Hoţii strigă hoţii/Agenţii de pază arestaţi după ce au fost reclamaţi de hoţi

Redactia -

La data de 31.01.2012, în jurul orei 14.45,  poliţiştii Secţiei 4 Ploieşti au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. „112” de către F. Ciprian, de 23 de ani, din Ploieşti, cu privire la faptul că în timp ce se afla împreună cu I. Adrian, de 15 ani, în curtea unui agent economic din municipiu, au fost surprinşi de agenţii care asigurau paza obiectivului respectiv, care i-au lovit.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă şi un echipaj al Ambulanţei, care a acordat îngrijiri medicale apelantului şi celui care îl însoţea. Ulterior, cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, respectiv la Spitalul de Pediatrie, unde au fost diagnosticaţi cu ” fractură costală incompletă dreaptă”, respectiv ” echimoze ambele mâini şi umăr drept”.

Din primele cercetări efectuate, a rezultat că cei doi au fost surprinşi de o patrulă mobilă de agenţi de pază, care asigura paza obiectivului respectiv. Agenţii i-au condus pe cei doi într-o încăpere deţinută de societatea de pază, de unde i-au împiedicat să plece, îngrădindu-le astfel dreptul la libera circulaţie, şi i-au audiat, fără a anunţa organele de poliţie.

După primele cercetări, agenţii de pază au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, ulterior fiind prezentaţi unităţii de parchet şi instanţei de judecată, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.