I.G.OBROCEA, primarul care a mărit suprafaţa Ploieştiului (I)
Constantin Dobrescu -
Din monografia Ploieştiului de M.Sevastos aflăm că I.G.OBROCEA s-a născut în anul 1881în localitatea MĂRUNŢIŞUL Judeţul BUZĂU, deşi avem o localitate MĂRUNŢIŞUL în zona URLAŢILOR unde a urmat şi cursurile şcolii primare.Alte documente menţionează că loc de naştere comuna prahoveană POSEŞTI.
I.G.OBROCEA era fiul învăţătorului Georgescu OBROCEA, a avut un frate pe învăţătorul Nuţă OBROCEA care a murit de tânăr în anul 1924. Acesta a fost preşedintele Băncii populare “Ţăranul”din POSEŞTI şi era fruntaş al Partidului Naţionalist Democrat condus de N.Iorga. A fost înmormântat la Mănăstirea CIOLANU.I.G.OBROCEA a urmat cursurile liceului “Sfinţii Petru şi Pavel” din PLOIEŞTI, iar în anul 1900 a susţinut bacalaureatul. A urmat cursurile Facultăţii de litere şi dreptul la Universitatea BUCUREŞTI, pentru că în anul 1904 să se înscrie în Baroul PRAHOVA. A participat la campaniile din primul Război mondial în urma cărora s-a realizat Unitatea Naţională.
Directorul ziarului “PLOIEŞTII”, avocatul EUGEN IONESCU, vorbind de I.G.OBROCEA în anul 1926, arată că era “un om de energie rară”, cunoscîndu-l bine, deoarece a lucrat timp de patru ani împreună cu acesta într-un birou de avocatură fiind specializat pe probleme petrolifere.În anul 1905 a fost numit şeful Contenciosului Primăriei Ploieşti, fiind succesiv Consilier judeţean, reprezentant al agricultorilor prahoveni. A fost căsătorit cu Elena CANTILLI care era preşedinta Societăţii PROFILAXIA TUBERCULOZEI secţia PLOIEŞTI şi a spitalului de tuberculoşi care va purta numele ei. Acest aşezământ menit să aline suferinţele bolnavilor a fost inaugurat în octombrie 1928, în prezenţa principesei ELENA, a ministrului I. INCULEŢ şi a oficialităţilor locale.
A avut doi copii, o fată care a murit de tânără şi un băiat medic Alexandru I.G.OBROCEA, care i-a împărtăşit pasiunea pentru politică.
De menţionat că Elena I.G.IBROCEA era şi preşedinta societăţii “Mica Maternitate” una din cele mai umanitare societăţi înfiinţate cu scopul de a proteja mama şi copilul. Din comitetul de conducere a acestei societăţi făcea parte şi Elena D.Munteanu-Rîmnic. I.G.OBROCEA a intrat în politică de tînăr, la început fiind membru al Partidului CONSERVATOR, pentru că în anul 1908 să treacă împreună cu prietenul său avocatul N.M.PÂRVULESCU la Partidul Conservator Democrat condus de ploieşteanul TAKE IONESCU.
Pe I.G.OBROCEA îl găsim ca membru în impresionanta delegaţie prahoveană a Partidului Conservator Democrat care a participat la marea întrunire de la sala EFORIEI din BUCUREŞTI în ziua de 6 iunie 1910. Din această mare delegaţie mai amintim pe Bucur SPIRESCU, Cristu Negoescu, Gogu Negulescu, generalul PETRONI, STELIAN POPESCU, D.Sfetescu, Victor BILCIURESCU, Stelarian Zamfirescu, ing.A.RABISCHON, I.Ştefănescu Priboi, prof. E.LUDWIG, Gogu I.Zamfirescu, C. Ionescu-Lungu, Toma Voiculescu, etc.
