Grup de lucru pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre Ploiești și comunitatea de afaceri din Italia

Redactia -

Grup de lucru pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre Ploiești și comunitatea de afaceri din Italia

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, s-a întâlnit, astăzi, cu europarlamentarul Fulvio Martusciello, șeful grupului europarlamentarilor italieni Forza Italia, pentru a discuta aspecte legate de facilitarea dezvoltării relațiilor bilaterale economice dintre Ploiești și comunitatea de afaceri din Italia.

Întâlnirea de lucru a avut loc la sediul municipalității ploieștene, ca urmare a discuțiilor oficiale de săptămâna trecută, ce au avut loc la Uniunea Industriașilor din Napoli, unde, edilul șef al municipiului Ploiești a dialogat direct cu oamenii de afaceri italieni despre proiecte și oportunități de investiții în orașul nostru.

În cadrul întrunirii de astăzi, s-a stabilit crearea unui grup de lucru comun din care vor face parte prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu și primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici.

Cu acest prilej, municipalitatea ploieșteană va pune la dispoziția oamenilor de afaceri italieni, interesați să investească în Ploiești, un material complet și detaliat, prin intermediul căruia vor fi promovate domeniile investiționale de interes local.

Totodată, s-a stabilit ca, în următoarele luni, o delegație a comunității de afaceri italiene să fie prezentă la Ploiești, pentru a se contura direcțiile de colaborare, în vederea dezvoltării economice a orașului nostru.  

Fulvio Martusciello, șeful grupului europarlamentarilor italieni Forza Italia, a apreciat dialogul concret purtat astăzi și perspectiva acestei cooperări între cele două țări, urmând ca, pe viitor, să extindă promovarea municipiului Ploiești către toți investitorii italieni importanți.