Galeria prefecților prahoveni – Spirea N. Sorescu

Constantin Dobrescu - oct. 12, 2016

De la început ținem să menționăm că despre viața și activitatea lui Spirea N. Sorescu, o personalitate de excepție a vremii sale, nu prea s-a scris. Nu avem o sinteză. Sporadic este amintit în unele lucrări și mai ales în volumul de documente „Viața politică prahoveană (1919-1938)” publicat de subsemnatul ca autor principal, în colaborare, sub egida Fundației pentru Istoria Prahovei.

            Foarte puțin îl amintește un anume prof. Costin Vrânceanu, în așa-zisa sa sinteză „O istoria e liberalismului politic în Prahova (1875-1848)”, publicată în 2007.

            Având în vedere activitatea politică a lui Spirea N. Sorescu, modestul autor putea să-i dedice măcar un medalion la sfârșitul lucrării, cum a procedat cu alți comilitoni politici de-ai acestuia.

            Acest gol ținem să-l umplem noi, prin medalionul pe care îl publicăm acum.

            Spirea N. Sorescu s-a născut în anul 1881, în comuna Scorțeni, fiind fiul învățătorului Nicolae Sorescu. Mama sa se numea Ana și mai avea doi frați: Smaranda și Gogu M. Sorescu – licențiat în drept și participant la războiul balcanic și în campania din 1916, „făcându-și cu bărbăție și credință datoria către patrie prin triumful înfăptuirii hotarelor României Mari”. În anul 1936 era membru al Baroului Avocaților București.

            Rămâne de mic orfan de ambii părinți, fiind luați, atât el, cât și fratele său spre creștere, de unchiul lor Grigore C. Scorțeanu, mare proprietar.

            Spirea N. Sorescu este înscris ca intern la institutul lui Bucur Spirescu, pentru a finaliza cursurile primare începute în comuna Scorțeni.

            În anul 1896, acesta este înscris la liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, fiind unul dintre cei mai buni elevi, apreciat atât de profesori, cât și de colegi.

            Se căsătorește de tânăr, în septembrie 1900, cu fiica preotului Athanase Zamfirescu din comuna Bordeni, unde se va stabili cu domiciliul.

            Începe să se ocupe de agricultură. Ia în arendă moșia satului Cocorăști-Grind. Se poartă în mod corect cu țăranii, pe care îi ajută „la nevoie cu sfaturi folositoare, stăruind din răsputeri pe la autorități de a li se da dreptate ori de câte ori o au, ba chiar punându-și punga la dispoziția celor nevoiași, ajutându-i cu bani spre a-și cumpăra vite, instrumente agricole și a-și construi case etc.”

            În anul 1902, devine major și intră în posesia averii părintești compuse din moșie și puțuri petrolifere, situată în comuna Scorțeni, care era în indiviziune cu unchiul său, Grigore Scorțeanu.

            Fiind apreciat de locuitorii din Bordeni și în urma rugăminților lor, primește să participe la alegerile comunale din Bordeni, în anul 1904, și este ales primar al comunei, deși nu avea decât 22 de ani. A stat în funcția de primar doar 10 luni, făcând multe îmbunătățiri în comună: reparația generală a drumurilor, construcția a două noi șosele, repararea celor două biserici, a menținut curățenia comunei, a reparat și mobilat localul primăriei. Practic, a făcut mai mult decât putea face oricine, într-un interval așa de scurt de timp. La toate acestea a contribuit cu sume de bani din punga sa, deoarece comuna era săracă.

            Deoarece comuna Bordeni era lipsită de apă potabilă și din pricina bolilor cauzate de apa din comună,  Spirea N. Sorescu „a luat inițiativa de a se alimenta comuna cu apă, lucru care nu s-a putut realiza întrucât guvernul liberal de atunci a părăsit puterea, iar Spirea Sorescu a demisionat din funcția de primar.”

            Deși era cel mai tânăr dintre primarii plășii Boicoi, Spirea N. Sorescu „a fost ales în două rânduri cu unanimitate de voturi președintele acestui CERC.”

