Grevistul foamei din Piața Universității, în protest și la Ploiești/ Strângere de semnături împotriva fracturării hidraulice

Redactia -

Grevistul foamei din Piața Universității, în protest și la Ploiești/ Strângere de semnături împotriva fracturării hidraulice

În timp ce majoritatea își toacă timpul pe la terase sau e cu gândul la vacanță, un grup de tineri își petrece această vară militând împotriva exploatării solului prin metode periculoase. În timp ce comunitatea doarme într-un dulce somn al nepăsării și riscă a se trezi când va fi prea târziu, pe o suprafață de 230 de kilometri pătrați, în arealul Ploiești-Boldești-Urlați-Ceptura, solul Prahovei este făcut șvaițer și detonat cu dinamită de către firma lui Tender, SC Prospecțiuni SA, prin metode seismice, chipurile nepericuloase și pentru a se identifica toate resursele din sol. Miza majoră, înțeleg cei ce nu se lasă prostiți sau cumpărați, sunt totuși gazele de șist. Vezi aici mai multe despre cum a ajuns să fie ghiorlănit solul Prahovei, cu acte și autorizații „în regulă“ date de o grămadă de instituții ale statului. Oricum, exploatarea ce poate urma prospecțiunilor este mult mai periculoasă și poluantă decât acestea.

Revenind, câțiva tineri militează și strâng semnături pentru a acționa mai departe. Printre aceștia, prahoveanul Alexandru Popescu, de loc din Tătărani, cel care a făcut, pe treptele din fața Teatrului Național, greva foamei, în frig, din decembrie 2013, până în inuarie 2014, timp de 22 de zile, împotriva abuzurilor de la Pungești și față de exploatarea gazelor de șist. Popescu (în foto, primul din dreapta) ne-a declarat că, de vreme ce autoritățile române rămân nepăsătoare, va duce listele cu semnături și mesajul protestului la Bruxelles, la Parlamentul European, unde va ajunge printr-un marș de 3150 de kilometri, pe jos, pornit de la Ploiești, singur pe „drum” în cursul acestui an (amănunte aici).