În ce condiții se vor desfășura activitățile sportive la începutul valului 5 al pandemiei Covid

Daniel Dimache -

În ce condiții se vor desfășura activitățile sportive la începutul valului 5 al pandemiei Covid

Astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, al cărui președinte este premierul Nicolae Ciucă, a adoptat astăzi Hotărârea nr. 1/ 05.01.2022 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Măsurile vor opera începând cu data de 08.01.2022, timp de 30 de zile. CNSU a prevăzut, în cadrul actului normativ, condițiile în care se vor desfășura activitățile sportive în întreaga țară, în această perioadă, când foarte probabil se va instala valul 5 al pandemiei în România.

Iată măsurile care privesc activitatea sportivă:

10.Se propune menținerea posibilității desfășurării activităților de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
11.Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Se propune ca
participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
12.Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie
permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(…)
22. Se propune menținerea interdicției desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.