            Comuna Bordeni, fiind situată în zona petroliferă a Prahovei, era des vizitată de personalități politice și delegații străine, deoarece aici își aveau sediul o serie de societăți petroliere cu capital străin și anume: Societatea Petrolieră Buștenari, Petroles de Buștenari, Rafinăria Petrol-Latino Plopeni, Rafinăria Aurora Băicoi, Conductul Doftănețu-Buștenari-Plopeni (la care Spirea N. Sorescu va deveni acționar în momentul când atinge vârsta majoratului, prelând acțiunile administrate de unchiul său Grigore Scorțeanu), Zona Bordenilor, Scorțenilor, aflată în apropierea Buștenarilor, era des vizitată de industriașii din petrol, precum și de membrii guvernului sau chiar de Regele Carol I.

            În septembrie 1909, Regele Carol I și Regina Elisabeta vizitează cu automobilul, venind dinspre Sinaia, „exploatările de petrol din Buștenari și Câmpina”, însoțiți fiind de principele George V. Bibescu, Al. Djuvara, ministrul industriei și comerțului precum și de C.D. Anghel, prefectul județului Prahova.

            În aprilie 1910, regele Suediei Gustav aflat în România „însoțit de principii moștenitori întreprinde o excursie cu automobilul în regiunea petroliferă Câmpina – Buștenari. La Buștenari vizitează schelele petroliere ale unor societăți precum și un puț cu tracțiune animală.”

            Printre cei care au vizitat comuna a fost și primul ministru Dim. Al. Sturza, care „a rămas mulțumit de gospodăria comunală felicitând pe tânărul și harnicul primar și exprimându-și bucuria că proprietari mari ca Spirea Sorescu se gândesc să primească posturile de primari rurali.”

            Spirea N. Sorescu era apreciat de prefectul județului Prahova Alexandru Mișu, care îl recomanda ministrului de interne pentru a fi decorat.

            După retragerea guvernului liberal de la putere, Spirea N. Sorescu se înscrie în Partidul Liberal sub conducerea lui Al. Radovici, „pe care îl stimează mult și în onoarea căruia în anul 1906 a dat un mare și frumos banchet în comuna Bordeni.”

            Reales primar, Spirea N. Sorescu reia proiectul de alimentare cu apă a comunei Bordeni. În acest scop instituie două Comitete pentru strângerea de fonduri, unul onorific, compus din tot ce Partidul Liberal din Prahova avea mai ales, sub președinția Al. Radovici și Grigore C. Scorțeanu, și un alt Comitet activ, compus din fruntașii comunei, sub președinția sa.

            Tot în această perioadă, a înființat la Bordeni „cu concursul sătenilor fruntași și al harnicului învățător C. Constantinescu o bancă populară cu numele Divanul și cu frumosul capital de 20.000 lei, al cărui președinte a fost ales.”

            Activitatea sa nu s-a mărginit la comuna Bordeni, ci „a dat mult sprijin și îmbunătățirilor din comunele învecinate”. Spirea N. Sorescu a fost membru în comitetul pentru construirea localului de biserică în comuna sa natală Scorțeni, al cărui președinte era Grigore C. Scorțeanu. Biserica s-a ridicat pe pământul donat de unchiul său și era un lăcaș „grandios și frumos”.

            Spirea N. Sorescu s-a implicat și în dezvoltarea cooperativei „Dumbrava Scorțenilor”.

            Totodată s-a ridicat și un spital, pe un teren donat tot de unchiul său Grigore C. Scorțeanu, o frumoasă baie populară, precum și „un frumos local de școală în cătunul Mislea”, intenționând să construiască un local de școală și în comuna Cocorăștii Misli.

            După șapte ani de muncă, îl vedem proprietarul moșiei Zamfira din comuna Măgurele și a unei sfori din moșia Găvănele din Mălăești, proprietar al mai multor imobile din comunele Bordeni, Băicoi, Scorțeni și arendașul moșiei satului Cocorăști-Goruna.

