S-a lămurit cazul „Georgi Abuashvili”: fotbalistul georgian e bun de joc pentru FC Petrolul. Ar putea debuta oficial la meciul de la Craiova, contra CSU

Dragos Trestioreanu -

S-a lămurit cazul „Georgi Abuashvili”: fotbalistul georgian e bun de joc pentru FC Petrolul. Ar putea debuta oficial la meciul de la Craiova, contra CSU

Internaționalul georgian „U 21” Georgi Abuashvili (20 de ani), adus încă din luna august 2023 și prezentat oficial pe 30 august, de către președintele executiv Claudiu Tudor, la FC Petrolul Ploiești (foto la titlu), nu a putut debuta, până în prezent, din cauza unei situații speciale despre care nu s-au oferit informații la momentul respectiv. În urma unui dialog avut joi, 19 octombrie, cu directorul sportiv al clubului găzarilor, fostul jurnalist și ex-ofițer de presă al defunctei Astra Giurgiu, Marian Dima, s-a lămurit pe deplin de ce Abuashvili nu reușise să debuteze, deși ajunsese de atâta timp în România, la Ploiești, și participa la antrenamentele „lupilor”. Totul a ținut de cerințele ROAF al Federației Române de Fotbal, prin care instituția care coordonează sportul rege din România impune echipelor din SuperLigă un număr limită de jucători extracomunitari în lot, dar nu numai atât. La fiecare dintre aceștia există și câte o clauză impusă.

La FC Petrolul Ploiești, înainte de sosirea de la FC Porto 2 a lui Georgi Abuashvili (foto jos), existau în efectiv, în ordinea cronologică a legitimării lor, trei fotbaliști extracomunitari: japonezul Seto Takayuki și brazilienii Jair Tavares da Silva și Jefferson Nogueira Junior. Abuashvili era, deci, al patrulea. Astfel, la cel din urmă era obligatoriu, potrivit ROAF, să aibă cel puțin trei prezențe pe teren, în ultimele 12 luni, la meciuri internaționale oficiale ale unei echipe naționale din țara sa de baștină. În septembrie a.c., gruzinul a fost convocat – și a și jucat – la Georgia „U 21 în ambele partide care au putut fi luate în calcul de FRF. Pentru a treia, a trebuit însă a aștepta luna în curs, octombrie, ca să bifeze încă o intrare pe teren, într-un joc internațional oficial. A făcut-o pe finalul confruntării de acasă, de marți, 17 octombrie 2023, cu Suedia „U 21” (vezi facsimil de pe www.flashscore.ro), atunci când a intrat pe teren în minutul 85 și a primit și un cartonaș galben (90+3). De precizat că, potrivit ofițerului de presă al clubului ploieștean, Ionuț Pană, despre plecarea urgentă a lui Georgi în țara lui, a aflat abia vineri noapte, iar a doua zi, de dimineață, mijlocașul de bandă a avut și programat zborul. Aceasta este explicația că, în avancronica meciului amical dintre Gloria și FC Petrolul, am avansat posibilitatea ca el să debuteze, neoficial, la Buzău. Nota bene, la momentul documentării, nu se știa despre această plecare intempestivă a fotbalistului în Georgia, fiind stabilită, de urgență, ulterior dialogului avut cu ofițerul de presă. 

„Acum, da, Georgi Abuashvili întrunește toate condițiile respectării ROAF, în vederea legitimării lui la clubul Petrolul” – a conchis, pentru www.gazetaph.ro, directorul sportiv al FC Petrolul, Marian Dima. Desigur, domnia sa nu a putut garanta dacă Abuashvili o să debuteze, într-un meci oficial, sâmbătă, 21 octombrie, ora 18.00. Adică, atunci când se va consemna, la Craiova, startul celui în compania CSU. Asta deoarece, firește, nu se poate substitui antrenorului principal al Petrolului, ploieșteanul Florin Pârvu, cel care va decide componența lotului ce va fi deplasat în Bănie, precum și numele jucătorilor înscriși, de team managerul Costel Ilie, în raportul de joc. Sunt informații care pot fi aflate numai din conferința de presă ce va  prefața partida din Cetatea Banilor.

Foto: www.fcpetrolul.ro, www.flashscore.ro și www.soccerzz.com