Imagini de la percheziţiile la suspecţii de viol

Redactia -

Imagini de la percheziţiile la suspecţii de viol

Miercuri, 5 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din Ploiești efectuează 6 percheziții la domiciliul unor persoane bănuite de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. 7 mandate de aducere au fost  puse în aplicare.

La data de  5 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, împreună cu luptători S.A.S., au efectuat 6 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. 5 descinderi au avut loc în Ploiești și una în Gornet Cricov.

Din cercetări, a reieșit că, începând cu luna iunie 2016, aceștia ar fi racolat mai multe tinere, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, pe care le-ar fi obligat să întrețină raporturi sexuale, într-o locație din municipiu. 7 persoane au fost aduse la sediul poliției pentru audieri.

De la domiciliile acestora, au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe telefoane mobile, cuțite și unități informatice. La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploiești.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.