            Deoarece locuia mai mult la moșia Zamfira, în anul când recolta de pormb a fost slabă, Spirea N. Sorescu a împărțit sătenilor de aici porumb din recolta sa. A dat comunei Măcurele două hectare din moșia sa pentru înființarea unei grădini școlare pentru practică agricolă și „o frumoasă sumă de bani pentru construirea unui local de școală în satul Zmfira.”

            Datorită calităților sale de bun gospodar și a donațiilor făcute în interesul public, Comitetul Executiv al Partidului Liberal a propus candidatura lui Spirea N. Sorescu la alegerile județene pentru un loc în Consiliul Județean. A fost ales cu 1185 de voturi, cu mult mai multe voturi decât alți candidați.

            La constituirea Consiliului Județean a fost ales membru supleant al delegației județene cu cele mai multe voturi.

            În ziua de 17 ianuarie 1926, Spirea N. Sorescu, în calitate de prefect al județului Prahova ia parte la inaugurarea Căminului Studențesc Prahova, împreună cu Gogu Fotescu, primarul Ploieștiului și cu avocatul N.M. Pârvulescu.

Acest Cămin fusese cumpărat de Prefectura Prahova și se afla în București, strada Aleea Sevastopol, nr.29.

În cuvântul său C. Emanoil, președintele studenților prahoveni evidențiază „deosebitul merit al d-lui Spirea N. Sorescu prefectul județului Prahova, care cel dintâi dintre toți prefecții din țară și din tot sufletul a înțeles greul și rostul  studențimii, cumpărând acest locaș de adăpost pentru fiii și fiicele Prahovei.” La rândul său, ministrul Instrucțiunii Publice, dr. C. Angelescu „felicită pe Spirea Sorescu pentru ridicarea școalei poporului, pe care l-a numit cel mai harnic și mai destoinic prefect al țării.” Luând cuvântul, Spirea N. Sorescu este îndelung întrerupt de ovațiile studențimii „arată greutățile și piedicile puse în cumpărarea acestui cămin” și mulțumește Consiliului Județean Prahova, parlamentarilor prahoveni „pentru sprijinul ce i l-au dat la înfăptuirea acestei opere, care răspunde celor mai înalte aspirații ale viitorului.”

            Cu ocazia inaugurării acestui Cămin al Studenților Prahoveni s-a pus o placă comemorativă pe edificiu unde numele lui Spirea N. Sorescu figurează la loc de cinste.

            Spirea N. Sorescu în calitate de prefect participă la balul dat în scop caritabil de Societatea „Profilaxia tuberculozei”, în ziua de 17 ianuarie 1923 „pentru strângerea de fonduri pentru îndulcirea suferințelor celor săraci și bolnavi.”

            Spirea N. Sorescu a inițiat primul club liberal sătesc din România, în comuna Bordeni, plasa Doftăneț, la începutul secolului al XX-lea. A fost fondatorul ziarului liberal din Prahova intitulat „Lumina”, în anul 1920, care înlocuia oficiosul liberal prahovean „Viitorul Prahovei”.

            În momentul în care ajunge consilier județean, își stabilește domiciliul în Ploiești.

            Cu ocazia Congresului PNL nuanța George Brătianu din septembrie 1930, prezidat de prof. Istrate Micescu, Spirea N. Sorescu este ales vicepreședinte împreună cu Gogu Fotescu. Președintele organizației Prahova era av. N. Constantinescu-Bordeni.

            În mai 1909, este organizat Congresul județean al organizației PNL din Prahova, desfășurat în prezența unor invitați de la București precum: I.I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, M. Pherekyde, Emil Costinescu, V.G. Morțun, Al. Constantinescu, gruparea tinerilor liberali din jurul lui Al. G. Radovici și gruparea Stoicescu se întâlnesc după aproape trei ani de dezbinare.

            Al. G. Radovici, ales între timp vicepreședinte al Camerei este ales președinte al organizației județene și șef al Clubului PNL din Ploiești. În Comitetul Executiv județean al PNL Prahova este ales și Spirea N. Sorescu, alături de I. Ionescu-Quintus, Dem. I. Nicolăescu etc.

