Hamza marchează la foc continuu pentru Botev Plovdiv!

Redactia -

Hamza marchează la foc continuu pentru Botev Plovdiv!

De când a plecat de la Petrolul, fiind vândut la Botev Plovdiv și ajungând în cantonamentul din Cipru al prim-divizionarei bulgare, ex-golgheterul „lupilor”, Hamza Younes (foto, în stînga; www.presaonline.ro), își confirmă măiestria de a înscrie. Astfel, în trei meciuri-test, Younes a bifat deja cinci goluri, tot atâtea cât… foștii săi coechipieri, la Belek! A semnat deja două „duble”, fiind excutantul desemnat pentru loviturile de la „11 metri”, dar are și reușite din acțiune, unul dintre servanți fiind și fostul „lup”, Ferebory Dore. Joi, 13 februarie 2014, tunisianul a întors scorul deschis de către armenii de la Mika Aștarak, după o fază fixă, obținând un penalti – foarte inspirata arbitra jocului (foto, în echipament negru), la acea fază! -, pe care l-a și transformat printr-un șut în forță, la colțul din dreapta. Către finalul întâlnirii, printr-o lovitură precisă, cu capul, pe centrul porții, Hamza a închis tabela, aducând din nou victoria lui Botev, ca și în precedentul test – cel cu Dukla Praga.

Regretat la Ploiești, iată că Hamza Younes a devenit și… „Regele Plovdivului”, chiar și până să-i cunoască pe noii săi suporteri, care au însă deja motive să-l facă (și) idolul lor, așa cum s-a întâmplat cu aceia ai Petrolului. Rămâne de văzut dacă, aici, nou-venitul Toto Tamuz, adus mai în ceasul al 12-lea, va reuși să-l înlocuiască cu brio și să-l facă astfel uitat.