Și cu „cazemată”, și fără, tot 1-0 a fost, pe reprize, pentru Petrolul, în dauna Ceahlăului!

Redactia -

Și cu „cazemată”, și fără, tot 1-0 a fost, pe reprize, pentru Petrolul, în dauna Ceahlăului!

Gheorghe Mulțescu (foto jos; www.fcpetrolul.ro) și Florin Marin (foto mijloc, stânga; www.fcpetrolul.ro) se cunosc de-o viață. Au fost adversari ca jucători; unul la Dinamo, altul – la Steaua. Sunt și acum, ca antrenori, decanii de vârstă, ca tehnicieni, din actuala Ligă I. Primul la Petrolul, al doilea – la Ceahlăul. Nu aveau cum să se surprindă astfel în vreun fel. Așa cum a anticipat Mulțescu, omologul său a băgat „autobaza” de la bun început în propria jumătate de teren, fiindcă – atunci când ai în lot 14 tineri jucători proveniți din propria pepinieră și te duci să joci cu o echipă care a evoluat în play-off-ul Europa League – își închipuia că altfel ar fi fost cvasi-imposibil să scape fără multe, pe arena Ilie Oană. Da, a fost „cazemata” de care vorbise tehnicianul găzarilor la conferința de presă de dinaintea ultimului meci al etapei a XI-a! Numai că, și una destul de șubredă, dacă „lupii” au săpat zeci de tranșee, folosindu-se de faptul că adversarii nu prea puteau trece nici de… mijlocul terenului! Celor care au „măcinat cimentul” cam putred le-a lipsit însă ultima „mistrie”, ca să rămânem în termeni de specialitate. „Zidul” s-a năruit odată cu capul perfect al lui Geraldo (foto mijloc, dreapta, sărind peste Chitoșcă; www.fcpetrolul.ro), la cornerul lui Teixeira, lusitanii conlucrând precum… demolatorii! De o jumătate de repriză au avut nevoie însă „galben-albaștrili” să-l pună jos! Cam mult totuși față de moliciunea „fortificației” ridicate de către cel căruia i se spune, prin lumea fotbalului, Flocea. Asta poate că s-a jucat iar „minge lungă”, ceea ce nu e chiar pe gustul tuturor echipierilor Petrolului. Însă, nu-i mai puțin adevărat că astfel se pune în evidență îndemânarea lui Astafei de a produce fisuri în blocada adversă. Evident, grație vitezei și insistenței sale ce sunt adesea providențiale. De altfel, fotbalistul cu cască a fost în miezul a jumătate dintre fazele periculoase ale Petrolului, în repriza întâi, chiar dacă s-a resimțit după un atac mai tare al unui nemțean, disperat de vivacitatea oponentului. A fost un mitan în care Ceahalăul nu a suflat, iar totodată – vorba lui Gigi Mulțescu, de după meci – cea mai bună repriză din noul mandat al „Turcului”. Una în care Astafei, în trei rânduri, Geraldo, Teixeira și de Lucas puteau duce scorul la dimensiuni foarte mari.

Cu încă 45 de minute în față și cu un avantaj totuși fragil totuși pe tabelă, era de așteptat la reluare să vină și goluri mai multe în poarta moldoveanului de peste Prut, Calancea, fratele unui halterofil 2d_micacelebru al țării noastre. Deși ieșiți de la cabine cu aceleași tricouri și șorturi, pe teren parcă au intrat… alți fotbaliști ai Petrolului. Iar de la raportul 6-0 pentru gazde, la numărul de ocazii de gol, s-a ajuns din scurt la 6-2, Ștefănescu și, mai ales, Popadiuc întrebuințându-l pe Pecanha, brazilianul intervenind miraculos la șutul de… egalare al internaționalului de tineret, introdus pe teren în partea secundă a jocului. Avea să fie însă doar un foc de paie, fiindcă a treia – și ultima – oportunitate de a marca a oaspeților a fost consemnată la ultima fază a meciului (90+3). Pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută, ploieștenii au asediat, din minutul 75, buturile lui Calancea, învins după o fază în care – beneficiar al unei pase spre stânga a lui Albin – Tamuz a driblat, în stitlu-i inconfundabil, spre interior, a trecut de doi adversari și a șutat sus, în plasă, pe diagonală, de la 15 metri. S-a făcut astfel de un scor liniștitor abia cu 180 de secunde înainte de scurgerea timpului regulamentar de joc, după ce – aproape la foc continuu – inima lui Florin Marin se făcuse cât puricele la reluarea cu capul, din plonjon, a internaționalului uruguayan al Petrolului, și la șuturile, cadrate sau nu, ale lui Filip, același Tamuz și Satli. Putea reduce din diferență însă Onciu, dar Pecanha și-a arătat din nou clasa, salvând de sub transversală. A fost un 2-0 prea mic pentru o diferență atât de mare dintre o echipă care a respirat aer european și o alta – părăsită de mentorul său, politicianul cu probleme pe la… DNA, Gheorghe Ștefan.

