FRF ar putea urni lucrările de la arena Ilie Oană. Directorul CSM promite că se va bate pentru alocarea banilor

Dragos Trestioreanu -

FRF ar putea urni lucrările de la arena Ilie Oană. Directorul CSM promite că se va bate pentru alocarea banilor

Potrivit www.csmploiesti.ro, siteul clubului sportiv al muncipalității, ca nou administrator al arenei Ilie Oană, CSM ar putea primi sprijin, în vederea remedierii problemelor ivite la stadion, în ultimii doi ani, de la Federația Română de Fotbal. Sub semnătura înlocuitorului lui Gheorghe Chivorchian, actualul secretar general Radu Vișan, FRF a anunțat, printr-o scrisoare (foto), că intenționează să organizeze, în 2016, meciuri de seniori, tineret și juniori, atât la băieți, cât și la fete, pe cea mai mare arenă de fotbal din Ploiești. Numai că, și Federația cunoaște care sunt… necazurile din prezent de la „Ilie Oană”. Astfel, în adresa FRF, se menționează care sunt problemele actuale: starea gazonului, a instalației de nocturnă, a celei de degivrare și lipsa unor scaune din incintă. În această situație, FRF își dorește un răspuns oficial din partea conducerii la vârf a CSM-ului – ca administrator, prin preluarea, din  data de 14 ianuarie 2016, de la Servicii Gospodărire Urbană, a arenei – în privința existenței unor soluții de remediere și, evident, a fondurilor financiare necesare acestora. Asta pentru a se putea prinde Ploieștiului și stadionul Ilie Oană în calendarul meciurilor internaționale din acest an.

Conducerea interimară a actuală a CSM Ploiești, prin vocea directorului Cezar Stoichiciu, a răspuns imediat, anunțând că „este o onoare ca stadionul Ilie Oană să fie vizat pentru a intra în circuitul echipelor naţionale, la fel cum putem privi acest interes şi ca pe o posibilă sursă de venit. Vom face toate demersurile necesare pentru a remedia cât mai repede problemele existente în acest moment la stadion, pentru că avem tot interesul ca arena să îndeplinească normele internaţionale şi să poată fi folosită atât de echipele naţionale, cât şi, bineînţeles, de Petrolul Ploieşti”. Acest răspuns nu poate decât să-i bucure, cel puțin în acest moment, pe suporterii locali ai reprezentativelor României, dar și, poate mai ales, pe cei ai echipei fanion a municipiului și a județului. Însă, pentru a fi rezolvate toate problemele precizate în adresa primită de la FRF este nevoie de bani. Bani publici, care să fie prinși în bugetul municipalității, pe anul 2016. Așa cum a promis – și rezolvat, de altfel – ieșirea din impasul financiar al CSM-ului apărut aproape de finele anului trecut, atunci când se rămăsese fără vreun ban pentru continuarea activității curente și pentru plata salariilor sportivilor, Stoichiciu are speranțe că eforturile sale vor da din nou roade. Prin lobby-ul insistent făcut în fața consilierilor locali, care au acceptat măsurile pentru ieșire din colaps, anul trecut, a dovedit că poate avea succes. Tot așa, de-acum încolo, promite să facă eforturi pentru alocarea sumelor necesare readucerii stadionului la nivelul la care a și fost acreditat de UEFA – cel de 4 stele. Este clar că va fi vorba însă despre fonduri financiare importante, gândindu-ne că și un simplu bec halogen de pe stâlpii din Ploiești costă mult, darămite mai unul de la o instalație de nocturnă. În plus, înlocuirea gazonului, singura soluție pentru a se scăpa de ciuperca distrugătoare a ierbii, incumbă și ea și o cheltuială importantă, urmând a se putea face doar în intervalul aprilie-octombrie, pentru a și avea efectul scontat. În același timp, se poate interveni cu succes și la instalația de degivrare, ca și pentru înlocuirea scaunelor deterioritate.

„Mă voi bate cu toate forțele pentru a convinge Consiliul Local Ploiești să aprobe alocarea fondurilor absolut necesare pentru readucerea arenei la nivelul anilor trecuți, atunci când era una dintre cele mai moderne și mai lăudate din România” – a declarat, pentru www.gazetaph.ro, directorul interimar al CSM, Cezar Stoichiciu. Iar la modul în care a rezolvat problema acută a banilor din ultimul trimestru al anului 2015, se poate crede că va reuși și în privința rezolvării noilor probleme, ținându-se cont despre importanța deosebită a infrastructurii pentru sportul local și pentru iubitorii acestuia. De subliniat că, în afara partidelor interne și internaționale ale Petrolului, pe arena Ilie Oană s-au mai desfășurat meciuri amicale ale echipei naționale de tineret a României, cu selecționatele similare al Slovaciei și Italiei, precum și una dintre partidele din grupa de calificare pentru EURO 2016, cu Insulele Feroe, de pe 29 martie 2015.