Iar pragmatism; iar scor italian. A cincea victorie la rând a Petrolului, în Liga 2, cu Tavi Grigore la cârmă!

Dragos Trestioreanu -

Iar pragmatism; iar scor italian. A cincea victorie la rând a Petrolului, în Liga 2, cu Tavi Grigore la cârmă!

O primă repriză dominată clar de Petrolul pe „Electrica”, la Timișoara, în compania ex-divizionarei A, ACS Poli, un mitan nu cu multe ocazii ale „lupilor”, totuși numai bune de a deschide scorul, și o parte a doua a meciului din Banat, după golul din penalti al lui Marinescu, jucată pragmatic, potrivit unui scenariu deja tocit, „scris” de Tavi Grigore, adeptul punctelor, nu al spectacolului, cel puțin până se va întrevedea… promovarea în Liga 1! Acesta ar fi rezumatul confruntării dintre ACS Poli și Petrolul, echipe care s-au întâlnit în urmă cu doi ani, ultima oară, pe prima scenă a fotbalului autohton. Acum, un eșalon mai jos și cu scopuri diferite: salvarea de la retrogradare, respectiv promovarea!

Așa cum era de așteptat, Octavian Grigore a început meciul cu ACS Poli, de la Timișoara – trupă care l-a avut pe Ștefan Nanu trecut în raportul de joc, la rubrica „antrenor principal”, și pe Călin Cojocaru… conducându-i pe „alb-violeți” din spațiul tehnic – cu Laurențiu Marinescu revenit în primul „11”. Asta după o absență suportată cu greu de către fanii împătimiți ai culorilor galben-albastre, doritori și de… sare și piper! Nu a fost și Lucian Cazan de la început pe teren, după o absență tot din cauza unei accidentări. A fost folosit acum ca o schimbare la… trecerea timpului, în finalul partidei! În rest, Tavi Grigore nu le-a făcut vreo surpriză de efectiv bănățenilor, mergând pe aceeași defensivă din disputa precedentă, de acasă, cu o altă grupare din Timișoara, Ripensia, adică Olaru, Plămadă, Antoche și Țigănașu. Un cvartet aparent mai bun în… ofensivă, rarele incursiuni în atac ale timișorenilor dând anumite emoții celor două galerii frenetice de „Lupi Galbeni”, de la tribuna a doua a micuței arene Electrica. Cele mai multe s-au consemnat la o centrare de pe stânga a lui Bîrnoi, pe care Antoche a dorit s-o respingă cu piciorul drept, dar – din cauza terenului tare și denivelat – balonul a luat o traiectorie înaltă, părând apoi că o să pice în… poartă. Numai prezența de spirit a lui Tordai a împiedicat deschiderea scorului, contrar cursului jocului. Goal-keeper-ul Petrolului, cel care avea să facă un meci foarte bun, a sărit la timp mai sus de nivelul transversalei, deviind mingea în lateral, dar s-a ciocnit de bara din stânga sa, necesitând ulterior îngrijiri medicale! A fost mult mai greu decât atunci când Drăghici era să-l taxeze pe același Antoche, la o cursă în doi, șutul timișoreanului trimițând balonul tocmai pe… acoperișul clădirii din spatele „peluzei”! În schimb, pe rând, Arnăutu, din cauza unui henț în „6 metri”, Țigănașu, Marinescu și Saim Tudor nu au reușit să marcheze din situații mai mult sau mai puțin favorabile, repriza terminându-se cu un scor alb: 0-0. Nemeritat pentru oaspeți, mult mai prezenți în jumătatea și careul mare adverse.