            În timpul războiului pentru întregirea neamului, Spirea N. Sorescu a avut de înfruntat persecuțiile ocupantului german, fiind internat în lagărul de la Săveni, alături de Gh. Ionescu, Al. Mișu, împreună cu 50 de notabilități locale.

            Spirea N. Sorescu era membru al Societății „Familia luptătorilor”, făcând parte în anul 1914 din Comitetul Executiv, alături de Luca Elefterescu, I. Dem Agraru, dr. Cosma, Scarlat Orăscu, I. Ionescu-Quintus, Max Schapira, Becescu-Silvan, Gogu Tomescu, generalul Papazoglu etc.

            Ales deputat ca urmare a alegerilor parlamentare din 2-4 noiembrie 1919, Spirea N. Sorescu activează în comisia juridică.

            Spirea N. Sorescu participă în ziua de 30 mai 1916 la banchetul dat în onoarea lui Ion Ionescu-Quintus în pădurea Crângul lui Bot „pentru devotamentul neclintit și munca depusă de acesta, timp de 20 de ani în serviciul partidului liberal.”

            Spirea N. Sorescu, în calitate de președinte al delegațiunii județene, felicită pe I. Ionescu Quintus în numele clubului sătenilor din pala Doftăneț, al cărui președinte de onoare era sărbătoruitul.

            Spirea N. Sorescu participă la lucrările Congresului județean al PNL desfășurat la 8 noiembrie 1926, la grădina Teatrului Modern, în prezența unor invitați de la București, ca: I.I.C. Brătianu, I.G. Duca, Ion Ianculeț, G. Tătărăscu.

            În ziua de 2 mai 1926, Spirea N. Sorescu împreună cu Gogu Fotescu și alții au fost implicați în scandalul de la Clubul liberal din Ploiești dintre taberele conduse de Dem. I. Nicolescu și I. Ionescu-Quintus. Fruntașii liberali urmau să fixeze lista candidaților pentru alegerile din 25 și 28 mai 1926. Deoarece marea majoritate a celor prezenți s-au pronunțat pentru Dem. I. Nicolescu, urna a fost furată de adepții lui I. Ionescu-Quintus. Adepții lui Dem. I. Nicolescu au sărbătorit victoria la sala „Macedonia” unde intelectualii din partid au semnat o moțiune de încredere pentru Dem. I. Nicolescu.

            Centrul, pentru a tranșa disputa între taberele adverse, trimite pe Vintilă Brătianu pentru a fi desemnat în fruntea listei la Cameră, iar I. Ionescu-Quintus cap de listă la Senat.

            În ziua de 8 martie Spirea N. Sorescu participă la întrunirea de la Slănic, care a fost prezidată de Dem. I. Nicolescu și care avea ca scop reconfigurarea organizațiilor liberale. Pe lângă Spirea N. Sorescu au mai luat cuvântul: Gogu Fotescu, I.D. Agraru și preotul N. Dinescu.

            Spirea N. Sorescu semnează în calitate de senator în septembrie 1927 memoriul întocmit de I. Ionescu-Quintus împotriva prefectului I. Mihăineanu dar mai ales a lui Dem. I. Nicolescu, cerând ca acesta din urmă să fie îndepărtat de la șefia liberalilor din Prahova, deoarece Dem. I. Nicolescu „nu se pricepe să conducă organizația PL din Prahova.”

            În ziua de 21 iunie 1930, Spirea N. Sorescu semnează scrisoarea adresată lui N. Iorga, căruia i se cere, în calitate de prim ministru, să solicite regelui Carol II amnistierea socialistului Mihail Gheorghiu Bujor, încarcerat la Doftana.

            Spirea N. Sorescu, în perioada cât a fost prefect de Prahova, a inițiat construcția a numeroase sedii în județ.

            Ziarul „Ploieștii” din 2 septembrie 1934 vorbește de 130 de școli.

Spirea N. Sorescu inițiază înființarea primelor dispensare în mediul rural, încurajează sericicultura, arborii plantați la marginea șoselei Scăieni-Măgurele fiind rodul inițiativei sale.