I.G.OBROCEA a fost o perioadă şi profesor la liceul “Sfinţii Petru şi Pavel”. În anul 1911, a fost ales în opoziţie Consilier Judeţean la Colegiul I Prahova, iar în aprilie 1921 a fost numit Preşedintele Comisiei Interimare a Municipiului PLOIEŞTI. În anul 1913, I.G.OBROCEA donează suma de 20 lei pentru dezvoltarea flotei naţionale. Nu putem omite faptul că acesta a fost un adevărat om al cetăţii, fiind implicat în diverse activităţi sociale. Astfel a fost un donator constant pentru îmbogăţirea bibliotecii “Nicolae Iorga”, cu cărţi şi mobilier specific, în anul 1922 donează bibliotecii suma de 1.000 lei. Elena I.OBROCEA i-a supravieţuit soţului şi în anul 1941 o găsim membră în Consiliul de patronaj din PRAHOVA.
În timpul mandatelor sale de primar al Ploieştiului I.G.OBROCEA a majorat subvenţiile acordate de PRIMĂRIE, Bibliotecii “Nicolae Iorga” de la 6.000 lei la suma de 250.000 lei anual.
Tot în anul 1922, I.G.OBROCEA este preşedintele Comitetului de direcţie al Societăţii “Pâinea-PLOIEŞTI”.
În ziua de 5 iunie 1921, acesta participă la funeraliile filantropului ploieştean MAX I.SCHARIRA. Alături de colegul său Pană Popescu şi D.Munteanu-Râmnic, I.G.OBROCEA este din anul 1921 membru în Comitetul Asociaţiei Ploieştene “Principele Mircea”. În semn de preţuire, în luna august 1921, Comuna POSEŞTI va da numele său Căminului Cultural. În adresa prin care era, înştiinţat de acest lucru se specifică că s-a hotărît acordarea numelui său în unanimitate, pentru binele ce Domnia sa a făcut întotdeauna satului său natal”. În ziua de 22 mai 1921 are loc la “Grand Hotel”, Congresul Partidului Poporului organizaţia de Prahova. La acest Congres a participat şi I.G.OBROCEA în calitate de primar al Ploieştiului, alături de col.N.PRASSA prefectul Judeţului şi deputatul ing.C.BĂRBĂCIORU. Cu această ocazie s-a trimis o telegramă generalului Al.AVERESCU preşedintele partidului.
Tot în anul 1921, la 5 iunie I.G.OBROCEA ţine o cuvântare în calitate de preşedinte al Comisiei Interimare din PLOIEŞTI cu ocazia aniversării Centenarului naşterii lui I.C.I.BRĂTIANU, festivitate ce a avut loc la Teatrul MODERN. La 21 septembrie 1921, I.G.OBROCEA, întâmpină în gara PLOIEŞTI SUD grupul de profesori şi studenţi francezi conduşi de KLOTZ fost ministru de finanţe, care veneau de la SINAIA şi se îndreptau spre IAŞI. Alegerea sa în Comitetul Asociaţiei “Principele Mircea” s-a făcut în şedinţa societăţii din 7 iunie 1921, care a avut loc în Amfiteatrul liceului ploieştean.
În ziua de 7 iunie 1921, a avut loc în Amfiteatrul liceului “Sfinţii Petru şi Pavel”, adunarea Societăţii “Principele Mircea“ condusă în calitate de preşedinte de prof. Maria PRASSA soţia prefectului Judeţului Prahova, col.M.Prassa.
Cu această ocazie după ce se elogiază meritele Reginei Maria în activitatea filantropică, se alege organele de conducere ale Societăţii. Astfel dr.Gh.Cosma, deputatul Dem.I.Nicolaescu sunt aleşi vicepreşedinţi. În calitate de membrii ai Comitetului sunt aleşi profesorii Dem.Munteanu Râmnic, Pană Popescu, deputatul socialist N.Dunăreanu, dr. Dumitru Popescu, dr. Radu Andrei, I.G.OBROCEA iar casier avocatul Gh.Chirică. În zilele de 15-16 octombrie 1921, prof. Grigore Trancu-Iaşi s-a aflat la Ploieşti cu acea ocazie însoţit de col. N.PRASSA prefectul Judeţului a vizitat câteva localităţi din Ploieşti Teleajen. La întoarcerea sa din această vizită, a fost oaspetele lui I.G.OBROCEA, cu care a luat masa, apoi a părăsit Ploieştiul cu acceleratul de GALAŢI.
