Imagini de la incendiul de azi-noapte, la o hală industrială din apropierea Parcului Municipal Vest
Daniel Dimache -

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de duminică 16 aprilie spre luni, la o hală industrială din apropierea Parcului Municipal Vest.
A ars o hală industrială în suprafață de 1200 metri pătrați, construită pe structură metalică, cu destinație mixtă (magazie, depozit scule-accesorii, spații administrative).
Progresiv, pentru stingerea focului, au fost mobilizate 9 autospeciale de stingere cu apă si spumă, o autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, 3 autospeciale de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
Incendiul a putut fi stins după circa 4 ore de luptă cu flăcările.


Datorită efortului susținut și a comunicării eficiente, pompierii au reușit să salveze 38 containere modulare, 4 generatoare electrice, 9 autovehicule și mai multe bunuri din interiorul halei.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit drept cauză probabilă de incendiu efectul termic al curentului electric.




![Consiliul Local Ploieşti, convocat marţi pentru zece proiecte importante Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/sedinta-cl-ploiesti.jpg)
![Proiect major de reabilitare a reţelei de transport și distribuție termică din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/reabilitare-termie.jpg)
![Ploieşti: S-a prelungit măsura blocării parcării din zona fostului cinema Modern Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/parc-vest-cinema-modern.jpg)