Foștii jucători ai lui Florian Walter i-au bătut pe actualii, cu un scor de forfait, pe „Cluj Arena”!

Redactia -

Foștii jucători ai lui Florian Walter i-au bătut pe actualii, cu un scor de forfait, pe „Cluj Arena”!

În vară, folosind o așa-zisă formulă experimentală, Răzvan Lucescu a ratat cu Petrolul primul obiectiv al sezonului – adjudecarea reînființatei Cupă a Ligii, în urma eliminării de către Universitatea, pe „Cluj Arena”. De atunci, „lupii” au revenit de două ori la fața locului, iar înlocuitorul lui Lucescu jr., Gheorghe Mulțescu (foto jos, stânga, salutându-se cu George Ogăraru; www.prosport.ro), a bifat două victorii cu același scor, unul de forfait, 3-0. Dacă, în „16”-imile Cupei României-Timișoreana, adversarul a fost unul facil, o formație din al treilea eșalon, Unirea Jucu, sâmbătă seara, oponenta a fost de aceeași categorie. Și, chiar dacă cele două combatante erau despărțite, înaintea desfășurării etape a XIV-a a campionatului Ligii I, de 10 locuri și 12 puncte, era clar că „U” nu putea fi o pradă ușoară precum trupa de la Jucu. Astfel încât, nici cel mai optimist suporter al oaspeților nu anticipa că urma să asiste la un succes foarte limpede al favoriților, care au făcut cel mai bun meci din acest sezon, dominându-și adversara la toate capitolele statisticii de profil. Bulversat de informațiile din ultimele zile și nemaiprididind să nege că ar părăsi-o pe gruparea ploieșteană în favoarea uneia din Emiratele Arabe Unite, Mulțescu a venit la Cluj, pe cea mai mare arenă a orașului din nou golașă, cu o inovație de sistem, renunțând la mereu uzitatul 1-4-2-3-1 și trecând la un mai elastic 1-4-3-3. L-a menținut pe Ipsa lângă Geraldo, l-a titularizat pe Haddad alături de Filip și de Pablo de Lucas (foto mijloc dreapta, într-un frumos duel aerian cu Emil Ducu-Ninu, priviți de Dan Bucșă; www.prosport.ro), iar în avanposturi, între vitezistul Astafei și penetrantul Tamuz (foto sus, luptându-se cu Dino Skvorc; www.prosport.ro), l-a postat pe tehnicul Albin, cel care – în sfârșit – l-a reamintit pe jucătorul remarcabil din urmă cu ceva vreme. După 30 de minute, dominate net de către echipa sa, care nu reușea totuși să își și concretizeze superioritatea pe tabela de marcaj, Gigi Mulțescu a dat semne de nervozitate și a făcut prima schimbare, nefiind totuși ceva chiar neobișnuit, mai procedând astfel și în alte meciuri. Mulțescu a revenit atunci la vechea așezare, iar chemat la margine, pentru a-i face loc lui Priso, Haddad (foto mijloc, stânga; www.prosport.ro) s-a enervat la rândul lui și, ulterior unor grimase pe teren și a unor cuvinte aruncate spre bancă, dincolo de spațiul de joc, s-a dus direct la cabine! Tehnicianul Petrolului a avut însă noroc, deoarece camerunezul i-a fost un „porte-bonheur”, la doar patru minute după intrarea sa pe gazon Albin i-a pasat lui Tamuz, aflat cu spatele la poarta fostului junior al „galben-albaștrilor”, Vladimir Niculescu, a pivotat spre stânga și a trimis un interior cu un efect magic, de la 25 de metri, balonul aproape mângâind bara din 2sdreapta, înainte de a se duce în plasă. Golazo – cum se scrie pe genericele TV! Oaspeții nu s-au mulțumit doar cu atât, dorind să răzbune câteva oportunități irosite în prima repriză și au încheiat-o en-fanfare, internaționalul israelian lăsându-l singur pe dreapta pe Alcenat, care a avansat și și-a încercat cu succes șansa, din unghi, de la 7 metri, mingea catapultată de el ducându-se sub bară.

