Gazeta de Prahova

Găzarii au renunțat la doi jucători împrumutați de Gică Hagi, dar au adus altul. Alexandru Stoica este actualul detașat de la Viitorul

Sport

Dragos Trestioreanu

La începutul ediției de campionat 2018-2019, conducerea FC Petrolul își asigurase serviciile, prin detașare pentru un sezon, ale unor fotbaliști de la Viitorul Ovidiu, patru la număr. Aceștia erau portarul Tordai Arpad, mijlocașii centrali Antonio Cruceru și Mihai Ene, plus cel de bandă, Robert Grecu. Imediat după ultima etapă desfășurată în anul trecut, Cruceru a cerut rezilierea și a semnat apoi cu liderul uneia dintre seriile Ligii a III-a, Turris Oltul Turnu Măgurele, de la care și venise în vară, ca împrumut de la Gheorghe Hagi, deținătorul drepturilor fotbalistului. Apoi, a început să-și caute echipă și Ene, nefolosit deloc din vară și până în prima lună a iernii, și el despărțindu-se până la urmă de trupa „lupilor”. Astfel încât, au rămas pe loc Tordai, despre care se spune că nu ar fi chiar sigur nici el de rămânerea la Ploiești, și Grecu, cel care a „explodat” către finele anului.

Astăzi, 12 ianuarie, siteul clubului găzarilor, www.fcpetrolul.ro, a postat informația potrivit căreia la Petrolul sunt, de-acum, trei tineri jucători „U 21” împrumutați de la clubul „Regelui”, pe lângă Arpad și Robert, apărând și Alexandru Stoica (cotă pe www. transfermarkt.de: 100.000 de euro), un mijlocaș stânga înalt de 1,81 de metri, născut pe 30 iunie 1997 și care poate fi inclus și el, ca și foștii și actualii săi coechipieri nominalizați mai sus, în categoria „U 21”. Stoica are experiența eșalonului secund, îndeosebi, dar a bifat și șase meciuri pe prima scenă. În Liga a II-a, el a trecut pe Dunărea Călărași și ASA Târgu Mureș, la fel ca un alt mijlocaș al lui Gică Hagi, Paul Iacob, pe care conducerea Petrolului l-a dorit iarna trecută, fiind însă refuzată de el.

Ca urmare a venirii lui Alex Stoica, în acest moment Petrolul îi mai are în efectiv, în afara lui, la „U 21”, și pe Tordai, Florin Borța, Alberto Olaru, Valentin Țicu, Saim Alexandru Tudor, Robert Grecu și Robert Marian Moldoveanu. Astfel, echipa „galben-albaștrilor” are cinci variante în benzi: Nini Popescu, Saim Tudor, Cătălin Ștefănescu, Robert Grecu și Alexandru Stoica. Deci, trei „U 21” și doi cu statut de seniori. Va fi detașat la o altă echipă un „U 21” ori se va renunța la un senior?

Foto: www.liga2.ro și www.romaniansoccer.ro

Citeste mai departe

Imagini de la recuperarea cu suport aero realizata astazi pe Valea Albă, de catre salvamontistii prahoveni si elicopterul pus la dispozitie de catre Inspectoratul General pentru Aviatie si Departamentul pentru Situatii de Urgenta.Din pacate, astazi a fost situatia in care cel mai negru gand al salvamontistilor cand merg sa recupereze un decedat, devine realitate , cel in care trupul gasit sa nu fie al persoanei cautate, ci al unei alte persoane neanutate ca disparuta, cum s-a intamplat si acum, ca in multe alte situatii. Actele gasite asupra victimei ne confirma ca aceasta nu este persoana anuntata ca disparuta acum 2 saptamani, fiind vorba de o persoana cu un al nume, domiciliata in Giurgiu. Continua cautarile, continua consumul de resurse umane si materiale, continua expunerea la risc, dar , noi nu putem spune "NU", noi nu putem spune "NU se poate" !

Publicată de Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont pe Duminică, 17 martie 2019
Fără categorie
Statistici T5
Inline
Inline