În calitate de președinte al Delegației județene a luat inițiativa de a ridica un monument în comuna Bordeni în memoria eroilor din această comună care au căzut în război.

Deasemenea, Spirea N. Sorescu s-a implicat și în realizarea monumentului eroilor din comuna Scorțeni, care a fost inaugurat la 13 mai9 1926, la care a participat și generalul Al. Averescu.

Spirea N. Sorescu era și președintele Comitetului pentru ridicarea monumentului.

Spirea N. Sorescu în calitate de prefect, alături de av. Grigore Ivănceanu și Gogu Tomescu, participă în ziua de 27 mai 1923 la inaugurarea monumentului eroilor din Măgureni, în număr de 118 morți pentru făurirea României Mari, iar în ziua de 14 noiembrie 1926 acesta participă la inaugurarea Casei de Sfat din comuna Băltești, aflată sub auspiciile Băncii Populare Albina și a Comitetului Școlar Podenii Vechi. La această inaugurare participă și pretorul plășii Podgoria. Cu această ocazie, Spirea N. Sorescu ia cuvântul și, printre altele, spune că bibliotecile „sunt tranșee de luptă contra întunericului”.

În ziua de 14 iulie 1933 organizația liberală georgistă, prezidată de deputatul N. Constantinescu-Bordeni, sărbătorea trei ani de activitate și urma să stabilească măsurile necesare în vederea Congresului general din octombrie de la București, la care urmau să participe 800 de persoane, iar delegația prahoveană urma să fie numeroasă.

La întrunirea din 14 iulie 1933 a participat Gh. Brătianu însoțit de mai mulți deputați și fruntași ai partidului. Au participat și C. Ionescu-Lungu și Spirea N. Sorescu.

            Cu ocazia Congresului PNL Prahova din 26 noiembrie 1922, care a avut loc la sala Eliseu din Ploiești, convocat pentru includerea unui număr de 10 persoane în Delegația Permanentă, care urma să fie extinsă la 31 de membri, a participat și Spirea N. Sorescu, la a cărui chemare au venit la congres primarii și notarii însoțiți de locuitorii din comunele județului și înscriși cu sila în Clubul Liberal.

Din Ploiești, la congres a participat un număr restrâns de membri. Spirea N. Sorescu, prin omul său de încredere, Simache, din Cosminele, erou de război, a încercat să introducă în Delegația permanentă „oameni de ai lui Spirea Sorescu, ale cărui accese de grandomanie poate săl rătăcească să creadă că ar avea șanse să devină șef al Partidului, trădând pe Nicolaescu pe ale cărui interese zice că le-ar susține.”

Spirea N. Sorescu participă în ziua de 3 septembrie 1922 la solemnitatea de la Școala „Luca Moise” din Ploiești pentru aniversarea unei jumătăți de veac de la înființarea Așezământului Cultural „Luca Moise” și comemorarea unei jumătăți de veac de la moartea marelui filantrop Luca Moise. La această solemnitate au participat și: dr. C. Angelescu, ministrul Instrucțiunii, prof. Iuliu Valaori, secretar general în Ministerul Instrucțiunii, Gogu Fotescu, primarul Ploieștiului, generalul Mironescu și o numeroasă asistență.

Cu această ocazie s-a dezvelit și bustul lui Luca Moise, opera sculptorului Mătăoanu, care a fost turnat în atelierele turnătoriei „Astra Română”.

Totodată, a fost dezvelită și placa comemorativă cuprinzând numele a 30 de evrei morți în războiul pentru reîntregirea neamului.

În numele Regelui, ministrul Angelescu a decorat pe Carol Wiegenfeld, ing. Fieldman, Moritz Karnfeld și ing. Silberstein, membri ai Așezământului, cu medalia „Răsplata Muncii” pentru învățământ, iar pe directorul Școlii „Luca Moise” I. Gaigher cu ordinul „Coroana României”.

Avocatul N. Constantinescu-Bordeni a propus ca Așezământul „Luca Moise” să fie recunoscut persoană juridică. La finalul solemnității a avut loc un  pelerinaj la mormântul lui Luca Moise.

