Furturi de pe şantierul liniilor de tramvai

Redactia -

Furturi de pe şantierul liniilor de tramvai

La data de 04 Septembrie a.c., în jurul orei 17.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe str. Ștefan Greceanu, s-a sesizat din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat sustrage cablu de cupru, rezultat în urma excavațiilor efectuate în cadrul lucrărilor de amenajare a liniei de tramvai. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că este vorba despre un ploieștean, care ar fi sustras 15 Kg. cablu. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1 din Codul Penal, cercetările fiind continuate de polițiștii ploieșteni, în vederea documentării întregii activități infracționale.

În aceeaşi zi, în jurul orei 18.55, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Poliție, în timp ce se afla în exercitarea activităților de serviciu pe str. Ștefan Greceanu, s-a sesizat din oficiu, cu privire la faptul că doi bărbați încercau să sustragă un cablu de cupru, rezultat în urma excavațiilor efectuate în cadrul lucrărilor de amenajare a liniei de tramvai.

Din verificări, a rezultat că este vorba despre doi bărbați, din municipiul Ploiești. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prev. și ped. de art. 32, rap. la art. 228, alin.1- art. 229, alin.1, lit. b și d din Codul Penal, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea documentării activității infracționale.