În luna noiembrie 1921 a avut loc în comuna POSEŞTI o mare întrunire a Partidului Poporului la care a participat şi I.G.OBROCEA în calitate de primar al Ploieştiului, cu această ocazie locuitorii din Comună i-au făcut acestuia o călduroasă primire.
În anul 1921 când I.G.OBROCEA era prinos sub guvernul Averescu, acesta a trecut prin corpurile legiuitoare proiectul de lege pentru constituirea unei Societăţi Comunale de electricitate numită pe scurt SECERE cu scopul de a mări reţeaua de energie electrică şi să construiască o linie de tramvai la PLOIEŞTI.
Publicarea statutelor acestor societăţi a provocat o mare întrunire cetăţenească la sala “COOPERATIVA” la care au participat Gogu Zamfirescu, I.A.Bassarabescu, prof. N.G.Lăzărescu fost primar, avocat Ion Ionescu Quintus, C. Rigu din partea liberalilor, care au criticat această societate pe care o considerau “o vastă escrocherie”. Ba mai mult, liberalii îşi luau angajamentul de a anula legea care permitea înfiinţarea societăţii.
Cu prilejul vizitei grupului de studenţi, profesori şi senatori francezi care au vizitat oraşul Ploieşti în luna Octombrie 1921, Primarul Ploieştiului I.G.OBROCEA a oferit “o masă bogată în sala restaurantului de la Gară, proprietatea lui C.Dobrogeanu Gherea, la care au cântat două muzici, alternativ. Sala fusese admirabil pavazată cu tricolorul francez şi cel român.”
Cu acest prilej I.G.OBROCEA a acentuat în cuvântarea sa asupra afinităţii de spirit între cele două popoare.
Prefectura cât şi Primăria a invitat “toate oficialităţile din oraş care au dat o impresie de primire entuziastă care a lăsat pe oaspeţi profund mulţumiţi de felul care au fost primiţi şi salutaţi.
Cuvântarea lui “I.G.OBROCEA” a fost începutul unei serii de cuvântări scurte dar bine simţite, care în tot timpul erau întretăiate de aplauzele mesenilor, după cum menţiona ziarul “Îndreptarea Prahovei” din 9 octombrie 1921. Printre cei care au susţinut Apelul pentru înfiinţarea Muzeului PRAHOVEI a fost şi I.G.OBROCEA în anul 1919.
La 15 februarie 1919, au fost invitaţi la Prefectura Prahova de către prefectul judeţului intelectualii prahoveni pentru a se constitui un Comitet al Muzeului Prahovean sub preşedenţia lui Dem. I. NICOLAESCU. În acest sens Consiliul Judeţean a votat suma de 30.000 lei pentru crearea acestui muzeu care urma să aibă o secţie arheologică, una ştiinţifică şi o secţie comercială şi industrială.
Secretar al comitetului era arhitectul Toma Socolescu. Au fost proclamaţi membrii de onoare ai acestui Muzeu, N.Iorga, I.G.Duca, Dr.I.Cantacuzino şi prof.Mrazec.
Prof. N.Iorga care a fost invitat la constiuirea Comitetului pentru înfiinţarea Muzeului a rămas foarte bine impresionat de această iniţiativă şi a promis “concursul său pentru a ţine o conferinţă în folosul Muzeului.
Participanţii la Constiutirea Comitetului pentru înfiinţarea Muzeului apreciau că acesta “este o adevărată şcoală pentru toţi şi de cea mai mare utilitate pentru că pune la îndemâna conjudeţenilor şi tineretului şcolar în special un bogat şi instructiv material de cultură istorică, artistică naturală şi ştiinţifică”. În cuvântul său, I.G.OBROCEA menţiona că “la Ploieşti acest Muzeu completează una din marile lipsuri culturale ale acestui bogat şi înfloritor judeţ”.
În ziua de 1 iulie 1922 a trecut prin gara Ploieşti trenul special cu vagonul mortuar în care se afla corpul neînsufleţit al lui Take Ionescu.
