Gata, s-a terminat! Promovarea Petrolului, reportată pentru 2020, chiar dacă super optimiștii încă mai visează la baraj

Dragos Trestioreanu -

Gata, s-a terminat! Promovarea Petrolului, reportată pentru 2020, chiar dacă super optimiștii încă mai visează la baraj

Odată cu eșecul de la Sânmartin, scor: 1-3 (0-2), din meciul cu Luceafărul Oradea, se poate spune, fără teama de a greși, că promovarea directă a Petrolului în Liga 1 chiar a devenit o… Fata Morgana! Cam la fel, deși o mai despart nu foarte multe puncte, numai patru, de locul 3, se poate vorbi și despre calificarea la baraj a găzarilor. Înclin să cred, chiar în mare proporție, că – acum, când mai sunt opt etape de disputat – Academica Clinceni (70 de puncte) și Chindia Târgoviște (66) se pot considera deja viitoare prim-divizionare, iar Universitatea Cluj, deși la doar trei lungimi în spatele trupei dâmbovițene, trebuie să înceapă să se pregătească de baraj! Cât despre Sportul Snagov (locul 4, cu 60 de puncte) și FC Petrolul (5, cu 59 de puncte), aceste grupări musai să-și facă, din prezent, planuri mai eficiente pentru sezonul următor. Unul care va fi absolut infernal, ci nu precum cel în curs, aproape floare la ureche, comparativ cu ediția 2019-2020!

În Bihor, „lupii” au început meciul la fel ca pe destule altele, adică pe atac. Ca și în acelea, au irosit, non-șalant, una-două oportunități de a marca, iar apoi s-au „tăiat ca maioneza”, primind gol/goluri, cât să iasă pe scut, la urmă, din arena adversarelor. A fost de-ajuns ca Arnăutu și Moldoveanu să-și bată joc de o ocazie monumentală din minutul 6 și, după încă un minut, cel din urmă să nu speculeze o respingere laterală a lui Moga, la șutul bun al lui Marinescu, ca „luceferii” să prindă curaj. Astfel, Roșu, Dulca și alți coechipieri al lor au făcut deranj mare în careul de „16 metri” al ploieștenilor, numai reflexe de ultim moment ale lui Bolboașă – cine  l-a ținut departe de buturi, atâta vreme, ar trebui să plătească! – au întârziat deschiderea scorului. Care tot a venit însă, mai precis în minutul 25, atunci când rudimentarul improvizat fundaș central Pușcaș a scos „fierăstrăul” și parcă a vrut să-i reteze picioarele deja-amintitului Dulca, aflat în suprafața de pedeapsă! Mirel a respins puțin în lateral dreapta la execuția de la punctul cu var a lui Pop, dar atacantul orădean a urmărit mingea, a ajuns-o primul și a trimis-o în plasă. Cei circa 50 de ultrași ploieșteni, veniți până la… „mama dracului” după favoriții lor, și-or fi zis că ar fi fost doar o simplă glumă scorul de 0-1, mai ales că oponenta era plină de tineri, câțiva jucători de culoare, un asiatic și șeful de pluton, fostul campion cu Astra, mai vârstnicul Oros, aflat spre finalul carierei. Dar gluma s-a îngroșat atunci când Roșu (29) a centrat de pe dreapta, profitând de marcajul larg al inamovibilului tot mai fără de rost Țigănașu, iar junele Paraschiv, cu capul, din plonjon din careul mic, dintre Ghinga și Pușcaș, a punctat pentru 2-0 și pentru a treia oară, chiar, în poarta Petrolului, în acest sezon! A fost scorul de la pauză, ocazii de gol mai fiind totuși de o parte și de alta.

Imediat la reluare, în minutul 47, Moldoveanu a finalizat la colțul lung, aproape de pe linia de „16 metri”, lateral stânga, o combinație cu Marinescu și Bucșa. La 1-2, au revenit speranțele, timp mai fiind destul chiar și pentru o remontadă, obligatoriu de obținut, căci, în caz contrar, promovarea ar fi devenit, o scriu din nou, o… falsă iluzie. Chinul a durat până ce s-a intrat în ultimul sfert de oră, atunci când Borța a jucat lamentabil, de două ori, o fază, la acțiunea individuală a a insistentului Dulca, pe care, finalmente, l-a cosit în fața careului mic, tocmai când acesta se pregătea să trimită mingea în poarta goală. Era minutul 78, penalti din nou, atunci și cu un cartonaș roșu pentru internaționalul „U 21”, care ar putea lipsi în viitoarele două runde, în deplasare, la CS Mioveni, marți, 23 martie 2019, ora 19.30, și în Sâmbata Mare, 27 martie, 12.00, acasă, cu Daco Getica București. Cum Pop nu se mai afla pe teren, a executat penaltiul Preoteasa, Bolboașă a ghicit din nou colțul, dar șutul, pe jos, a fost prea tare. Și astfel s-a fixat tabela la 3-1, cu 25 de minute înainte de ultimul fluier al argeșeanului Iulian Călin, deși celălalt internațional „U 21” din efectivul Petrolului, Moldoveanu, putea strânge iar scorul, însă numai l-a remarcat pe Moga, cu un șut iar pe sus, din dreapta careului mare. Până atunci, fusese expulzat, pentru două cartonașe galbene, și căpitanul Marinescu (86), cel care, în actualul mandat al lui Gigi Mulțescu, nu a terminat decât un meci pe teren, cel de la Bacău, cu Aerostar, totuși până azi fiind înlocuit, ci nu altfel! Per, total, acest 1-3 a adus după sine, o repet, spulberarea și a ultimelor speranțe de promovare, din păcate!