Cu ocazia serbărilor încoronării la Catedrala de la Alba-Iulia, a avut loc la Ploiești, în ziua de 15 octombrie 1922, o emoționantă solemnitate la care au luat parte numeroși ploieșteni.

Documentele vremii arată că „niciodată nu s-a văzut la Ploiești o mai grandioasă manifestație ca aceasta. În cele mai lăturalnice străzi, poporenii își decoraseră casele și curțile cu covoare și steaguri cu tricolorul național.”

În prezența autorităților militare și civile și a unui numeros public a avut loc la Catedrala „Sf. Ioan” oficierea unui Te-Deum de către protoereul Ene Dumitrescu, împreună cu preoții G. Cirică și M. Vasilescu. După această ceremonie, prefectul județului,  Spirea N. Sorescu, a citit proclamația dată de regele Ferdinand, iar preotul M. Vasilescu, erou de război, a ținut o emoționantă cuvântare.

După aceea a urmat o defilare în fața primăriei  pe sub Arcul de Triumf ridicat ocazional: regimentele 7 Prahova și 32 Mircea, care s-au acoperit de glorie la Mărășești, o companie din regimentul 3 Vânători, o divizie din regimentul 19 obuzieri și secția pompieri, în frunte cu generalul L. Caracaș, comandantul Garnizoanei. Defilarea s-a terminat cu trecerea în revistă a școlilor primare și secundare și demobilizații membri ai Societății „Apărătorii Patriei”.

În februarie 1924, adversarii politici ai PNL intoxicau opinia publică cu știrea falsă că Spirea N. Sorescu va fi înlocuit din funcția de prefect. A fost nevoie de un  comunicat al lui Ion Ionescu-Quintus, șeful PNL Prahova, publicat în ziarul „Lumina”, în care se spunea că „atâta vreme cât guvernul liberal va sta la cârma țării, fruntașii partidului nostru din Prahova, d-nii Sorescu și Fotescu vor rămâne la locurile lor, pe care cu prisosință le cinstesc.”

Acum să redăm un episod amuzant legat de numele prefectului Spirea N. Sorescu. Într-o zi de august a anului 1924, acesta împreună cu căpitanul Niță Marin, comandantul Legiunii de Jandarmi Prahova, se întorcea cu automobilul Prefecturii „din inspecțiile ce făcuseră în cursul zilei în comunele dinspre Vălenii de Munte”. La intrarea în comuna Măgurele sunt somați de plutonierul de jandarmi din comună – „carabina încărcată!” –  să oprească. Cu mare greutate, jandarmul a recunoscut pe șeful său. Înspăimântat, acesta raportează că bandiții Terente și Tomescu au trecut cu automobilul prin comună și au oprit la cârciuma „Două purcele negre” și după ce „au mâncat și băut” au lăsat „pe masă sub fundul unui pahar un bilet pe care scria Terente și Tomescu”.

Cârciumarul îngrozit a anunțat șeful jandarmilor din comună care a luat măsuri pentru urmărirea bandiților înșirând toți jandarmii ce-i avea la dispoziție de-a lungul șoselei. Locuitorii comunei speriați „înarmați cu puști topoare și bâte așteptau la pândă. Femeile și copiii îngroziți de apariția lui Terente și Tomescu se ascunseseră  pe sub paturi și prin poduri.”

Spirea N. Sorescu și căpitanul Niță Marin merg la cârciuma cu pricina erau să fie împușcați de cârciumar „străjer fără voie înarmat cu pușcă de vânătoare”, dar care recunoaște vocea gravă a prefectului proprietar de moșie în zonă.

Acesta povestește pățania, oamenii legii află că șoferul lui „Terente și al lui Tomescu” era un șofer din Văleni. De aici și până la a da de urma „bandiților” nu a mai fost mult. Aceștia erau doi comercianți manufacturiști: Ghiță Ionescu de 50 de ani și Petheu de 38 de ani, care au „declarat că au făcut numai o simplă glumă cu cârciumarul de la Două purcele negre„.