Ziarul “Virtutea” din 1 iulie 1922 menţiona că “Ploieştenii în număr considerabil au venit la gară să salute pentru ultima oară pe ilustrul dispărut. Trenul a fost întâmpinat la intrarea în gară cu onoruri militare. La această ceremonie funebră a participat şi I.G.OBROCEA alături de ziaristul Stelian Popescu, Gogu Fotescu, primarul PLOIEŞTIULUI, av. Nicu M. Pârvulescu. După oficierea serviciului divin s-au ţinut mişcătoare cuvântări. Ziarul mai sus citiat menţiona că “după ce trenul a plecat spre Sinaia, mulţimea care a asistat la ceremonie privea cu ochii scăldaţi în lacrimi.”
I.G.OBROCEA participă în ziua de 7 ianuarie 1925 la cununia religioasă a Lenuţei Dumitrescu nepoata colonelui Davidescu din Divizia a XIII cu lt. Petre N. Iorga fiul lui Nicolae Iorga. I.G.OBROCEA era naş din partea miresei iar MOCIORNIŢA din Bucureşti din partea mirelui. Nunta a avut loc în saloanele Cercului militar.
În vara anului 1922 I.G.OBROCEA împreună cu Dinu Dimitrescu fost şef al organizaţiei Partidului Poporului urmat de 26 de persoane ca preotul Chirică, Col. M. Prassa, avocaţii VERZEA, VĂLEANU şi alţii sau înscris în Partidul Naţionalist Democrat condus de N.Iorga.
În ziua de 25 octombrie 1924 a avut loc la Sala COOPERATIVA din PLOIEŞTI întrunirea Partidului Naţionalist al Poporului din PRAHOVA la care au participat N.Iorga, C.Argetoianu, Ştefan Meitani, fost vicepreşedinte al Senatului, Alex. PERIETEANU ing.TOROCEANU, generalul Th.Teutu, Dem.Munteanu Râmnic, Gogu Negulescu, arhitectul Toma SOCOLESCU I.G.OBROCEA, Emil Condeescu, Cihodariu. fost ministru, Toma Voiculescu, Al.Nicolescu-Păcureţi fost senator, etc. Cei care au luat cuvântul au cerut înlăturarea guvernului şi numirea unui guvern condus de N.Iorga care “să instaureze un regim de asanare morală a ţării”. La finalul întrunirii s-a adoptat şi o moţiune în sensul celor discutate. În anul 1924 pe când era primar I.G.OBROCEA a pus piciorul în prag şi a înlăturat barăcile infecte ale târgului de zarzavat de pe locul din faţa Primăriei şi s-a aranjat cu cu cheltuieli însemnate grădina de azi (1934), care este o respiraţie pentru oraşul acesta murdar şi infect.
În anul 1924, I.G.OBROCEA era administrator delegat la societatea “Electrica” din Ploieşti, iar prof. C. Rigu, censor. Cu ocazia alegerii sale ca primar al Ploieştiului “în anul 1926. Locuitorii din Ploieşti au trimis lui I.G. OBROGEA o lungă telegramă de felicitare în termenii cei mai elogioşi.” Încă din anul 1926 I.G.OBROGEA era pentru ziarul “Ploieştii” un om de energie rară care a înscris o pagină de vrednicie ca primar al Oraşului şi a arătat tuturor ce poate să facă un cetăţean luminat pentru progresul oraşului în care trăieşte.”
Elena I.OBROCEA participă în calitate de preşedinte a Societăţii “Profilaxia Tuberculozei” la balul pe care această societate împreună cu “CARITATEA” l-a dat în ziua de 17 ianuarie 1923, pentru “strângerea de fonduri pentru îndulcirea suferinţelor celor săraci şi bolnavi”.
La acest bal au participat: Spirea Sorescu prefectul judeţului, dr.Zaharia Popescu reprezentantul Ministerului Muncii, Dora I.FL.DIMITRESCU, col, Penescu, dr. Lampadaride, reprezentantă ai societăţilor petroliere din Ploieşti după cum menţionează ziarul “Ploieştii” din 4 februarie 1923.
