În afara suporterilor, mai vrea cineva, cu mici excepții, promovarea? – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 40)

Dragos Trestioreanu -

În afara suporterilor, mai vrea cineva, cu mici excepții, promovarea? – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 40)

FC Petrolul a bifat, luni seară, al patrulea meci consecutiv fără victorie, bifând trei remize și un eșec, mai precis făcând X la Campionii FC Argeș Pitești, în restanța de la Turris Oltul Turnu Măgurele, ambele încheiate cu rezultatul de 1-1, și – astăzi, acasă – cu Metaloglobus București, scor: 0-0, plus înfrângerea recentă, tot de pe arena Ilie Oană, cu Gloria Buzău, 0-1! Slab, slab de tot pentru o echipă care are drept obiectiv promovarea! Dar nu numai atât, ci și că „cvartetul” acesta care i-a inflamat pe suporteri a venit după o serie de șase partide fără a fi pierdută vreuna, ultimul succes al „lupilor” datând de pe 12 noiembrie: 3-1 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu! Cum se poate explica un parcurs de șase confruntări fără sincope, iar apoi, unul de plâns, efectiv?!? Să ai șanse să câștigi la Pitești și la Turnu Măgurele și să te întorci acasă numai cu 2 puncte, să ai două meciuri la rând pe „Ilie Oană”, ultimele, și să aduni numai un singur punct, parcă totul ține de domeniul „fantasticului nebulos”!

Cum să mai speri să câștigi duminică, după prânz, pe iarba sintetică de la „Motorul”, cu UTA?!? Devine absolut ridicol un astfel de gând, câtă vreme s-au irosit câteva șanse bune de a urca până pe locul 2! Și cu toți titularii, și cu mai mulți lipsă, rezultatul este același: ocazii multe ratate, joc fără sare și piper, ca să nu zic mai mult, încercări individuale de a face ceva, pierdute în „zidurile” adverse, fiindcă, nimic neobișnuit, în fața Petrolului, mai toți se apără cu cât de mulți jucători pot.

L-am cauționat, destulă vreme, pe antrenorul Petrolului, fiindcă m-am gândit că și el contribuise, cum-necum, la acea calificare incredibilă a echipei CSM Poli Iași într-un play-off al Ligii 1! Și nici nu cred că avea atunci o trupă cu foarte mult mai bună decât în prezent, dar i-a ieșit. Acum însă, dar cu precădere luni seară, a părut a fi scăpat hățurile și a ajuns într-un mare impas. Nu se mai orientează ca pe la început de sezon, schimbă târziu, păstrează pe teren un jucător pe care l-am poreclit „Meciul și Cartonașul” și care, evident, și cu Metaloglobusul a luat un „galben”, fiind apoi iertat de două ori chiar, de primul arbitru care nu i-a fost ostil Petrolului, ci dimpotrivă! Îi nemulțumește pe alți jucători, fiindcă nu îi mai folosește, sau i-ar trata, zice-se, cu aroganță, luându-i și peste picior! În plus, ignoră presiunea pusă de suporteri, ajunși la maximum 1.000 pe stadion cu Metaloglobusul, și – în loc s-o absoarbă în vreun fel – preferă să dea declarații care mai rău îi întărâtă pe fani!

E clar, nu se mai poate continua așa, după partida cu UTA, căci timp de schimbări în nici măcar o săptămână clar că nu este. A le răspunde printre dinți, ca pentru sine, contestatarilor din P1, când îi cereu iar demisia, nu-i o soluție productivă, niciun antrenor necâștigând, la Ploiești, „meciul” cu simpatizanții echipei găzarilor! Înclin să cred că a venit astfel momentul, deși nu mi l-am dorit, defel, ca omul numărul 1 din club să decidă: „ori la bal, ori la spital”! Mai ales acum, când, pe față sau pe la colțuri, oficiali și fotbaliști ai Petrolului își declamă dorința de a pleca în vara viitoare sau chiar în iarnă! Și nu par deloc a fi puțini!

Știu că este greu să schimbi în pauza competițională, din timpul sezonului, un lot, dar – dacă altfel nu merge – tot trebuie făcut ceva-cumva. Uitați, UTA va promova mai mult ca sigur având un efectiv pe care l-am fi refuzat cu toții vara trecută, dacă Balint Laszlo ar fi fost adus la Petrolul, așa cum pare deja a fi fost firesc! Uitați, CS Mioveni e acolo, sus, deși am mai aflat, pe ici, pe colo, că nu ar avea obiectiv, precum trupa ploieșteană, promovarea! Până și Turrisul, care a trecut prin momente grele și mai trece încă, este mai sus ca Petrolul în ierarhie, numai Rapidul fiind cea mai bine clasată dintre cele care au anunțat clar: promovarea sau nimic!