LUCEAFĂRUL: Moga 6.5 – Wanya 5 (24 – Lu Yuefeng 6), Yabré Tobasegnou 7, Oros (cpt) 7, Moihedja 7 (75 – Nemeş 6.5) – Roşu 7, Preoteasa 8, Prejmerean 7, Dulca 8.5 –  Paraschiv 8, Pop 7.5 (68 – Băican 6). Colectiv tehnic: Cristian Lupuţ (antrenor principal), Viorel Domocoș (antrenor secund), Ioan Pap Deac (antrenor al portarilor).

FC PETROLUL: Bolboaşă 6.5 – Borţa 4, Ghinga 5, Puşcaş 4, Ţigănaşu 5 – Bucşa 5.5 (70 – Ştefănescu 6), Malakyan 5.5 (30 – Chindriş 5.5) – Saim Tudor 5.5, Marinescu (cpt) 5, Moldoveanu 6 – Arnăutu 5. Colectiv tehnic: Gheorghe Mulţescu (antrenor principal), Daniel Timofte (antrenoru secund), Cătălin Mulțescu (antrenor al portarilor), Yuksel Yeșilova (preparator fizic).

Au arbitrat: Iulian Călin 7 (Ştefăneşti, județul Argeş) – Gabriel Sabin Stroe 7 (Piteşti) şi George Florin Neacşu 7 (Câmpulung Muscel).

Rezervă: Mircea Ardelean (Arad).

Observatori: Cristian Petropulos (Alba Iulia), pentru joc, Dan Monea (Aiud), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Pușcaș (24), Marinescu (55 și 86), Dulca (71), Roșu (72).

Cartonaşe roşii: Borţa (78) și Marinescu (86).

În lupta cu mai vârstnicul și experimentatul Gheorghe Mulțescu, orădeanul Cristian Lupuț s-a dovedit inspirat, el riscând o schimbare devreme, pentru a-l scoate din teren pe belgianul de culoare Wanya, care era „carne de tun” pentru Moldoveanu, fiind depășit non-stop, și a-l retrage ca fundaș dreapta pe „închizătorul” Prejmerean, cel care s-a descurcat de minune pe acel post. În plus, Lupuț a mizat fără frică pe destui tineri și și-a permis să îl țină pe bancă pe omul de gol Bebey, mergând pe mâna lui Paraschiv, acel „U 21” de care știe și… conducerea Petrolului, dar vom vedea la vară și cu ce folos! Mulțescu l-a scos și el repede pe Malakyan, o palidă umbră a celui care fusese apreciat în cantonamentul din Turcia, dar Chindriș, oricum, este mai mult defensiv, decât ofensiv.

Pierzând și, sunt convins, ultima șansă de mai visa, măcar, la promovare, poate că nu ar fi deloc rău ca Gigi Mulțescu să joace și cu juniorii din lot, existând un Enache, un Bratu, dar și alți tineri, portarul Radu fiind încă prea crud, să i se dea mai multe minute lui Olaru, nu numai fiindcă Borța va fi suspendat, oricum acesta este și împrumutat la Petrolul, dar și lui Țicu, fiindcă Țigănașu parcă nu ar fi evoluat vreodată în Liga 1, așa arată acum, plus că mai trebuie lăsat între buturi Bolboașă, deoarece e al clubului, dar nu numai pentru așa ceva. Astfel, va vedea și suflarea fotbalistică locală dacă se va putea baza Petrolul, în anul competițional următor, pe „copiii” noștri, așa cum destui își doresc să vadă și se și pronunță, în acest sens, pe o binecunoscută rețea de socializare. Mai bine, să se observe așa ceva din timp! Vedetele răsuflate și-au trăit deja traiul și și-au mâncat mălaiul, cum se zice în folclor. Cât privește conducerea actuală, dacă se apreciază că-i cazul, atunci să fie schimbată! Dar numai dacă se are și cu cine, căci nu prea îmi vin acum în minte manageri în România fotbalistică după cum ar avea nevoie Petrolul, în prezent! Știe, dar concret, cineva… altceva?

Foto: www.fcpetrolul.ro