Gura Vitioarei, fieful hoţilor de fier

Redactia -

Gura Vitioarei, fieful hoţilor de fier

La data de 19.02.2014, lucrătorii Postului de Poliție Gura Vitioarei au fost sesizați telefonic despre faptul că din fața unei proprietăți din satul Gura Vitioarei s-a sustras țeavă metalică. Având în vedere aspectele semnalate, polițiști din cadrul Postului de Poliție Gura Vitioarei au efectuat investigații în zona comiterii faptei și au identificat o persoană bănuită de comiterea furtului. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 43 ani din satul Gura Vitioarei. Acesta ar fi sustras țeava metalică din fața proprietății și ulterior ar fi valorificat-o la un centru de colectare a deșeurilor feroase și neferoase din localitatea Gura Vitioarei. Materialul feros sustras a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate în vederea recuperării prejudiciului cauzat. Cercetările sunt continuate de către lucratorii de poliție judicară din cadrul Postului de Poliție Gura Vitioarei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

La data de 19.02.2014, lucrătorii Postului de Poliție Gura Vitioarei au fost sesizați telefonic de șeful unei stații peco dezafectată despre faptul că persoane necunoscute au distrus tabloul electric și au sustras mai multe cabluri electrice din interiorul societății.

În cauză, lucrătorii de poliție au efectuat investigații în zona comiterii faptei și au identifcat un tânăr în vârstă de 28 ani din com. Gura Vitioarei, care s-ar fi deplasat la stația peco unde a distrus panoul electric și sustras mai multe cupoane electrice din cupru, secționându-le cu un clește. Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că tânărul a valorificat cuprul rezultat în urma arderii cupoanelor de conductor electrici, respectiv 3,8 kg, pe care le-a ars pe albia râului Teleajen, la un centru de colectare a deșeurilor feroase și neferoase și a obținut suma de 69 lei. Cercetările sunt continuate de către lucratorii de poliție judicară din cadrul Postului de Poliție Gura Vitioarei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.