Cvasi-impotență ofensivă a Petrolului, în fostul derbi al Ploieștiului. Urmarea? Eșec: 1-3 în fața Astrei. Dar și un alt arbitraj slab

Dragos Trestioreanu -

Cvasi-impotență ofensivă a Petrolului, în fostul derbi al Ploieștiului. Urmarea? Eșec: 1-3 în fața Astrei. Dar și un alt arbitraj slab

Ca în toate cele câteva meciuri din ultima vreme, Petrolul l-a început bine și pe cel de pe terenul liderului la zi al campionatului Ligii 1 Orange, Astra Giurgiu. Până în minutul 12, Budescu și coechipierii lui nici nu prea au călcat în careul lui Pecanha, portarul brazilian pur și simplu șomând în startul partidei. Cu doi titulari absenți din varii motive, de Amorim și Teixeira, și cu un al treilea pierdut la încălzire, Boubacar, substituit de Lovin, astriștii rămânând cu doar șase fotbaliști de schimb înscriși în raportul de joc, trupa lui Marius Șumudică a adoptat tactica… inversă: fugi și lovește! A fugit Florea pe lângă Benga, al cărui tackling nu și-a atins ținta, norocul „lupilor” fiind că arbitrul Robert Dumitru nu a avut sprintul necesar pentru a surprinde faultul în careu al ploieșteanului și nici asistentul de pe acea parte, fostul concitadin Stelian Slabu, nu a fost pe fază. Astfel încât, s-a scăpat cu fața curată de la o eventuală deschidere a scorului, din penalti, de către Astra. Dar norocul acesta a mai ținut doar încă 10 minute, la o pasă expediată de pe linia care desparte jumătățile de teren a lui Budescu, corpolentul atacant Alibec l-a devansat, neașteptat, pe același Benga, a ajuns în unghi aproape închis, însă a lovit perfect balonul, cu interiorul piciorului stâng, din aer, și l-a trimis în cross, în plasă laterală a buturilor unui Pecanha rămas ca la dentist, în fața execuției frumoase a giurgiuveanului. Deși cu un debut mai bun de partidă, băieții lui Mihai Stocihiță s-au trezit atunci în situația de a alerga după egalare, ci nu după deschiderea scorului. Una care părea iminentă, în urma șuturilor lui Marinescu (13 și 15), imitat ulterior de Ropotan (25), Zoubir (31 – superb voleu!) și Nepomuceno (34 și 45+2). E drept, după ce l-au scăpat din atenție pe Alibec, tot ca și în alte confruntări, petroliștii și-au băgat în meci oponenții, Astra folosind destul de bine arma contraatacului, de care a uzat, de altfel, de-a lungul întregului duel. Budescu (33) și Junior Morais (45+1) au mai avut, și ei, bune oportunități de a marca. Dar, una peste alta, Petrolul a terminat repriza în avantaj ca număr de ocazii, neluând în calcul reușita gazdelor: 7-4! Pe tabelă, a rămas însă 1-0 pentru Astra.

La reluare, același raport a fost aproximativ invers, incluzând de data aceasta și reușitele din mitanul secund: 7-5 în favoarea „alb-negrilor”. Dacă, în cele dintâi 45 de minute s-a înscris doar o singură dată, în ultimele – de trei ori. Într-un interval de șase minute, Budescu (63), la o eroare gravă de marcaj a lui Tudose (foto, în stânga, alături de Viktor Genev; www.fcpetrolul.ro), a punctat simplu pentru 2-1, un șut pe jos al lui Ropotan, de la semidistanță, retrezind speranțele măcar pentru o egalare a scorului, după numai două minute, însă o altă eroare de arbitraj, flagrantă de data aceasta, a stabilit scorul final: 3-1 pentru Astra. Budescu, aflat în zi foarte bună, i-a pasat excelent, pe dreapta, lui Enache, scăpat singur, centrarea acestuia din urmă l-a vizat pe Alibec, aflat într-un ofsaid vizibil de pe Marte, nu numai din avion, atacantul gazdelor a lăsat să-i treacă mingea printre picioare, iar Daniel Niculae a trimis în plasă, din 7 metri, exact în același colț scurt în care punctase și căpitanul echipei sale. Ce-au făcut în acele câteva secunde centralul Robert Dumitru și asistentul Bucsi Imre-Laszlo? Și-au… bătut joc de fotbal și de regulamentul lui, părând că fluieră/semnalizează ofsaidul, nevalidând golul, dar întorcând, de fapt, imediat calimera, spre uimirea asistenței de pe stadion, dar și a telespectatorilor aflați fața micilor ecrane! Fiind atunci minutul 89, cursa după egalare a Petrolului a luat sfârșit, ultimele 240 de secunde jucându-se așa, mai la trecerea timpului! E clar: la omul sărac nici… boii nu trag! Degeaba a avut Petrolul posesie, degeaba a pasat adesea bine, degeaba a avut ritm, degeaba a făcut presing agresiv, dacă din numeroasele  – cele mai multe din acest sezon într-un meci! – șuturi spre/pe poartă, nu s-a reușit mai mult de un gol. Pe cale de consecință, a survenit un (alt) eșec. La un scor mai mare decât precedentul de acasă, cu Dinamo, scor: 1-2. Iar la Giurgiu, spre deosebire de jocurile de la Botoșani, cu Fotbal Club, și de pe „Ilie Oană”, împotriva „câinilor roșii”, nici nu s-a mai deschis scorul.

