IGPR anunţă că au demarat procedurile de extrădare a lui Florian Walter din Emiratele Arabe Unite
Mihai Ciobanu -
La data de 22 mai 2015, Poliția Română prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a efectuat demersurile necesare în vederea localizării și arestării în vederea extrădării a numitului Walter Florian, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandate de arestare preventivă, anunţă IGPR printr-un comunicat de presă.
În baza informațiilor deținute, la data de 29 mai a.c., Poliția Română a solicitat Biroului Central Național Interpol Abu Dhabi confirmarea prezenței acestuia pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. La data de 2 iunie 2015 a fost primită confirmarea faptului că Walter Florian a fost arestat la solicitarea autorităților române și se află la dispoziția organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite. Imediat, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției, care au demarat procedurile în vederea extrădării. Reamintim că, cel în cauză este bănuit că, în perioada 2013-2014 a constituit și coordonat un grup infracţional organizat, ce acționa pe raza mai multor județe și în municipiul București, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale „tip fantomă”. Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4.500.000 de euro. Cercetările au fost efectuate sub coordonarea procurorilor DIICOT- S.T. Ploiești, cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Bucureşti. Suportul de specialitate informativ şi tehnic a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, se mai arată în comunicatul de presă.