Hoţii care au furat animale din Lipăneşti, Bucov, Bălţeşti şi Boldeşti au fost prinşi

Redactia -

În perioada iunie 2014 – august 2014, poliţiştii prahoveni de investigații criminale, au documentat activitatea infracţională a membrilor unei grupări infracționale, specializată în furturi de animale (bovine, cabaline şi ovine) din gospodăriile cetăţenilor şi zone de păşunat.În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada martie –august a.c., cu precădere pe timp de noapte, membrii grupării infracţionale ar fi sustras de pe raza comunelor Lipăneşti, Bucov, Bălţeşti şi extravilanul oraşului Boldeşti-Scăieni, 17 bovine, 18 ovine şi 3 cabaline, evaluate la aproximativ 70.000 de lei, pe care ulterior le-ar fi valorificat pe raza municipiului Bucureşti. Astfel, la data de 28 August a.c., 56 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Ordine Publică, Poliţia Oraşului Boldeşti-Scăieni, Secţiile de Poliţie Rurală Blejoi şi Bălţeşti, Posturile de Poliţie Lipăneşti şi Bucov, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale SAS şi criminalişti din cadrul I.P.J.Prahova, au pus în executare 11 mandate de aducere.

Dintre cele 11 persoane conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, pentru audieri şi cercetări, față de 7 s-au emis ordonanţe de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arest Prevenitv Câmpina, urmând a fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea acestor genuri de infracțiuni, precum și a celor care au înlesnit ori valorificat animalele sustrase, urmând a se dispune, după caz, alte măsuri procedurale care se impun.