ASTRA: S. Lung jr. 6.5 – Queiros 6, Dandea 7, Geraldo 7, Junior Morais 7 – Boldrin 6 (68 – Al. Ioniță II 7), Lovin 6.5 (81 – Oros) – Enache 7, Budescu (cpt) 8.5, Florea 7 (73 – D. Niculae 7.5) – Alibec 7.5. Antrenor: Marius Șumudică.

PETROLUL: Pecanha 5.5 – Tudose 5, Benga 5.5, Genev 6.5, Faug-Porret 6 – Ropotan (cpt) 6.5, Bucșa 6 – Nepomuceno 5, L. Marinescu 6 (70 – Milinceanu 4.5), Zoubir 6.5 – Tamuz 4.5 (85 – Lemnaru). Antrenor: Mihai Stoichiță.

Au arbitrat: Robert George Dumitru 4 (Sfântu Gheorghe) – Stelian Slabu 4.5 (Brașov) și Bucsi Imre-Laszlo 4 (Sfântu Gheorghe).

Arbitru de rezervă: Ionuț Coza (Cernica, județul Ilfov).

Observatori: Aurel Beldeanu (Craiova), pentru joc, și Victor Dan Berbecaru (Râmnicu Vâlcea), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Budescu (61), Genev (90), Faug-Porret (90+2).

Interesant este că, în momentul alegerii terenului, înaintea aruncării monedei, arbitrul Robert Dumitru l-a întrebat pe căpitanul Petrolului, Adrian Ropotan – invitat de cel al Astrei, Constantin Budescu, să opteze -, ce preferă dintre albastru și roșu, ex-dinamovistul alegând o culoare din fostu-i echipament, ci nu pe una dintre cele pe care le poartă acum! I-a picat roșu, într-adevăr!

Drept mulțumire pentru favoriții lor, la ultima apariție a acestora pe arena Marin Anastasovici, fanii giurgiuvenilor au afișat un banner tot roșu, inscripționat cu litere negre, cu următorul mesaj: RESPECT DIN PARTEA NOASTRĂ/PENTRU DĂRUIREA VOASTRĂ! Scris printre… steluțe, tot negre. Astfel s-a dorit să li se mulțumească fotbaliștilor locali nu numai pentru că vor termina anul pe locul 1 în ierarhia Ligii 1, ci și pentru că nu s-au lăsat copleșiți de multiplele probleme survenite în urma arestării patronului lor, Ioan Niculae. Fără bani și cu un alt gen de condiții decât cele de până nu demult, jucătorii Astrei au rămas în vârful clasamentului, acolo unde vor și ierna. Dar și cu gândul la plecarea iminentă a lui Budescu în EAU și, după cum afirma, la final, Șumudică, și a altor astriști. Cam așa-i în România – un pic sus pe val și, apoi, liber la vânzări! Căci, se știe, tot… FCSB trebuie să câștige titlul! Nu o fi revenit degeaba Laurențiu Reghecampf din Arabia Saudită, via Bulgaria!

Duminică, 20 decembrie 2015, de la ora 18.00, pe stadionul Ilie Oană, în direct la televiziunile Look Plus, DigiSport și Dolcesport, Petrolul va primi replica vicecampionilor de la ASA Târgu Mureș, nu numai în ultimul meci de acasă din 2015, ci și în cel din urmă din acest an. Un an în care ultimul succes în deplasare al găzarilor a fost consemnat în… primăvară, pe „Arena Națională”, în fața FCSB! De-atunci și până după înfrângerea de la Giurgiu: 6 remize și 10 eșecuri!