Grupul consilierilor locali PNL Ploieşti: Indolența primarului ne mai costă un milion de euro

Redactia -

Grupul consilierilor locali PNL Ploieşti: Indolența primarului ne mai costă un milion de euro

Grupul consilierilor locali PNL nu a participat la ședința extraordinară convocată de primarul Andrei Volosevici.

„Apreciem ca intolerabil modul de lucru de a convoca o astfel de ședință (de rectificare a bugetului local) cu doar 3 ore înainte, timp insuficient pentru studierea materialelor transmise.

La o primă citire a materialelor primite, am descoperit că indolența și reaua credință a primarului în ceea ce privește absorbția fondurilor europene ne costă aproximativ încă un milion de euro.

ADR – Sud Muntenia a solicitat returnarea a 4,520 milioane de lei pentru cele 21 de proiecte europene la care primarul Volosevici a renunțat. Această nouă sumă pe care trebuie să o plătească primăria din banii cetățenilor ridică pierderea înregistrată prin neaccesarea fondurilor europene la aproximativ 86 de milioane euro.

Experiența ședințelor anterioare declarate ca „urgente” a dovedit că acele ședințe nu au avut nicio relevanță pentru dl primar. Acesta nu a respectat deciziile luate prin hotărârile de consiliu local. De exemplu la Societatea Termo Ploiești, din cele peste 5,5 milioane lei alocați, a fost transmisă doar suma de 2,5 milioane lei. Reamintim că primăria are o datorie de aproximativ 10 milioane lei reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru plata subvenției la gigacalorie (apă caldă și căldură), cea mai veche datând din luna martie.

Cerem de urgență explicații publice primarului Volosevici atât pentru neplata către TERMO a sumelor aprobate deja prin hotărârile de Consiliu Local, cât mai ales justificarea ratării absorbției fondurilor europene aferente celor 21 de proiecte la care a renunțat personal în calitate de primar al Ploieștiului”, transmite, printr-un comunicat de presă, grupul consilierilor locali PNL Ploiești.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024