În cazul lui Hamza, președintele executiv al clubului găzarilor aruncă „pisica” în curtea nou-instalatului Costel Enache! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 47)

Dragos Trestioreanu -

În cazul lui Hamza, președintele executiv al clubului găzarilor aruncă „pisica” în curtea nou-instalatului Costel Enache! – numai despre ce se întâmplă la FC Petrolul, echipa de suflet a ploieștenilor și a prahovenilor (episodul 47)

După ce a apărut ieri, pe surse, informația potrivit căreia lui Younes Hamza i s-ar fi cerut să fie de acord cu întreruperea contractului său aflat în curs cu FC Petrolul Ploiești, angajament întins pe două sezoane, astăzi, la instalarea oficială a înlocuitorului lui Flavius Stoican, nemțeanul Constantin Enache (46 de ani), președintele executiv Marius Stan a părut că îi va lăsa decizia actualului antrenor principal, neuitând să „nuanțeze” hotărârea inițială, în sensul propunerii diminuării financiare a angajamentului tunisianului. Cu cât să se reducă, procentual, șeful Executivului „lupilor” nu a mai spus. Cert este că, în cadrul conferinței de presă în care l-a prezentat, oficial, pe noul antrenor principal al Petrolului, întrebat despre ce se va întâmpla cu Hamza, gălățeanul Stan – după ce s-a declarat nemulțumit de prestațiile acestuia, de la legitimarea lui la clubul găzarilor – a încercat să transfere inițiativa unei eventuale despărțiri către Costel Enache, ca ultim decident.

La rândul lui, tehnicianul l-a susținut, prin vorbe, pe noul lui șef, cel care tocmai declarase că îl dorise la Ploiești încă din vara trecută pe Enache, dar nu îi ieșise după cum a vrut, așa cum nu îi reușise, se zice, nici predecesorului lui Marius Stan, prahoveanul Cristi Vlad, în vara lui 2018, înaintea aducerii lui Leo Grozavu! Interesant este că, în cele două luni în care a mărturisit că a stat acasă și a dus dorul… Ligii 1 – dar, evident, o echipă ca Petrolul nu se refuză nici măcar fiind în Liga 2 și nici măcar pe locul 8, la 6 puncte de al doilea loc promovabil direct! -, actualul tehnician al „galben-albaștrilor” a stat cu ochii ațintiți pe viitorii jucători ai săi. Numai astfel se explică cum de a declarat că Younes evoluase modest. La fel de interesant ar fi fost și dacă președintele executiv al clubului găzarilor ar fi spus câte ceva și despre mandatul de la FC Hermannstadt al celui dorit încă din vară! Dar, a omis, pesemne și din cauza faptului că s-a încheiat brusc, înainte de termen!

Cât privește viitorul efectiv, în afara lui Younes Hamza, despre care cred că, în acest context total nefavorabil lui, va pleca de la FC Petrolul, sunt tare curios pe ce alți coechipierii ai maghrebianului a pus ochii Stan, pentru a-i da afară, și ce fotbaliști va aduce în loc. Din tiparul dezvăluit de Enache pare-se a fi vorba despre unii din eșalonul secund, de la locul 1 la 7, și – bineînțeles – din Liga 1, neexcluzându-se împrumuturile, cele din urmă fiind de înțeles câtă vreme este foarte greu de adus jucători buni, aflați acum în plină derulare a contractelor. Cât privește obiectivul uneori îngânduratului Enache, pe timpul conferinței de presă, nu putea fi decât același cu al lui Stoican. Cu mențiunea că acesta din urmă plecase, la start, fără probleme, iar moldoveanul – aproape de la mijlocul ierarhiei, cu golaveraj 0 și cel puțin trei echipe de deasupra care chiar își doresc același țel, promovarea, și va fi mai greu de crezut că vor sta pe loc, să le sară Petrolul!

Fără a-și fi pierdut arta discursului elevat, bine cunoscută, dealtfel, Costel Enache nu a promis marea cu sarea, a recunoscut dificultatea misiei sale la Petrolul, promițând seriozitate și onestitate. Urmează să vedem dacă va fi și destul pentru ocuparea unuia dintre locurile 1 sau 2, la finele sezonului. Ca tipologie, complet diferit față de predecesorul său, cunoscut drept un temperament coleric, paradoxal mult mai calm însă, aici, decât la Iași, de exemplu, nou-înscăunatul în fruntea staff-ului tehnic al „lupilor” se va înfățișa altfel în timpul meciului, fără a fi totuși chiar de un calm imperturbabil.

Odată cu plecarea lui Stoican, cu totul și cu totul surprinzător pe loc a rămas antrenorul cu portarii Mihai Ștețca, din colectivul demisionarului, noi fiind fostul stelist Cătălin Munteanu (40 de ani), secund în toate mandatele de antrenor principal ale lui Enache, și preparatorul fizic italian în vârstă de 30 de ani, din Catanzaro, Alessandro Cittadino. Deci, un staff cu mult mai comprimat decât cel extins al mehedințeanului de dinainte. Ce va fi vom afla mai întâi după cele două sejururi de pregătire din Turcia și apoi, mai ales, din cele 17 meciuri rămase de disputat în prima parte a anului 2020. Debutul va fi unul dificil, acasă, contra Dunării Călărași și a Farului Constanța, două grupări care și-ar fi dorit, ;i ele, promovarea, dar nu au mai reușit să se înscrie pe traiectoria ascendentă necesară. Însă, au rămas „nuci” greu de spart!

Foto: www.fcpetrolul.ro, Facebook și www.turnulsfatului.ro