I.G.OBROGEA dorea amenajarea unei grădini publice în cartierul Bereasca şi a unui cartier select în aşa numit Ploieşti Saint – Cloud. Era o idee hilară cînd aveai în centrul Ploieştiului cel puţin 300 de pogoane de terenuri virane care servesc ca depozite pentru cele mai oribile murdării principale. Avocatul Gh.C.Dobrescu, primarul Ploieştiului care în 1905 a adus apa potabilă de la izvoare depărtate la 8 km de centrul oraşului.
Dacă nu intervenea răscoala din 1907 care a dus la schimbarea guvernului conservator atunci acesta ar fi înzestrat Ploieştiul întreg cu CANALIZARE. Ploieştiul a rămas fără canalizare până în 1926 când a venit primar I.G.OBROCEA.
De numele lui I.G.OBROCEA se leagă înfăptuirea marii opere a lucrărilor de canalizare. Din cei 130 km de canal prevăzuţi în planul LINDLEY până la venirea în fruntea Ploieştiului ca primar a lui I.G.OBROCEA se realizase doar 15 km, sub primăriatul lui I.G.OBROCEA, după reluarea lucrărilor de canalizare se mai realizase 27 km.
În ziua de 2 noiembrie 1924 s-a desfăşurat la sala “COOPERATIVA” din Ploieşti înfruntarea partidului Naţionalist al Poporului din PRAHOVA. La această mare întrunire au participat Nicolae Iorga, Constantin Argetoianu, Ştefan MEITANI, fost vicepreşedinte al SENATULUI, Alex. PERIETEANU, fost director general al CFR ing. C.TOROCEANU, şeful Conductelor petroliere ale Statului prof D.Munteanu Râmnic, I.MOCIORNIŢA, industriaş din Ţintea, gl.Th Teutu, av.I.G.OBROCEA, arhitectul TOMA SOCOLESCU, NICOLESCU PĂCUREŢI fost senator, etc.
S-a protestat împotriva guvernului liberal şi a falimentului moral spre care este împinsă ţara. La finalul întrunirii generalul Th.Teutu a dat citire unei moţiuni în care se cere înlăturarea guvernului”. La final a urmat un banchet la restaurantul “Berbec” pentru 200 de tacâmuri. După banchet s-a prezentat la sala “COOPERATIVA” piesa lui N.Iorga “Sarmală amicul poporului” ca apoi N.IORGA însoţit de D.Munteanu – Râmnic şi arhitectul Toma T.Socolescu, a vizitat biserica veche din Rîfov unde a găsit importante documente.” I.G.OBROCEA a participat în ziua de 13 februarie 1928 la inaugurarea şcolii elementare italiene ”ROMA” a comunităţii italiene din PLOIEŞTI. La această frumoasă solemnitate italo-română de la PLOIEŞTI, au participat marchizul DURAZZO, ministrul Italiei la BUCUREŞTI, I.MIHĂILEANU prefectul de PRAHOVA, C. SOAREC prefectul Poliţiei, prof. Dem.Munteanu-Rîmnic, Consulul general GUARZONI Tozzi delegatul fasciilor din ROMÂNIA, Cezar NERY preşedintele coloanei italiene din Ploieşti şi membrii de frunte ai coloniei ca ing. PARA SCANDELO, MORZA-DETTA, ing. MORRA,, CADAGLIO GABLY din TORINO, etc.
În ziua de 22 ianuarie 1925 a avut loc în sala teatrului MODERN anualul bal al societăţii “Profilaxia Tuberculozei”condusă de Elena I.OBROCEA.
Printre participanţi amintim pe av. Gogu Tomescu, dr. Mircea Bottez, J.Samuelly, St.Moţoiu, dr.Negruzzi, etc. Distracţia a fost dirijată de jozbondul şi orchestra artistului Costică Vasilescu. Elena Obrocea făcea parte din Comitetul ploieştean de recompensare a poliţiştilor ploieşteni care au contribuit la prinderea fiorosului bandit OGARU. Din acest comitet mai făceau parte av.N.M.Pârvulescu, Gabriel M Papp, dr.I.Negruzzi, preotul Anghel Burada.
