Hoţ de biciclete, prins în Ploieşti

Redactia -

Hoţ de biciclete, prins în Ploieşti

La data de 24 Iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Halelor Centrale din Ploieşti, au depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Armășești, județul Ialomița, bănuit de sustragerea mai multor biciclete din municipiul Ploiești.

La vederea polițiștilor, acesta a avut un comportament suspect, încercând să fugă. Bărbatul a fost prins si imobilizat de polițiștii ploieșteni, care l-au condus la sediul Poliției Municipiului Ploiești, unde, în urma controlului bagajului acestuia, a fost găsită o foarfecă tip gură de lup. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta ar fi sustras trei biciclete din municipiul Ploiești( la data de 21.06.2014, din parcarea unui magazin; la data de 28.06.2014, de pe B-dul Republicii; la data de 29.06.2014, din zona unui complex comercial situat în zona de nord a municipiului).

Astfel, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d din Codul Penal, acesta fiind reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.