Despre meciul cu Metaloglobus, numai atât: s-a ratat destul, din nou, nu s-au găsit soluții nici măcar pentru un singur gol, numai atât trebuind pentru un salt pe locul 3, am avut noroc că adversarii nu au atacat decât sporadic, Avram rezolvând tot ceea ce era de rezolvat, dar finalul putea să aducă, e drept, încă un eșec, în condițiile în care băieții lui Marius Măldărășanu ar fi știut, după atâta vreme de jucat fotbal, cum se poate bate cu succes o lovitură liberă indirectă din apropierea porții adverse! Nu au știut și s-a terminat, drept urmare, 0-0, un rezultat final totuși nemeritat pentru FC Petrolul, care a avut ocazii mari și destule. Dar, nimic nou, nu-i așa?

FC PETROLUL: Avram (cpt) 7 – Olaru 5.5, Sîrghi 6, Manolache 5.5, Ţicu 6.5 – Meza Colli 5.5, Mihăescu 5 – Munteanu 5.5 (80 – Gnabouyou), Gavrilă 5.5 (88 – Bratu), Saim Tudor 6 (66 – Ştefănescu 5) – Arnăutu 6. Colectiv tehnic: Flavius Stoican (antrenor principal), Silviu Ilie (antrenor secund), Mihai Ștețca (antrenor al portarilor), Radu Vasilcan (preparator fizic).

METALOGLOBUS: Gavrilaş 8 – Ciubotaru 6, Plămadă 6, Lung 6.5, Sava 6 – Mino Sota 6.5, A. Lungu 6 – Ciocâlteu 6.5 (90 – Vâlceanu), Cl. Herea 6.5 ( 63 – Coman 5.5) Duminică 5.5 – Ov. Herea (cpt) 6 (80 – Ionică). Colectiv tehnic: Marius Măldărăşanu (antrenor principal), Laurențiu Costache (antrenor secund), Costică Dumitru (antrenor al portarilor).

Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru 6 (Galați) – Bucsi Imre-Laszlo 7 (Sfântu Gheorghe) și Doru Zamfir 7 (Slatina).

Arbitru de rezervă: Eduard Ioniță (Galați).

Observatori: Cristian Petropulos (Alba Iulia), pentru joc, și Laurențiu Vărgatu (Brăila), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Mihăescu (15), Manolache (50), Ov. Herea (50), A. Lungu (56), Ciubotaru (66), Munteanu (78).

Înainte de a vă oferi declarația de final de joc a principalului responsabil tehnic al Petrolului, trebuie să remarc cât a contat pentru acesta și absența de ultim moment, din cauza unor probleme musculare, a lui Ștefan Bărboianu, fotbalist în formă și foarte dedicat jocului și echipei, poate din acest motiv și reaccidentându-se, fiind forțat la maximum, ca și Walace da Silva Alves, mai demult, și Younes Hamza, mai de curând, și ei doi, ca și Ionuț Cioinac, lipsind de la meciul de acasă cu Metaloglobus. Și acum, iată ce a spus Stoican pentru postul de televiziune Digisport: „Suferim, nu reușim să marcăm. Jocul arată bine, se poate și mai bine, cu siguranță. Azi (n.r. – luni, 2 decembrie 2019), am întâlnit o echipă foarte bine așezată în teren, greu de desfăcut. Dacă nu reușim să marcăm, ne este destul de dificil. A fost doar în ultimele minute, data trecută a fost mai devreme. Oamenii își doresc multe goluri, nu este ușor. Sunt echipe care își doresc la fel ca și noi să câștige. E normal ca oamenii să fie nemulțumiți. Știu ce am de făcut. Dacă lucrurile merg bine, oamenii vor fi mulțumiți. Trebuie să fim mult mai atenți la finalizare și mai conectați. Nu suntem Barcelona, suntem o echipă care își crează ocazii prin multă muncă. Trebuie să aibă liniște jucătorii atunci când intră pe teren, să nu pună la suflet. Și lor le este greu să fie huiduiți. Dar, cu toate astea, dopuri în urechi! Noi jucăm foarte bine în deplasare, sunt convins că o să fie un meci frumos la Arad. Întâlnim echipa de pe primul loc, UTA, o echipă bună. Vrem să vedem la ce nivel suntem”.

Foto: www.digisport.ro și www.fcpetrolul.ro (Cristi STAVRI)