Având în vedere că necugetata glumă era să coste viața prefectului județului și a căpitanului Niță Marin și că un întreg sat a trăit o noapte întreagă în teroare, glumeții „Terente și Tomescu” au fost înșfăcați și duși la sediul legiunii de jandarmi, unde jandarmii, tot sub formă de glumă, timp de două zile, i-au considerat drept „Terente și Tomescu” pe glumeții neustori Ghiță Ionescu și Petheu „gâdilându-i cu bastoane, încât în toate nopțile visează numai pe Terente și Tomescu„.

La începutul lunii iulie 1925 a avut loc la Ploiești solemnitatea inaugurării unor lucrări publice de mare însemnătate printre care și Palatul de Justiție. Această „clădire monumentală este opera  de laudă a inimosului prefect al județului, Spirea Sorescu.”

La această solemnitate au participat I.I.C. Brătianu prim ministru, G. Mârzescu, ministrul Justiției, I. Ionescu-Quintus, vicepreședintele Camerei Deputaților și alte personalități oficiale locale.

Cu acest prilej, N.M. Pârvulescu decanul Baroului Prahova a ținut o cuvântare în care arată arată: ” fără lingușire și fără precupețire” rolul prefectului Spirea Sorescu „care n-a pregetat un singur moment să se străduiască pentru o găsi fondurile necesarii continuării lucrărilor care erau de mult abandonate.”

Spirea N. Sorescu a făcut parte din primul Consiliu de Administrație al Casei Agricultorilor, alături de D. Sfetescu, Virgil Tacit, Gogu Fotescu și Dem. I. Nicolaescu și a contribuit cu 150.000 lei la sporirea capitalului Casei Agricultorilor.

Deasemenea, Spirea N. Sorescu făcea parte în anul 1925 din Consiliul de Administrație al Băncii Creditul din Ploiești, alături de Șt. D. Moțoiu și Gh. Manolescu.

Dacă pentru unii Spirea N. Sorescu era „însuflețit apostol al idealismului național liberal”, pentru adversari era Analfabetul, Arogantul etc. Cel mai mult contează faptul că I. Brătianu îl aprecia pe Spirea N. Sorescu drept „cel mai destoinic prefect pe care l-a avut țara pe atunci.”

Cu ocazia alegerilor județene din 10 octombrie 1928 gruparea liberală condusă de I. Ionescu-Quintus avea cap de listă pe Spirea N. Sorescu. De menționat că la aceste alegeri județene precum și la cele parlamentare forțele liberale s-au prezentat divizate.

În alegerile din iulie 1927 organizația PNL de Prahova a obținut cel mai mare număr de voturi înregistrat de organizația politică din această circumscripție electorală de-a lungul constituționalismului românesc, Spirea N. Sorescu fiind ales senator.

Datorită neînțelegerilor avute cu tinerii liberali și a dezbinărilor care frământau organizația județeană liberală, Spirea N. Sorescu se înscrie în Liga Agrară în 1929, fiind președintele acestei grupări. Împreună cu lupiștii prahoveni conduși de avocatul Cristel Ceaușoglu, partidul iorghist condus la Prahova de prof. D. Munteanu-Râmnic și un grup de liberali dizidenți participă la alegeri.

În septembrie 1930 îl găsim pe Spirea N. Sorescu „înrolat în registrul matricol al plutonului liberal condus de istoricul George Brătianu.” La 17 august 1930, Spirea N. Sorescu participă la o întrunire în cartierul Sfântul Sava din Ploiești, alături de Gogu Fotescu și de av. Naum. Papazol.

La Congresul PNL de sub șefia lui George Brătianu desfășurat la 20 septembrie 1930 la berăria Azuga prezidat de Istrate Micescu, Spirea N. Sorescu este ales vicepreședintele organizației georgiste și se va ocupa de coordonarea presei partidului, reprezentată de ziarul „Mișcarea Prahovei.”

Spirea N. Sorescu va candida în luna mai 1931 la Camera Deputaților din partea georgiștilor alături de avocatul N. Constantinescu-Bordeni, C.M. Râpeanu și C.M. Papazol dar nu va fi ales.