Destul de repede de la revenirea de la cabine, în minutul 54, același Marinescu a centrat de pe dreapta, Arnăutu a fost sărit de obiectul de joc, care a fost urmărit de tânărul fundaș dreapta Motreanu și de Ștefănescu. Neobesrvându-l pe cel din urmă că a atacat mingea, bănățeanul a șutat puternic în… piciorul petrolistului, Florin Andrei neavând altceva de făcut decât să arate pe loc punctul cu var, de unde Marinescu a transformat cu fentă, trimițându-l spre colțul stâng pe Smaranda. Cel căruia i se observă deja fire albe de păr, ascunse pe vremea când apăra cu o cască de protecție. Portarului poate că i-au mai ieșit și altele după execuția celui cu o podoabă capilară asemănătoare, sângele rece al căpitanului Petrolului fiind determinant la faza cu pricina! Din acel moment, parcă la un semnal neperceput în tribune, dar transmis „cipurilor” jucătorilor Petrolului, jocul a fost „teleportat” în… Serie B, acolo unde 1-0 e adevărată mană cerească pentru obținerea unei victorii! Pragmatism la sânge, economie maximă, ocazii mai puține, chiar dacă, e drept, nici așa Petrolul nu a fost dominată – asta a fost! Însă, o tactică riscantă, un șut din voleu al fostului petrolist Melinte, căpitanul lui ACS Poli, de la ultima fază, putea nărui castelul clădit de Grigore aproape a fi fost de… nisip! S-a opus, din nou, fantastic, Tordai, cel care – dacă ar elimina gafele destul de frecvente – ar fi unul dintre cei mai buni portari din fotbalul românesc! S-a terminat 1-0 pentru Petrolul, a cincea victorie consecutivă în actualul mandat al fostei glorii a clubului găzarilor, a cincea cu un rezultat la limită! Dar nu contează scorul, câtă vreme s-a urcat pe locul secund, la doar un punct de liderul Chindia, 0-0 pe terenul sintetic al Metaloglobusului, poziție pe care poate și să rămână dacă, duminică, Sportul Snagov nu va câștiga, acasă, derbiul acestei etape, cu Universitatea Cluj. Așa că, deocamdată, e foarte bine și așa!

ACS POLI: Smaranda 6 – Motreanu 5, Basic 5.5, Melinte (cpt) 6, Filip 5.5 – Golda 5.5 (86 Dobrincu), Haruț 6, Codrea 5.5 – Golda 5.5 (86 – Dobrincu), Drăghici 6, Bîrnoi 6 – Stere 5.5 (60 – Keita 6). Antrenor: Ștefan Nanu.

FC PETROLUL: Tordai 8.5 – Olaru 7, Plămadă 7, Antoche 6, Țigănașu 6.5 – Chindriș 7, Danci 7 (89 – Cazan) – Saim Tudor 7 (90+2 – Grecu), Marinescu (cpt) 8, Ștefănescu 7 – Arnăutu 6.5 (77 – Herea). Colectiv tehnic: Octavian Grigore (antrenor principal), Mugurel Cornățeanu (antrenor secund), Vasile Șleam (antrenorul portarilor), Ovidiu Chiribici (preparator fizic).

Au arbitrat: Florin Andrei 7 (Târgu Mureş) – Adrian Mărginean 7 (Aiud) și Petrică Ionuț Câmpeanu 7 (Cluj-Napoca).

Arbitru de rezervă: Vladimir Andrei Nagy (Aiud).

Observatori: Traian Marcu (Sibiu), pentru joc, și Lucian Măiereanu (Braşov), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Codrea (7), Antoche (24), Haruț (74), Melinte (76), Herea (89), Motreanu (90), Dobrincu (90+1).

Joi, 22 noiembrie 2018, de la ora 19.30, pe arena Ilie Oană, se va desfășura un derbi de mare tradiție, Petrolul – UTA, într-o etapă, a XVIII-a, în care Chindia va bifa a doua deplasare consecutivă, de data aceasta la Oradea, pentru partida cu Luceafărul, trupă învinsă în runda cu numărul 17, la Constanța, de Farul, cu 5-0, iar Snagovul va avea un duel destul de dificil la Bacău. Aerostarul a fost repus pe linia de plutire de Florin Bratu și a devenit un adversar dificil. Presupunând că trupa lui Balint Laszlo nu se va impune duminică, pe teren propriu, și că nu o va face nici la Bacău, iar Petrolul ar câștiga în dauna echipei UTA Arad, atunci băieții lui Tavi Grigore ar trece pe locul 1 și ar avea șanse chiar să și ierneze acolo. Evident, dacă vor trece cu bine de derbiul din ultima rundă a turului, de la Academica Clinceni, de miercuri, 28 noiembrie, ora 14.00, iar apoi și de meciul cu Sportul Snagov. Cel din urmă al anului, de pe arena Ilie Oană, cu CS Balotești, nu cred că va mai pune vreo problemă! Reamintesc că se vor mai bifa două etape din retur, în debutul lunii viitoare.

Foto: www.fcpetrolul.ro