Gusto… bun pentru Petrolul, în campionatul viitor

Dragos Trestioreanu -

Gusto… bun pentru Petrolul, în campionatul viitor

SC FC Petrolul, prin vocea directorului departamentului de marketing, Iuliano Ene, a făcut cunoscut astăzi, 23 iunie 2015, antamarea unui nou parteneriat, de data aceasta cu primul producător de pufuleți de pe piața autohtonă, firma Phoenixy din Băicoi, al cărei logo, Gusto (foto; www.mediafax.ro), va fi inscripționat, din viitorul sezon, pe o mânecă a tricourilor de joc. Produsele acestei societăți comerciale se desfac nu numai pe piața internă, ci și pe cele din multe țări ale Europei de Vest, dar și din Dubai sau Statele Unite ale Americii, putând fi cumpărate de la marketuri din New York, Detroit, Chicago sau Atlanta. Adică, acolo unde există comunități românești puternice. Potrivit activului șef al marketingului de la clubul Petrolul, Iuliano Ene, lista sponsorilor găzarilor este departe a se fi epuizat, pe termen scurt urmând a fi anunțate și alte parteneriate, fapt îmbucurător pentru o societate aflată în insolvență.

În altă ordine de idei, astăzi, de la ora 18.00 (un ceas mai târziu în România), pe „Sportski Central Cajetina”, echipa antrenată de Selymes Tibor, Valentin Sinescu și Cătălin Grigore, ajutați de preparatorul fizic Ionel Tămășan, va susține primul meci-test din cantonamentul de pregătire din Serbia, de la Zlatibor, în compania formației locale de eșalon inferior, FK Cajetina. Următorii adversari vor fi tot din țara gazdă, până pe 4 iulie, a ploieștenilor, dar exclusiv din prima ligă a Serbiei. Vom reveni deseară cu rezultatul meciului amical, formațiile folosite și unele comentarii, potrivit www.fcpetrolul.ro, ofițerul de presă Ionuț Pană făcând un adevărat tur de forță în această perioadă, pentru a-i informa rapid pe simpatizanții „lupilor” în legătură cu favoriții lor, partidele acestora nefiind preluate de nicio televiziune din țară.