Cu avantaj de două goluri, ploieștenii nu s-au temut de schimbările ofensive făcute imediat la reluare de tânărul antrenor al lui „U”, George Ogăraru, chiar dacă, pe parcursul părții a doua, tocmai Mengolo și Paulinho au mai creat ceva deranj la buturile lui Pecanha, primul lovind stâlpul vertical drept, la un moment dat. Stăpâni și în continuare pe meci, cei de la Petrolul nu au lăsat impresia că adversarii ar putea reintra în joc, de Pabloaltfel a doua ocazie de gol, și ultima, a „alb-negrilor” consemnându-se abia în minutul 80, atunci când Ducu-Ninu a reluat, cu capul, de la 10 metri, după o lovitură liberă de pe dreapta a lui Mușat, însă Pecanha și-a arătat clasa, având un reflex de zile mari. Era, însă, deja 3-0, pentru că Tamuz nu s-a mulțumit doar cu un gol fabulos și un assist, el pasându-i și lui Albin, aflat la marginea careul mare, uruguayanul driblându-l pe croatul Skvorc și trimițând apoi un cross perfect, bară-gol, Niculescu plonjând tardiv spre stânga sa. Neputându-i-se vreuna dintre reușitele învingătorilor, goal-keeper-ul „șepcilor roșii” a ținut scorul la un nivel cât de cât nerușinos prin intervențiile sale la sacrificiu în fața aceluiași vârf de atac al petroliștilor, dar și la un șut pe jos al lui Astafei și a altuia, pe sus, al lui Priso. Cu un rezultat de forfait pe tabelă, neresimțind presiunea pusă de galeria „alb-negrilor”, în mare vervă și cu o coregrafie ce a mascat un show pirotehnic (foto jos, dreapta; www.prosport.ro), jucătorii lui Gigi Mulțescu au atacat cu toate liniile, forțând alte goluri, chiar și cu fundașii, cel mai periculos fiind Satli! Deși au mai fost și unele erori neforțate prin defensivă, per ansamblu evoluția Petrolului a fost una demnă de lăudat și poate că este semnalul că pasa proastă a fost depășită. A revenit pe teren și Mustivar, scos din joc vreme de o lună. Fără Teixeira, dar cu un Albin realmente strălucitor, Petrolul a arătat iar că este o echipă care practică un fotbal plăcut ochiului, dar și că trăiește, în special, prin realizările unor individualități capabile să decidă o partidă. Urmează ca meciul următor, cu ASA Târgu Mureș, din runda a XV-a, de duminică, 23 noiembrie 2014, ora 20.30, în direct pe „Look TV”, să confirme revirimentul din confruntarea de la Cluj, cu trupa unui fost stelist trecut și pe la Ajax.

UNIVERSITATEA: Niculescu 6 – Ciupe 5, Skvorc 5, Ducu-Ninu 5.5, Mușat 5 – Bucșă 5 (46 – Mengolo 6.5), R. Costin 5.5 – Gravenberch 6, A. Lungu 5 (81 – Nuno Viveiros), Ceppelini 5.5 (46 – Paulinho 6) – Lemnaru (cpt) 5.5. Antrenor: George Ogăraru.

PETROLUL: Pecanha 7 – Alcenat 8, Geraldo (cpt) 7, Ipsa 7, Satli 6 – Haddad 6 (32 – Priso 6.5), Pablo de Lucas 7, I. Filip 7 – Astafei 7 (74 – Mustivar 7), Tamuz 9 (86 – N’Koyi), Albin 8.5. Antrenor:  Gheorghe Mulțescu.

Au arbitrat: Pavel Cristian Balaj 7 (Baia Mare) – Ciprian Danșa 7 (Oradea) și Iulius-Radu Timar 7 (Marghita).

Arbitru de rezervă: Cătălin Botaș (Timișoara).

Observatori: Marian Ivan (Brașov), pentru joc, și Constantin Ștefan (București), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Tamuz (49), Astafei (50), A. Lungu (60), Ciupe (79), Ducu-Ninu (81).

5dDupă acest duel, nu înainte de a-și însoți jucătorii la salutul oferit grupului de fani ce a încurajat echipa pe „Cluj Arena”, antrenorul „lupilor” a declarat, pentru televziunea ce a preluat live meciul, că “am fost frustraţi până acum. Echipa avea ocazii, dar nu marca. Săptămâna asta am lucrat la mentalul jucătorilor. E bine că s-a terminat aşa. Am adunat multă frustrare, repet, nu pot să mă exteriorizez. Am lucrat, în această perioadă de timp, la faza de finalizare, iar până la urmă a ieşit bine. Toto Tamuz a dovedit că este un jucător mare. Universitatea Cluj a avut o circulaţie bună a balonului, ne-a pus ceva probleme, dar până la urmă, am revenit la conducerea jocului. Am fost supărat pe Haddad pentru că nu a înţeles jocul şi nu era în regulă ceea ce se întâmpla atunci pe teren. Nu a priceput ce i-am spus înaintea partidei şi, de aceea, l-am scos. Lupta la titlu este deschisă în continuare. 4sEu am spus, altfel, că am refuzat oferta venită din străinătate. Nu vreau să comentez mai mult pe această temă”. De subliniat că, odată cu avertismentul primit în repriza secundă a partidei din Ardeal, Astafei a acumulat patru cartonașe galben și va absenta la disputa cu ASA Târgu Mureș. Odată cu ultima confruntare a etapei în curs, campionatul Ligii I se va opri, pentru face loc pregătirii meciului oficial al echipei naționale a României, din preliminariile lui EURO 2016, cu Irlanda de Nord, și a celui amical cu Danemerca, ambele urmând a se desfășura pe „Arena Națională”.