Fotovoltaice, Rabla şi Microbuze pentru elevi. Noi dosare aprobate de AFM

Redactia -

Fotovoltaice, Rabla şi Microbuze pentru elevi. Noi dosare aprobate de AFM

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate pe site-ul www.afm.ro în urma şedinţei comitetului de Avizare din 22 mai 2024.

În cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost publicate noi liste care conţin 4.784 cereri eligibile depuse de persoanele fizice în valoare de 95.680.000 lei şi 697 cereri eligibile depuse de solicitanţii unităţi de cult în valoare de 13.940.000 lei.

Pentru „Programul Rabla Clasic” au fost publicate noi liste care conţin 588 dosare aprobate pentru 1.313 autovehicule şi 325 motociclete în valoare de 22.987.000 lei. De asemenea, a fost publicată o nouă listă conţinând 4 contestaţii aprobate pentru 16 autovehicule şi 1 motocicletă în valoare de 243.000 lei.

În cadrul „Programului Rabla Plus” au fost publicate noi liste care conţin 332 dosare aprobate pentru 1.129 ecotichete în valoare de 28.241.500 lei. De asemenea, a fost publicată o nouă listă care conţine 6 contestaţii admise pentru 13 ecotichete în valoare de 1.440.000 lei.

Totodată, în cadrul „Programului Microbuze pentru elevi” a fost publicată o nouă listă conţinând 2 contestaţii admise în valoare de 39.998.500 lei.

Listele dosarelor aprobate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Casa Verde Fotovoltaice, Rabla Clasic, Rabla Plus şi Microbuze pentru elevi.

foto: www.pexels.com

 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024