Cu ocazia acestui scrutin s-au ales la nivelul țării doar 12 deputați georgiști printre care și V. n. Constantinescu-Bordeni, șeful georgiștilor prahoveni.

În organizația georgistă de la Prahova s-au constituit după modelul statului corporatist, corporații profesionale: a profesorilor, care pornind de la ideea  (jignitoare) a superiorității intelectuale a profesorilor față de avocați, cu cartierul general la Hanul Hora Țărănească, cu o sub breaslă a castei didactice asemenea unei divizionare cu denumirea de învățătorime; deasemenea și preoții cu hram georgist s-au constituit și ei într-un harem corporatist cu sediul la Mănăstirea Zamfira.

Spirea N. Sorescu face parte din anul 1932 din Consiliul de Administrație al Cooperativei Regionale „Speranța, care aproviziona cu lapte întreg orașul Ploiești.„

În ziua de 4 iulie 1933 organizația liberală georgistă prezidată de deputatul N. Constantinescu-Bordeni sărbătorea 3 ani de activitate și în întrunirea care a avut loc s-au stabilit măsuri în vederea Congresului general de la București din octombrie 1933.

La această întrunire din 14 iulie 1933 au participat 800 de persoane, printre care Gh. Brătianu, însoțit de mai mulți  deputați și fruntași ai partidului de la București, C. Ionescu-Lungu și Spirea N. Sorescu. Ultima funcție pe care a îndeplinit-o a fost cea de Președinte al Comitetului Școlar Județean Prahova.

În această calitate a sprijinit învățământul, s-a implicat în ridicarea monumentalului Cămin al Corpului Didactic Primar. În domeniul culturii a sprijinit ideea unui teatru local în Ploiești.

Spirea N. Sorescu a sprijinit înființarea în 1933 a Cooperativei de producție „Omenia” din Ploiești, de către prof. Alexandrina Leonescu. Scopul acestei cooperative era de asocia absolventele școlilor de menaj pentru a deschide pe cont propriu ateliere în localitățile prahovene.

Spirea N. Sorescu moare în anul 1934 și este îngropat în curtea Conacului său de la moșia sa favorită din Lipănești.

Presa ploieșteană scria cu ocazia decesului său că: „numele lui va fi pe veci respectat și pomenit.”

Având în vedere personalitatea sa și mai ales prodigioasa activitate pe linia dezvoltării județului Prahova s-ar cuveni ca actualii liberali să ia măsura ridicării unui bust din bronz care să fie așezat într-o grădină publică din Ploiești, să se atribuie numele lui unei străzi și să fie declarat post-mortem cetățean de onoare al Ploieștiului.

Bibliografie

„Biruința”, 7 octombrie 1907

„Virtutea”, 24 martie 1919, 28 noiembrie 1936

„Ploieștii”, 17 mai 1925, 28 noiembrie 1926, 19 mai 1929, 20 iulie 1933, 2 septembrie 1934

Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, „Personalități prahovene, Dicționar bio-bibliografic”, Editura Premier, Ploiești, 2002

Constantin Dobrescu (în colaborare), „Viața politică prahoveană 1919-1938, Documente”, Editura Scrisul prahovean, Cerașu, 2000

Constantin Dobrescu (în colaborare), „Viața cotidiană ploieșteană în documente de presă 1899-1930”, Ploiești, Editura Elapis, 2009

Constantin Zidaru, Lucian Stanciu, Nicolae Dumitrescu, „Din istoria transportului țițeiului prin conducte”, Ploiești, Editura Silex, 1998

Constantin Dobrescu, „Istoria Rafinăriei Astra Română Ploiești, reflectată în documente (1889-1948)”, Ploiești, Editura Karmat-Press, 1998

Constantin Dobrescu, „Petrol, politică și cultură la Ploiești”, 2014

Ion T. Șovăială, „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date (1640-1946)”, Editura Fundației Culturale Libra, București, 2015

Spirea N. Sorescu, „Trei ani de muncă. Expunerea situației județului Prahova. 1922-1924”

Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Personalități prahovene. Dicționar Biobibliografic, Ploiești, Editura Premier, 2003