I.G.OBROCEA participă în ziua de 29 martie 1924 la întrunirea publică a opoziţiei din PLOIEŞTI împotriva intenţiei minorului Gogu FOTESCU de a contacta un împrumut.
În aprilie 1927, I.G.OBROCEA în calitate de primar al Ploieştiului participă la şezătoarea artistico-literară organizată de Societatea Generală a Funcţionarilor Comerciali din PLOIEŞTI, unde G.M.VLĂDESCU-VLAD membru al Societăţii Scriitorilor Români a conferenţiat despre Criza morală.
În ziua de 27 septembrie 1925, I.G.OBROCEA participă la sărbătoarea lui Dem.Munteanu-Râmnic şi la adunarea judecătorească a partidului naţionalist-iorghist care a avut loc la grădina Teatrului MODERN unde au fost prezenţi peste 900 de participanţi printre care Vlădescu-Răcoasa reprezentantul ziarului “Neamul Românesc”şi Pamfil Seicaru de la “CUVÂNTUL”. Dintre personalităţile locale au participat generalul Th.Tăutu, preotul Aurel POPESCU, avocaţii Nicu Icanomu, Emil CONDEESCU Diana-Văleni şi arhitectul Toma Socolescu care în cuvântul său “relevă activitatea culturală şi politică a sărbătoritului”, iar I.G.OBROCEA “scoate în evidenţă darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Dl.MUNTEANU, pentru triumful unei idei, după cum consemnează ziarul “Ploieştii” din 4 octombrie 1925.
În ziua de 12 martie 1926 s-a întrunit Consiliul Comunal şi a fost ales primar I.G.OBROCEA. În aceeaşi zi a avut loc la PLOIEŞTI o mare întrunire publică şi o mare manifestaţie cetăţenească în semn de omagiu pentru victoria în alegerile comunale a listei în frunte cu G.OBROGEA.
Cu ocazia alegerilor locale din febuarie 1926 cei mai înfocaţi propagandişti ai opoziţiei reprezentată de I.G.OBROCEA au fost socialiştii şi comuniştii.
Din iniţiativa lui P. Bejan, directorul societăţii “FORAJ – LEMOINE” din Ploieşti şi cu sprijinul lui Mihăileanu prefectul judeţului PRAHOVA, I.G.OBROCEA primarul PLOIEŞTIULUI şi a lui Gh. BALIF preşedintele Camerei de Comerţ a avut loc la 13 mai 1927.” O grandioasă demonstraţie sportivă dată de elevii Oficiului Naţional de Educaţie Fizică din BUCUREŞTI pe scena Teatrului <<ODEON>>. Pe lângă exerciţii corporale de gimnastică suedeză atât de frumoase şi folositoare spectatorii au avut de admirat asalturile cu spadă şi floretă, luptele de box, Jiu Jitzu, dansuri şi cântece naţionale. Scopul acestei interesante demonstraţii a fost de a se vedea rezultatele frumoase prin exerciţii fizice şi în al doilea rând dorinţa de se înfiinţa şi la PLOIEŞTI un asemenea oficiu de Educaţie Fizică. În ziua de 8 ianuarie 1927, Cercul studenţesc prahovean şi-a sărbătorit patronul în Amfiteatrul liceului Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti, în prezenţa unui numeros public. Au participat şi I. PENEŞ prefectul judeţului Prahova, I.G.OBROCEA primarul Ploieştiului, Gh.CLONARU prefectul POLIŢIEI. După conferinţa prezentată de T.Popescu preşedintele Cercului s-a prezentat piesa în trei acte „Manechinul sentimental” de Ion MINULESCU, după cum menţionează ziarul “DIMINEAŢA” din 9 ianuarie 1927. Cu ocazia alegerii ca prinos a lui I.G.OBROCEA în februarie 1926 “ploieştenii au făcut acestuia o grandioasă manifestaţie de simpatie. ”I.G.OBROCEA a rostit o înflăcărată cuvântare la statuia libertăţii”. I.G.OBROCEA este fericitul ales primar al ploieştenilor după întregirea neamului românesc din care au evocat importante reforme a administraţiei locale” după cum arată ziarul “Virtutea”din 27 febr.1926.