Armando Vajushi a iertat-o pe FC Petrolul de unele sume datorate, pentru a fi legitimați fotbaliștii liberi de contract! Când îi intră banii în cont, atunci, portarul Andreas Leitner și fundașul central Félix Mathaus – aproape de a deveni „lupi”

Dragos Trestioreanu -

Armando Vajushi a iertat-o pe FC Petrolul de unele sume datorate, pentru a fi legitimați fotbaliștii liberi de contract! Când îi intră banii în cont, atunci, portarul Andreas Leitner și fundașul central Félix Mathaus – aproape de a deveni „lupi”

După cum se știe deja, în urma deciziei din iarna trecută a antrenorului principal al FC Petrolul Ploiești, Nicolae Constantin, unul dintre fotbaliștii aflați atunci sub contract cu clubul găzarilor, ex-internaționalul albanez Armando Vajushi (foto sus, la minge, și mijloc), a fost scos din lotul liderului, din acel moment, al Ligii a II-a și s-a forțat rezilierea angajamentului acestuia. Deoarece a stat tare pe poziții, nerenunțând la contractul care urma a fi expirat pe 30 iunie 2022, fosta vedetă a fost trimisă să se antreneze pe terenul de la Rafănăria Vega, sub comanda unui antrenor de la academia de copii și juniori, Cristian Iordache. Acolo, după terminarea sezonului promovării i s-au mai alăturat alți doi jucători străini aflați sub contract, care nu se mai aflau în vederile lui Nae Constantin, germanul Senad Jarovic și bosniacul Vedran Vrhovic. Ultimul și-a găsit mai devreme echipă, urmat apoi de penultimul, ambii părăsind Ploieștii, după acceptarea rezilierii documentului oficial. Numai Armando Vajushi a rămas aici până în ultima zi de contract.

Cum nu fusese plătit încă din momentul în care a devenit indezirabil, odată ajuns acasă, în Italia, la Vercelli, Vajushi și-a angajat un avocat specializat pe problemele fotbaliștilor. Acesta a reclamat la UEFA neprimirea banilor datorați de FC Petrolul clientului său. Ca urmare a demersului legal, forul european al sportului rege a decis să i se blocheze efectuarea de transferuri trupei ploieștene, iar asta până la achitarea sumelor de bani datorate. Unele care erau defalcate – potrivit albanezului – în două rate: 46.000 de euro (scadență: 26 august 2022), respectiv 16.000 de euro (scadență: 31 august 2022). Dintre acestea, clubul „lupilor” a achitat, inițial, numai cei 16.000 de euro, adică trabșa a doua, și aceea cu o zi sau două întârziere. Astfel încât, suma a suportat penalizări. Prima rată a rămas însă în suspensie. Dar, FC Petrolul a mai adus doi jucători străini, fundașul central Félix Mathaus (Insulele Capului Verde), de la Gaz Metan Mediaș, așteptându-se ca acesta să devină liber de contract, statut primit în această lună, și pe portarul austriac Andreas Leitner, de la Admira Wacker, acesta benficiind de statutul la care a aspirase capoverdianul. Cu transferurile interzise de către UEFA, cei doi au participat numai la antrenamente, neputând fi legitimați.

Din acest motiv, s-au intensificat discuțiile cu fostul internațional albanez, cel care – deși tratat neelegant de către FC Petrolul – a acceptat „din cauza situației dificile de la club” să renunțe la prima de promovare și la alte sume care îi erau datorate. Urmează ca – prin trimiterea în contul lui a 18.500 de euro – cazul să fie rezolvat, iar UEFA să ridice interdicția la achiziții a ploieștenilor. Pe scurt, până la momentul în care a acceptat să închidă cazul, primind suma mai sus-menționată, Armando Vajushi primise în cont 16.000 de euro și, apoi, 12.000 de euro, din totalul de 62.000 de euro. Clubul – prin vocea activului director sportiv Claudiu Tudor (foto jos, în stânga, alături de președintele executiv Costel Lazăr) – a anunțat, săptămâna trecută, că va mai trimite 17.500 de euro, ceea ce ar fi însemnat un total de 45.500 de euro, dar și un rest de achitat de 16.500, la care să se adauge și penalizări de întârziere. Până la urmă, Vajushi a lăsat de la el și a acceptat să mai primească numai 18.500 de euro, ci nu 17.500, el renunțând astfel la 15.500 de euro. De ce? Deoarece a dorit să nu facă un… „rău cuiva care mi-a făcut rău”! Pe cale de consecință, potrivit declarației recente a lui Claudiu Tudor făcută www.gazetaph.ro, după două zile de la primirea banilor în cont de către Armando Vajushi, UEFA va da liber la transferuri Petrolului. Drept urmare, cei doi fotbaliști străini nominalizați mai sus vor putea fi incluși în lotul pentru play-off-ul Cupei României, de miercuri, 28 septembrie, ora 18.45, de la Mediaș, contra CSC 1599 Șelimbăr (Liga 2). Dar, potrivit www.fcpetrolul.ro, există șanse ca sâmbătă, 1 octombrie, de la 21.30, tot acolo să aibă loc și meciul Petrolului contra CFR Cluj, din etapa a XII-a, dacă nu cumva campionii vor reuși să obțină condițiile mult mai bune de pe arena colegei de întrecere din Superligă, Sepsi Sfântu Gheorghe.

Foto: www.fcpetrolul.ro