Gripa în Prahova. Vezi amploarea epidemiei şi numărul de morţi în judeţ

Daniel Dimache -

Gripa în Prahova. Vezi amploarea epidemiei şi numărul de morţi în judeţ

În contextul constatării epidemiei de gripă la nivel național, doamna prefect Mădălina Lupea a convocat astăzi o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de urgență Prahova pentru a analiza situația de la nivelul județului nostru.

Membrii Comitetului au luat la cunoștință situația epidemică din acest moment prezentată de directorul Direcției de Sănătate Prahova, Ioana Loghin și doctor Dan Decebal. În Prahova au fost înregistrate până acum 387 de cazuri de gripă, din care 90 au fost confirmate în laborator, dar și 8 decese în rândul unor persoane care aveau și alte patologii. Doar în ultima săptămână au fost raportate 8.358 de cazuri de infecții respiratorii, 1.328 de pneumonii și 212 gripe.

 În județul nostru, până pe 27 ianuarie 2019 fuseseră vaccinate împotriva virusului gripal 57.080 de persoane, fiind solicitate suplimentar 3.655 de doze de vaccin. 

În ceea ce privește incidența cazurilor de gripă în unitățile preuniversitare din Prahova, inspectorul general al Inspectoratului Județean Școlar, domnul Nicolae Angelescu a precizat că în acest moment nu a fost identificată vreo situație care să conducă la suspendarea cursurilor în vreuna dintre unitățile de învățământ (trei cazuri de infecții respiratorii/gripă timp de trei zile consecutive sau rată a absenteismului de peste 20% dintr-o clasă sau grupă). Totodată, acesta a precizat că directorii unităților de învățământ pot lua decizia suspendării activității dacă constată că a fost întrunită vreuna dintre condițiile de mai sus.

Primăriile, în calitate de administratori ai clădirilor în care funcționează unitățile școlare,  au datoria de a verifica stocurile de dezinfectanți atât pentru suprafețe, cât și pentru uzul elevilor (săpun).

În continuare, DSP Prahova recomandă respectarea măsurilor de prevenire a gripei și infecțiilor respiratorii acute în colectivități:

  • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  • Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
  • Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
  • Continuarea vaccinării antigripale