Handbalistele de la CSM Ploiești, revenire pe loc de cupe europene. Vedete contra Zalăului au fost Tatalovic și Bozovic

Dragos Trestioreanu -

Handbalistele de la CSM Ploiești, revenire pe loc de cupe europene. Vedete contra Zalăului au fost Tatalovic și Bozovic

Sub ochii directorului interimar și ai managerului sportiv de la CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu, respectiv Cristian Nica, ambii monitorizând foarte atent prestațiile sportivilor de la secția de handbal, dar nu numai, duminică seară, în sala Olimpia, fetele lui Neven Hrupec au reușit să-și atingă ținta: victorie, în dauna formației pregătite de către fostul selecționer Gheorghe Tadici, HC Zalău. Drept urmare, CSM a urcat pe locul 5 în ierarhia la zi, unul ce permite, la finalul ediției campionatului Ligii Naționale, prezența în cupele europene. Partida, care a fost urmărită de aproximativ 800 de destul de temperamentali iubitori ai sportului cu mingea mică – ora mai neobișnuită, reclamată de antrenorul oaspetelor, frigul de afară, televizarea jocului, în ultima zi a week-end-ului, determinându-i pe mulți să renunțe să mai vină la sală, din păcate -, a oferit momente de spectacol, ceva emoții pentru fanii gazdelor, în repriza secundă, și un succes absolut meritat de către Mihaela Tivadar și coechipierele sale, scor: 22-20 (14-10).

Cu Nicoleta Tudor acuzând anumite probleme de ordin fizic, fiind folosită aproape numai în apărare, și cu Marina Dmitrovic într-o zi mai puțin fastă, din aceleași motive ca și colega ei de echipă, muntengreanca Ivana Bozovic a trebuit să ia jocul pe cont propriu în atac, în prima jumătate a întâlnirii, înscriind la foc continuu. Ea a fost secondată mai la distanță de Ramona Farcău (a rezolvat cu brio câteva contraatacuri și a marcat inteligent și de pe postul ei, cel de extremă), Mihaela Tivadar, aflată într-o zi bună, și Irina Burtea-Șuțka, inepuizabilă pe semicerc, deși a avut necazuri la câteva contacte dure cu adversarele. Ca și, de altfel, ultima transferată, Ștefania Florea, lovită serios la nas, în primele minute ale întâlnirii, fiind obligată astfel să meargă pe bancă, acolo unde masorul formației sale și paramedicul au intervenit pentru a-i opri sângerarea. Florea a putut reveni pe parchet doar după mai multe minute de stat pe tușă. Dacă Bozovic a marcat gol după gol, dar marea majoritate a reușitelor sale s-a consemnat în prima repriză, MVP-ul meciului a fost Dragica Tatalovic (foto, blocând o minge; www.csmploiesti.ro), sârboaica fiind cu adevărat îngerul păzitor al porții ploieștencelor (12 intervenții). Din tabăra oaspetelor, cea mai bună marcatoare, ca și a partidei, de fapt, cum era de așteptat, a fost Claudia Constantinescu, interul dreapta al zălăuancelor cochetând și cu prima reprezentativă. Dar, seria golurilor ei a început cu aruncări reușite de la linia de „7 metri”, cele din acțiune (5) venind cu precădere în repriza secundă. Când CSM a condus la cea mai mare diferență de scor, 18-11 (minutul 40), Constantinescu a dat semnalul unei curse aproape incredibilă pentru egalare, oaspetele ajungând până la un deficit de numai două goluri (19-17), diferență care s-a consemnat și la sfârșitul orei de joc efectiv. Au fost ceva fiori de teamă, dar finalul gestionat până la urmă cu o doză importantă de calm. Nu-i mai puțin adevărat că și adversarele și-au cam pierdut capul în fața unei șanse uluitoare de a pleca neînvinse de la Ploiești.Fără a fi pierdut în retur – victorii, acasă, cu Rapid și HC Zalău, plus remiză la Brăila, cu HC Dunărea -, CSM-ul privește cu optimism această parte secundă a campionatului, obiectivul final fiind locurile 5-6, deși doar poziția a cincea asigură, în fapt, un loc de cupe continentale.

CSM PLOIEȘTI: Dragica Tatalovic – Ștefania Florea, Marina Dmitrovic (4 goluri), Mihaela Tivadar (3), Irina Burtea-Șuțka (3), Ivana Bozovic (8, 2 din aruncare de la „7 metri”), Ramona Farcău (3). Au mai jucat: Elena Şerban, Alina Dumitru (ambele trimise pe teren doar la câteva aruncări de la „7 metri”)  – Nicoleta Tudor, Adriana Vasilescu, Alla Șeiko, Daciana Balaban, Andreea Chiricuţă (1). Nu au fost utilizate: Izabela Mitrescu, Ștefania Boștină. Antrenor: Neven Hrupec.

HC ZALĂU: Ana-Maria Inculeţ – Andrada Trif (1 gol), Larisa Tămaş, Teodora Bloj, Claudia Constantinescu (10, 5 din aruncare de la „7 metri”), Roxana Rob (2), Valentina Bardac (4). Au mai evoluat: Diana Puiu (1 gol), Karin-Sabine Klimek (1), Florina Ţurcaş, Anca Onicaş, Adina Cârligeanu (1). Nu au fost folosite: Diana Diaconu – Andrada Pop. Antrenor: Gheorghe Tadici.

Au arbitrat: Cristina Năstase (Bucureşti) şi Simona Stancu (Buzău).

Observator FRH: Marius Brumaru (Adjud).

Statistici

Aruncări de la „7 metri”: 3/1 ratată (Ivana Bozovic) – 7/2 ratate (Roxana Rob, Claudia Constantinescu).

Eliminări de „2 minute”: 5 (Mihaela Tivadar, Ivana Bozovic, Marina Dmitrovic, Irina Burtea-Șuțka, Andreea Chiricuţă) – 2 (Roxana Rob, Florina Ţurcaş).

Interesant este că, deși a pierdut meciul cu echipa din Ploiești, HC Zalău a stat mai bine la statistica de mai sus. Sâmbătă, 30 ianuarie, de la ora 14.00, în transmisia live a unuia dintre canalele televiziunii DigiSport, CSM Ploiești va oferi replica formației HCM Râmnicu Vâlcea, un meci pe care ar trebui să-l câștige, dată fiind situația actuală din clasament a celor două viitoare combatante. La partida de duminică seara, de la „Olimpia”, a fost prezentă și o mică galerie de la Zalău, care și-a încurajat sportiv echipa favorită, contrastând cu atitudinea refractară a antrenorului Gheorghe Tadici, cel care a protestat vehement la mai multe decizii ale arbitrelor, primind și un cartonaș galben, în prima parte a confruntării.  Dar comportamentul lui Tadici a avut… efect, Cristina Năstase și Simona Stancu timorându-se și favorizându-le în câteva faze pe ardelence, în repriza secundă! La fața locului, ca și cu alte ocazii, când are timp liber, a fost și fotbalistul ploieștean Gerorgian Păun, recent transferat la o trupă de Liga a III-a cu pretenții la promovare, Sporting Turnu Măgurele. Nu a lipsit fostul psiholog al trupei lui Neven Hrupec, bucureșteanul Andreas Hniatiuc, actual prieten al ex-internaționalei Ramona Farcău.