Impactul semieșecului de la Brașov al Petrolului s-a… repercutat pe DN1!
Redactia -
La o zi după ce echipa pe care o pregătește, SC FC Petrolul Ploiești, a obținut doar un rezultat de egalitate pe arena Silviu Ploieșteanu-Tineretului, cu FC Brașov, scor: 1-1 (0-0), diminuându-și șansele la câștigarea titlului național, antrenorul principal al „lupilor”, Cosmin Contra (foto; www.mediafax.ro), a avut parte de o altă neplăcere, de data aceasta aflat în timpul liber al său. Astfel, potrivit unor surse din poliție ale Agenției de știri Mediafax, informație preluată apoi pe mai multe canale media, Contra a fost prins de radar, în localitate, rulând – la bordul autoturismului său – cu o viteză de 127 km/h, cea permisă de lege fiind de maximum 70 km/h. Drept urmare, tehnicianului Petrolului i-a fost suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile, a fost sancționat contravențional cu suma de 765 de lei, ce poate fi redusă la 50%, dacă va fi achitată în cel mult 48 de oră, ceea ce sigur se va și întâmpla, și amendat cu nouă puncte.
Cosmin Contra a fost depistat conducând cu mai mult de 50 km/h pe DN1, de către un radar al Poliției Rutiere Prahova. astfel încât, se presupune că – după ce i-a alocat special un bodyguard lui Adrian Mutu, care l-a însoțit înainte și după partida de la Brașov – conducerea Petrolului va trebui să-i angajeze antrenorului un șofer pe mașina de serviciu personală. Asta dacă nu cumva va deveni… pasager de lux, pentru trei luni, într-unul din autoturismele colaboratorilor lui din staff-ul tehnic. În urma ridicării permisului, Contra nu se va mai putea afla la volan până aproape de finalului sezonului oficial 2013-2014!