Greu se mai urnește Petrolul, de la o vreme! Și la Galda de Jos, și la Târgu Jiu a fost la fel. Fără play-maker nu se poate mai nimic!

Dragos Trestioreanu - Sport

Greu se mai urnește Petrolul, de la o vreme! Și la Galda de Jos, și la Târgu Jiu a fost la fel. Fără play-maker nu se poate mai nimic!

La Petrolul, mai ales acasă, dar se pare că problema a fost „teleportată” și în deplasare, jocul se urnește greu. Am văzut asta și la Galda de Jos, în Cupa României, și la Târgu Jiu, la ultima etapă de campionat. Construcția aproape că lipsește, iar ideea de joc, adesea, este un… handbal etern. Cu siguranță că nu antrenorul, așa cred, le cere „lupilor” o astfel de idee de joc, dar ei intră în… jocul echipelor care se baricadează în propriul careu de 16 metri și fac acolo un fel de semicerc. Iar ploieștenii încep să miște mingea de colo și până colo, așteptând o centrare pentru pivot/pivoți, ca să folosesc termeni din sportul cu mingea mică. Dacă Domnul îi ajută pe mijlocașii de bandă sau pe fundașii laterali avansați în ofensivă, baloanele ajung pe creștetul atacanților sau pe vârful bocancului acestora, iar de-acolo… deja e altă poveste, o altă gâscă în altă traistă. La Petrolul, dacă te numești Ștefan Blănaru, al cărui transfer recunosc că l-am aplaudat, și se ajunge la a te întreba, oare, de câte încercări ar fi nevoie să marcheze primul gol în echipamentul galben-albastru, dacă te numești Guy Gnabouyou și te întrebi, oare, de ce îi vine rar rândul să joace, și atunci 10-15 minute, cel mult, dacă te numești Arnăutu și te întrebi de ce, oare, nu-i mai merge jocul ca și înainte, ceva nu e în regulă! Dar, dacă te numești Hamza, te întrebi, oare, unde a… nimerit, dar își faci treaba tot profesionist, chiar dacă nu mai are 29 de ani, ca atunci când a fost împins să plece la Botev Plovdiv, pe bani nu chiar cât ar fi meritat să plătească defunctul club. Poate defunct și pentru că aproape toți cei plecați atunci nu au făcut-o pe cât ar fi trebuit!

Revenind la prezent și la actualul FC Petrolul, care să nu uităm totuși, niciun moment, că nu mai este în L1, precum falimentatul, ci în L2, cred că jocul se urnește greu dintr-un singur motiv. Unul arhicunoscut de toată lumea, culmea, dar de nerezolvat, incredibil, de conducerile trecută, respectiv prezentă: omul de construcție. OK, există un Laurențiu Marinescu. Nici el nu mai este cel din vremea când defunctul bifa, de două ori la rând, calificări în play-off-ul Europa League, antecamera celei de-a competiții europene intercluburi, ca importanță. Vă rog să-mi spuneți câte echipe autohtone s-ar mai putea lăuda cu o astfel de performanță! Nu mai este, fiindcă anii s-au adunat peste el, ca și peste Hamza, ca și peste noi toți, așa fiind cursul vieții. Tocmai de aceea, lui „Marin” – care încă își face treaba meritoriu – îi trebui dacă nu un om alături, pe același calapod, să zic așa, dar de alt picior, măcar un back-up bun de același picior ar trebui, stângacii având parte de o valorizare mai mare. Degeaba plimbi mingea de la o extremă la altă, trecând pe la interi, direcționată și de centri, dacă aceștia din urmă nu au arta de a descoperi „găurile” prin care obiectul de joc să fie transmis atacanților care să se insinueze pe acolo în drum spre mult așteptatul gol. Fără un „regizor” pe cinste, degeaba ai actori cu nume, căci spectacolul va fi tot unul fără sare și piper! Despre așa ceva este vorba la FC Petrolul, acum. Automat, se poate vorbi despre un blocaj psihic, pe care îl acuză toți jucătorii, deși nu l-ar recunoaște niciodată în mod public. Nu se recunoaște, dar există, se simte, chiar dacă nu se poate, firește, și vedea cu ochiul liber.

Petrolul are portari, oricare ar fi între buturi oferă liniște, acum Raul Avram dând mai multă siguranță și prin responsabilizarea sa cu banderola de căpitan. Petrolul se părea că a rezolvat problema defensivei și a și rezolvat-o, de fapt, numeric, dar și ca specializare a posturilor, însă nu putea și prevedea cât îi vor ține „balamalele” pe mai uzații Cristian Sîrghi, Petre Racu sau Walace da Silva Alves și nici cât pot face față fundașii laterali, deși, pe o parte este un internațional, Ștefan Bărboianu, iar pe cealaltă – doi tineri cu viitor, Valentin Țicu și Antoniu Manolache. Petrolul se părea că are mijlocași centrali de nădejde. Așa părea, numai că și Ionuț Cioinac, și Mădălin Mihăescu au dat semne că sunt la fel de uzați ca și trioul tot defensiv de mai sus. La așa ceva îmi închipui că nu se aștepta nici staff-ul tehnic care i-a și adus la Ploiești. Petrolul se părea că are benzi, cum se zice în jargonul fotbalistic. Atât la nivel de seniori, Alexandru Munteanu, Cătălin Ștefănescu, Alexandru Zaharia, Bogdan Gavrilă și Gabriel Deac, cât și la cel al juniorilor – Ianis Stoica și Mario Bratu, se părea că se stă perfect chiar. Însă, oare, cine știe de ce dintre atâtea oferte, niciuna nu a corespuns 100%, până acum? Petrolul se părea că a rezolvat și problema atacului, odată cu venirea trioului Guy Gnabouyou-Ștefan Blănaru-Younes Hamza lângă Sergiu Arnăutu. Culmea, numărul golurilor nu a crescut, ci dimpotrivă. Bref, lot există, de CV-uri nemaivorbind, dar lipsind play-maker-ul. Dacă nici cu un asemenea profil de fotbalist nu va merge treaba din iarnă încolo, atunci chiar că va fi treabă de… specialist. Cum se numește, deci cine ar trebui să fie, numai Dumnezeu mai știe! Și cel care va decide, evident, luminat de divinitate!

Foto: www.fcpetrolul.ro