Frizer din Tomşani lăsat fără bani de un client

Redactia -

Frizer din Tomşani lăsat fără bani de un client

La data de 10.02.2015, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Tomşani au fost sesizați de către un bărbat, din satul Măgula, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrasă din locuință suma de 200 lei.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul desfășoară ocazional, la domiciliu, activități de frizerie, astfel că în ziua curentă, în jurul orei 11.00, mai mulți bărbați din localitate ar fi venit la acesta pentru a se tunde. În jurul orei 12.50,  când aceștia au părăsit locuința, bărbatul a observat lipsa a două bancnote a câte 100 lei, ce se aflau pe o etajeră a unei vitrine din încăperea în care acesta desfășoară activitatea de frizerie.

Fiind efectuate cercetări  a rezultat că persoana bănuită de comiterea faptei este unul dintre bărbații care fuseseră la partea vătămată pentru a se tunde. Ulterior, acesta ar fi mers la un magazin alimentar din zona locuinței sale, unde a făcut mai multe cumpărături, achitând cu două bancnote a căte 100 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru savârşirea infracţiunii de furt.