Fostul „lup” Georgian Păun, foarte aproape de a semna cu o viitoare adversară a Petrolului. A ales tot o echipă de tradiție

Dragos Trestioreanu -

Fostul „lup” Georgian Păun, foarte aproape de a semna cu o viitoare adversară a Petrolului. A ales tot o echipă de tradiție

La finele ediției de campionat 2017-2018 a Seriei a III-a din Liga a III-a de fotbal, contractul cu FC Petrolul al mijlocașului ploieștean Georgian Păun a expirat și nu i s-a mai făcut nicio propunere de prelungire a acestuia, deși semnase cu clubul găzarilor încă de la începutul noului proiect, demarat din al patrulea eșalon local.

Liber de angajament, fotbalistul cu barbă de lumbersexual și-a analizat în liniște ofertele, în această vară, și până la urmă a optat tot pentru echipă de tradiție din fotbalul românesc, una a cărei traiectorie seamănă cu aceea a fostei sale formații. Este vorba despre SSC Farul Constanța, trupă înființată de către suporterii „marinarilor”, dar susținută, spre desoebire de Petrolul, de municipalitate. Păun face parte dintr-o listă extinsă de fotbaliști nou-veniți la Farul, odată ce această grupare a semnat un contract de colaborare cu o… femeie de afaceri dobrogeană, Emanuela Gavrilă! Cea care speră ca, de la iarnă, gruparea constănțeană să se pună perfect pe picioare și să atace chiar promovarea în Liga 1. Farul mai colaborează și cu un intermediar de jucători care a adus fotbaliști, pe vremea fostului manager general al Petrolului, Vivi Răchită, și la clubul găzarilor, Traian Gherghișan.

Gherghișan s-a pus rapid pe treabă și – de unde tandemul tehnic Ion Barbu-Gheorghe Mina avea la reunire doar nouă jucători la dispoziție, dintre care majoritatea localnici – acum  lotul „alb-albaștrilor” bate spre 20 de fotbaliști. Însă, e adevărat, destui sunt la probe, fie români, fie chiar străini. Dintre cei din urmă, cel mai cunoscut ar fi fostul echipier al Concordiei Chiajna, Michael Odibe, nigerianul legitimat ultima dată la o formație din Kazahastan. Odibe este fundaș central și și-a amânat cu câteva zile sosirea la Constanța, pentru rezolvarea unor probleme personale. Mai sunt prezenți sub comanda lui Barbu și Mina, în afara lui Georgian Păun, și mulți străini din Italia, Coasta de Fildeș, dar nu numai. Într-un prim meci amical, cu o divizionară D locală, Sparta Techirghiol, încheiat cu scorul de 8-0 (4-0), Păun a bifat o reușită, iar trei dintre străini au marcat și ei.

În aceeași zi în care de-acum fosta sa echipă, FC Petrolul, va bifa un meci de prezentare, cu FC Rapid București, echipă din Liga a III-a, Suporter Spirit Club Farul Constanța va juca pe cea mai mare arenă din oraș cel mai important joc-test din pregătiri, cel cu viitoarea adversară din Liga a II-a, Dacia Unirea Brăila, sâmbătă, 28 iulie 2018, ora 11.30. Mai mult ca sigur că, după acest duel, Georgian va semna contractul cu Farul, el declarându-se mulțumit de antrenamentele făcute acolo și de debutul său cu gol. Cu un CV care cuprinde și destule meciuri de prim eșalon (70, cu 10 goluri și 11 assisturi), ba chiar și din cupele europene, cu o Cupă a României câștigată cu Dinamo, Păun – acum în vârstă de 32 de ani – va accepta o nouă provocare, dacă la el acasă nu a mai fost dorit.  Deci, din sezonul următor, el va veni ca adversar pe arena dragă lui, „Ilie Oană”, dar va fi aplaudat, cu siguranță, de către foștii fani locali, pe care i-a simpatizat tot timpul. Și care, la rândul lor, l-au simpatizat. De fapt, cei pentru care și-ar fi dorit foarte mult să continue la FC Petrolul!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.ziuadeconstanta.ro