Au revenit zvonurile legate de FC Petrolul. Dacă este însă realitatea, ar fi cel mai bun transfer din mercato de iarnă al găzarilor: revenirea lui Irobiso!

Dragos Trestioreanu -

Au revenit zvonurile legate de FC Petrolul. Dacă este însă realitatea, ar fi cel mai bun transfer din mercato de iarnă al găzarilor: revenirea lui Irobiso!

Cum sosirea oamenilor de afaceri turci în România – cei despre care se tot zvonea că ar prelua-o pe FC Petrolul Ploiești – trenează, deși președintele executiv Claudiu Tudor (foto, în text) anunțase negocieri pentru a doua sau a treia zi de după victoria în dauna lui Dinamo, scor: 1-0, în onlineul din capitala țării atenția s-a îndreptat spre alte subiecte legate de „lupi”. Brusc, „bomba” de presă explodată la Lara, acolo unde apăruseră, la meciul-test contra Chornomorets Odessa al Petrolului, și Serhan Çetinsaya, și Sertaç Güven, și amici de-ai lor, a trecut în plan secund. „Salvarea” a venit de la…. zvonul potrivit căruia la clubul găzarilor s-ar fi întors fotbalistul a cărui vânzare de la finele verii, începutul toamnei anului trecut – pe bani cam puțini pentru valoarea lui, numai 125.000 de euro! – părea a fi venit într-un moment neașteptat. Dar, sperând că muntengreanul Zoran Petrović și Mihai Roman puteau să-l substituie cu brio pe cel cedat în Arabia Saudită, la Al-Ula Football Club (Liga 3), atractivitatea sumei oferite din Golf a condus la despărțirea de nigeriano-portughezul Christian Irobiso (foto la titlu, alături de urmașul său ca marcator, Jair Tavares da Silva, și în text, în duel cu Florin Bejan, de la FC Hermannstadt).

În prezent, siteuri de sport centrale, dar nu numai, anunță că Irobiso se întoarce la Petrolul, grație unui împrumut până la finele sezonului în curs. Dacă nu e numai un zvon, atunci aș susține că ar fi vorba despre cel mai bun transfer din mercato de iarnă al galben-albaștrilor”. Evident, pentru că postul de vârf împins a fost neacoperit cum trebuie până acum, iar antrenorul principal Florin Pârvu (foto jos, în text) a fost obligat să joace, destule meciuri, cu un vârf fals. Fie că s-a numit Gheorghe Grozav, fie Alexandru Musi. Asta după ce tehnicianul și conducerea au realizat, cam târziu, e drept, că nici Petrović, la care s-a renunțat în pauza de iarnă, nici Roman, ținut pe loc mai mult din… compasiune, fiind la al doilea transfer stagional la FC Petrolul, nu puteau fi înlocuitorii fostului golgheter nici dacă jucau împreună în față.

Am scris adesea despre faptul că petroliștii au pierdut mult prin renunțarea la Christian Irobiso, afirmație contracarată de unii dintre suporteri, cei care au văzut în vânzarea lui o gură de oxigen pentru club. Când se vorbește despre datorii de milioane de euro, chiar că nu îmi dau seama însă ce gură de oxigen o fi fost sută și ceva de euro, luați de pe urma nigerianului. Nu m-ar mira totuși ca aceiași să salute, acum, cu maximă bucurie, dacă zvonul nu-i zvon, ci realitate, întoarcerea atacantului la Petrolul. Chiar și numai pentru trei luni, după ce a fost vândut acum… cinci luni! În momentul în care a plecat la Al-Ula FC, s-a zis că nu putea fi ținut pe loc, fiindcă i se termina contractul vara aceasta, bașca, găzarii nu se puteau lupta cu un club din Arabia Saudită în privința salariului oferit atacantului. Acum văd că poate!

Nu știu ce bani i s-ar fi oferit lui Irobiso, jurnalistul ploieștean Eduard Apostol scrie pe www.gsp.ro că 25.000 de euro/lună, dar nu pot să nu fiu surprins că arabilor din al treilea eșalon le-a trebuit nici măcar o jumătate de an pentru a se dispensa de jucător, chiar așa cu titlu de împrumut. Automat, mi-aș pune o întrebare firească: dacă omul de gol al Petrolului nu a făcut față nici măcar la acel nivel, în Golf, oare, în ce formă o fi, câtă vreme în România s-a dat dat deja startul oficial în 2024? Plecat cu o cotă de 450.000 de euro, pe www.transfermarkt.de, scrie același Apostol, nigerianul de origine Christian Irobiso… nici nu mai există acum pe acest site! E adevărat, nu este pentru prima oară când un transfer în zona arabă, chiar și pe milioane de dolari, se sfârșește repede, dar tot ar fi de luat în discuție ușurința unor astfel de despărțiri. Da, sunt bani mulți acolo, știm cu toții. Dar chiar să se creadă că 125.000 de euro or fi un mizilic pentru șeicii de la Al-Ula Football Club, din Liga a III-a? Până acum, plecau și se întorceau urgent jucători români, fie împrumut, fie definitiv, însă acum văd că o fac și străini. În altă ordine de idei, aducerea pe perioadă determinată a nigeriano-portughezului să însemne renunțarea la transferul atacantului despre care aminteau, de curând, și Claudiu Tudor, și Florin Pârvu că este așteptat? Dar, conform amândurora, și în situația fundașului central să fie la fel? Tot e bine că Irobiso, dacă el va fi alesul, nu-i extracomunitar, căci ar fi fost noi bătăi de cap!

Foto: www.fcpetrolul.ro și www.iamsport.ro