Imagini de la accidentul cu mașina prăbușită de la înălțimea de 5 metri, de pe Autostrada A3
Daniel Dimache -

Într-o clipită, într-un accident rutier groaznic petrecut în această seară pe Autostrada A3, Km 56, și-au pierdut viața doi bărbați, iar alți trei au ajuns la spital cu răni grave.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă, rupând parapeții de protecție. Autoturismul a căzut pe plafon, la o diferență de nivel de aproximativ 5 metri față de banda de rulare.
Pompierii prahoveni au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare imediat după producerea accidentului. Ei au găsit înăuntru 5 persoane, dintre acestea doua rămânând încarcerate și inconștiente. Din păcate, cele două victime încarcerate prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarate decedate.
Persoanele decedate sunt bărbați de aproximativ 47-50 de ani. Răniții, tot bărbați, cu vârste de 40-47 de ani, au fost transportați la urgențe cu multiple traumatisme.
Isu Prahova a acționat cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o unitate de terapie intensivă mobilă și 2 echipaje de prim ajutor calificat.


![Şedinţă importantă la Prefectura Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/597391574-1306153261555950-4065963984298440108-n.jpg)

![Republica lui Moș Crăciun. Program concerte 13-14 decembrie Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/republica-lui-mos-craciun-13-14.jpg)