Gicu Grozav s-a antrenat cu „lupii”

Redactia -

Gicu Grozav s-a antrenat cu „lupii”

De marţi, 19 iunie 2012, lotul deja anunţat al Petrolului cuprinde toţi jucătorii, ultimul venit, de luni, 18 iunie, fiind internaţionalul Gheorghe Grozav (foto, la primul său antrenament cu „lupii”; www.fcpetrolul.ro). El a făcut cunoştinţă cu noii coechipieri la antrenamentul de-a doua zi de după sosirea la Centrul Naţional de Pregătire al FRF, de la Mogoşoaia, şedinţă de pregătire găzduită de o altă bază a Federaţiei, cea de la Buftea. Tânărul şi talentatul jucător a declarat pentru siteul noului său club că „am venit ieri (n.r. – luni), iar azi (n.r. – marţi)  am făcut primul antrenament cu echipa, sperând să nu am probleme de acomodare. Nu ştiu dacă, în această vară, au mai existat alte oferte, pentru că la mine n-a ajuns nimic concret. Important este că am ales să semnez cu Petrolul şi sunt foarte fericit la această echipă. Va fi concurenţă mare, fapt benefic, dar va depinde numai de mine şi de ce voi face în perioada de pregătire ca să reuşesc să mă impun”. Antrenorul Mircea Rednic s-a arătat mulţumit de fotbaliştii pe care îi are acum sub comandă, mai aşteptând însă şi alţi jucători la Petrolul.

După primele şase zile de pregătire din Ilfov, Rednic a spus: „Nu e plăcut să faci antrenamente pe o asemenea căldură, dar trebuie să ne obişnuim, pentru că nu putem şti cum va fi atunci când va începe campionatul. Îmbucurător este faptul că, după testele pe care le-am efectuat şi la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, şi pe teren, la Buftea, am remarcat că avem o bază solidă. Aşa că, deja, putem să lucrăm specific, fără să trebuiască să mai pierdem vremea cu alergări lungi. Am jucători de valoare, disciplinaţi, care se pregătesc foarte bine şi, pentru mine, este o plăcere să lucrez cu ei. Chiar dacă lotul este deja complet, vor mai veni totuşi încă trei-patru fotbalişti de valoare, iar concurenţa va fi şi mai mare. Cel mai bun o să joace şi fiecare va avea şansa lui, atât în perioada de pregătiri, cât şi în campionat”. Petroliştii vor sta, în acest prim cantonament, până pe data de 26 iunie, apoi vor reveni la Ploieşti, urmând ca, din 30 iunie, să se deplaseze la Waidrin, în Austria, pentru uin turneu de jocuri-test. De subliniat că, acolo, „lupii” nu se vor mai confrunta cu doi comaptrioţi, care au jucat la Volga Nijni Novgorod, foşii stelişti Mihăiţă Pleşan şi Szekely Janos fiind daţi afară de către noul antrenor, Haji Hajiev, care a avut cuvinte deloc măgulitoare la adresa lor.