza mea, îmi voi da demisia. Un număr de 16 puncte sunt puţine, dar să nu uităm că am pierdut trei meciuri în prelungiri. Din 1995, nu s-a mai făcut nicio performanţă la Ploieşti”! În schimb, omologul său de pe banca Viitorului, Cătălin An ghel, a spus că „e supărare mare, am făcut o primă repriză bună, a doua fiind însă inexplicabilă. Am comis greşeli copilăreşti şi am renunţat la joc, mulţumindu-ne doar să ne apărăm. Este un moment delicat, dar tot timpul ai ocazia să-ţi îmbunătăţeşti jocul. Dacă luăm puncte la CFR Cluj, putem spune că va fi o pauză binevenită, cea care va urma”!

Joi, 11 octombrie, Petrolul se va deplasa la Istanbul, pentru a oferi a doua zi, de la ora 15.30, replica celebrei Galatasaray, revenirea acasă urmând a se face duminică, 14 octombrie, iar sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 21.30, va combate, pe „Ilie Oană”, cu FC Severin, „lanterna roşie” a Ligii I, într-un meci programat în etapa a XII-a.