3s_micaCa o concluzie, deși net superioară Ceahlăului, Petrolul nu mai arată precum în campionatul trecut sau chiar în debutul actualei ediții, când își domina seniorial adversarele, reducându-le, nu o dată, la stadiul de… sparring-parteneri. Se resimte deja un iz de formație mai de locurile 4-6, care ar trebui să dispară rapid, deși acoperirea plecărilor – de dată mai veche sau mai recentă – a fost amânată pentru la iarnă. S-a pus ceva în loc, e drept, dar israelianul Shai Haddad va fi bun de joc abia de la meciul cu Astra, de la Giurgiu, de luni, 27 octombrie 2014, ora 21.00, în direct pe „Look TV”, el urmând a primi „cartea verde” cât de curând. Petrolul este mai ofensivă acum, dar raportul ocazii fructificate/ocazii ratate înclină mai mult spre cele irosite. Partea plină a paharului ar fi victoria în dauna Ceahlăului, implicit cele trei puncte adăugate în ierarhia la zi, ocuparea ultimei trepte a podiumului, menținerea aproape de locul 2 și posibilitatea de mai spera, în timp, la primul. În plus, nota bene, trei victorii în tot atâtea ultime meciuri, după doar un gol primit și șase înscrise, înseamnă ceva cu care fanii nu mai erau chiar așa de obișnuiți, în ultima vreme. Urmează, deci, fostul derbi al Ploieștiului, cu Astra, unul (încă) al marilor orgolii, al patrulea succes consecutiv putându-le garanta „lupilor” continuarea ascensiunii spre vârful Everestului ocupat de Steaua! Apoi, vine rândul partidei de la Botoșani, din optimile Cupei României-Timișoreana, cu divizionara secundă Rapid CFR Suceava, de joi, 30 octombrie, 18.30, live pe „DigiSport 1”.

PETROLUL: Pecanha 8 – Alcenat 7, Geraldo (cpt) 7.5, Gerson 7, Satli 7 – Priso 6 (46 – Albin 6.5), I. Filip 7, Pablo de Lucas 7, Teixeira 6.5 – Astafei 7 (81 – Nepomuceno), Tamuz 7.5 (90+1 – Ipsa). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

CEAHLĂUL: Calancea 5.5 – Dumitraș 5.5, Marc (cpt) 5.5, Ichim 5, Slavickas 5.5 – Onciu 6, Tăbăcariu 5.5 (77 – A. Pavel) – Gheorghiu 5 (46 – Popadiuc 6.5), Ștefănescu 6, Chitoșcă 5.5 (70 – Margină 5) – Cârjan 5. Antrenor: Florin Marin.

Au arbitrat: Kovacs Istvan 7 (Carei) – Bucsi Laszlo-Imre 7 (Sfântu Gheorghe) și Alexandru Vodă 7 (Alba Iulia).

Arbitru de rezervă: Cătălin Popa ( Pitești).

Observatori: Marin Petrache (Giurgiu), pentru joc, și Ionel Popa (Pașcani), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Ichim (14), Astafei (35), Teixeira (66), Dumitraș (74).

4d_micaInteresant este că Liga Profesionistă de Fotbal l-a delegat ca observator de joc, la acest meci, pe Marin Petrache, din Giurgiu – președinte de AJF și, totodată, contestatarul alegerilor pentru președinția FRF -, în orașul acestuia urmând ca Petrolul să combată în runda următoare, contra Astrei! Că omologul pentru arbitraj al lui Petrache a venit din Pașcani, urbe aflată la 62 km de Piatra Neamț, parcă a trecut, așa, mai pe neobservate! Altfel, Gigi Mulțescu s-a declarat mulțumit de jocul din prima repriză al băieților săi, însă a regretat multele ocazii ratate de către ei. A explicat de ce Albin nu a mai reeditat prestația foarte bună din partida cu Gaz Metan, acordându-i circumstanțe atenuante din cauza oboselii de după acumulările din pauza competițională, a lăudat jocul lui Filip și de Lucas și a deplâns contuzia severă suferită la laba piciorului de către Astafei, remarcat pentru hărnicia lui din joc, tehnicianul sperând la o refacere totuși rapidă a atacantului, care nu a mai reușit un nou gol, după cele din disputele cu Viitorul și Gaz Metan. Și Satli a acuzat unele probleme medicale la un moment dat, dar tratat pe loc, de dr. Claudiu Stamatescu, francezul cu sânge algerian a rezistat până la finalul duelului cu moldogvenii. Asta ar mai lipsi ca, după Mustivar și Fanchone, să absenteze și Satli, și Astafei cu Astra! Următoarea întâlnire a petroliștilor cu suporterii lor pe „Ilie Oană” – se speră ca observatorul disputei cu Ceahlăul să fie mai… blând în raportul său, după scandările cu tentă xenofobă, din peluza galeriei, și a se juca iar cu public! – a fost decalată pentru luni, 3 noiembrie, ora 18.30, în direct pe „Look Plus”, LPF luând decizia de a muta toate meciurile programate în ziua alegerilor prezidențiale, la solicitarea Jandarmeriei Române. Inițial, contra Oțelului Galați trebuia să se joace duminică, 2 noiembrie, de la 18.00.