Îi mai deranjează cineva pe cei care transformă noaptea Bulevardul, în circuit de curse ilegale?

Daniel Dimache -

Îi mai deranjează cineva pe cei care transformă noaptea Bulevardul, în circuit de curse ilegale?
Cursele ilegale de mașini de pe Bulevardul Independenței din Ploiești îi exasperează pe locuitorii din zonă, care de ani buni fac demersuri pe lângă instituțiile statului să ia măsuri. Cu ce rezultate?
În această noapte am primit de la un cititor, pe adresa Gazetei de Prahova, un apel disperat, acesta sperând să fie auzită de către autorități,  în acest fel, vocea locuitorilor din zona Bulevardului. Publicăm mesajul ploieșteanului, nu înainte de a face câteva comentarii. 
În primul rând, se observă că acesta a trimis un mesaj audio, temându-se probabil de represalii împotriva sa, putând fi recunoscut punctul din care s-ar face fotografii sau observat în momentul în care pozează.
Cititorul nostru menționează că acele curse ilegale au loc continuu pe sub geamurile Poliției Locale, însă apreciem că dacă ar face un mic ocol pe strada Democrației, cursele ilegale de mașini ar defila și prin fața Secției 4 de Poliție, aflată oricum la o aruncătură de băț circuitul de raliu de pe… Bulevard. Altfel, știm că băieții de băieți care își gonesc la turație maximă bolizii de sute de cai putere pe Bulevardul cu Castani nu sunt fiștecine și au conturile doldora de banii lor sau ai babacilor, fiind foarte greu de deranjat, nu-i așa.
 
 
Buna seara,
 
Sunt tatal unui bebelus de 3 luni si locuiesc in zona strazii Eminescu din Ploiesti. Vreau sa va semnalez faptul ca in fiecare noapte pe bulevardul Castanilor au loc curse ilegale de masini si motoare incepand de la miezul noptii si pana in jurul orelor 1-2 noaptea.
 
Va atasez doua inregistrari facute de sotia mea in aceasta seara in jurul orei 23.
 
Suntem intr-o situatie disperata de ani de zile! Cursele au loc sub geamul politiei locale Ploiesti care ar putea sa intervina pentru tulburarea linistii publice.
 
In ce alta tara civilizata se mai intampla asa ceva?!
 
Ce fac autoritatile in astfel de situatii disperate?
 
In speranta ca vocea tuturor locuitorilor din zona bulevardului va fi auzita, multumesc!
 
B.C.
 
(Fotografie cu caracter ilustrativ)