În drum spre Moscova, Asesoftul a făcut o ‘haltă” la Timișoara, pentru un prim succes în deplasare din campionat

Redactia -

În drum spre Moscova, Asesoftul a făcut o ‘haltă” la Timișoara, pentru un prim succes în deplasare din campionat

Cum socoteala de la Ploiești nu s-a potrivit cu aceea de la FIBA, campionii de la CSU Asesoft urmând să debuteze miercuri, 16 octombrie 2013, în grupele EuroCup, la Moscova, în fața marii favorite Khimki, Timișoara a părut, cu patru zile mai devreme, mai degrabă o… haltă pentru „rechini”. După ce au trecut, recent, în Cupa României, de a doua echipă de baschet masculin a orașului de la malurile Begăi, Timba,  Cătălin Burlacu și coechipierii lui au pus indigoul pe meciul tur din optimi, doar scorul final al confruntării cu Baschet Club nemaifiind acum atât de mare. Totuși, prima victorie din deplasare din actuala ediție de campionat a Ligii Naționale de Baschet Masculin nu a fost prea amenințată de formația antrenată din vară de Tudor Costescu, antrenorul care o condusese pe BCM U Pitești, toamna trecută, mai presus decât trupa ploieșteană, la prima Supercupă din sportul jucat la panou în România. Primul sfert a fost o adevărată încântare, chiar și fanii timișoreni nefiind zgârciți cu aplauzele la faze de genul acelui alley-up al lui Filip Adamovic, finalizat cu un dunk senzațional de… imponderabilul Alhaji Mohammed (foto, la minge; Mirela OPREA) – MVP-ul meciului. S-a terminat 28-15, cu bănățenii aproape în genunchi, aproape 30 de puncte primite în sala Constantin Jude, în doar 10 minute, fiind un moment greu de digerat. Dar, e drept, scorul negativ a stârnit setea de revanșă, iar oaspeții au trecut ei aproape de o rușine similară, mai dregându-se busuiocul pe finalul actualui al doilea, încheiat numai la trei lungimi în favoarea timișorenilor: 20-17.

Repriza a doua a fost mai echilibrată, dar ecartul de la pauză, de 10 puncte, 48-38, le-a fost suficient „alb-albaștrilor” pentru gestionarea cu calm a unui joc în care au fost vioara întâi, chiar dacă au trecut și prin ceva emoții în minutul 24, atunci când gazdele s-au apropiat la o posesie: 52-54. Cu un Mohammed din nou încântător, după prestația ștearsă din partida de la „Olimpia”, de miercuri, 9 octombrie, în compania argeșenilor pregătiți acum de Hrisu Șapera, cu Adamovic câștigând clar duelul cu… coechipierul de post Christopher Dunn, jenant chiar în momentele în care jucători ai gazdelor i-au suflat mingea din mâini, cu Burlacu ca în zilele lui foarte bune, cu Jermaine Jonte Flowers spectaculos și  eficient, cu Vladimir Tica mult peste meciul pcu aceiași piteșteni, și cu Gerald Raymond Lee de… neconfundat cu vedeta lui BC Timișoara, Anthony Lee-Ingram, Asesoftul a terminat învingătoare cu 84-73, după 17-16 și, respectiv, 19-19. Astfel, s-a remontat psihicul după insuccesul de la Mediaș, cu CS gaz Metan, din debutul campionatului, iar în avionul care va zbura spre capitalei Rusiei se vor „urca” și mai multe speranțe pentru o replică onorabilă în fața unei echipe cu un buget senzațional. Pentru ploieșteni au punctat următorii baschetbaliști: Alhaji Mohammed (27; 2×3), americanul fiind coșgheterul întâlnirii, Vladimir Tica (14),  Cătălin Burlacu (13; 3×3), Jermaine Jonte Flowers (13: 1×3), Gerald Raymond Lee jr. (9), Filip Adamovic (4), Adrian Guțoaia (2) și Christopher Dunn (2). La BC Timișoara, cei mai buni realizatori au fost Vladimir Panic (17), Zlatko Jovanovic (16; 2×3) și Anthony Lee-Ingram (13; 3×3).

Iată care este programul oficial din grupa EuroCup al campioanei României, așa cum a fost stabilit de către organizatorii competiției, unul schimbat față de previziunile inițiale: 16 octombrie, la Moscova, cu Khimki; 23 octombrie, la Ploiești, cu Pinar Karșiyaka Izmir (Turcia); 30 octombrie, la Aleksandrovac, cu Igokea (Bosnia-Herțegovina); 6 noiembrie, la Ierusalim, cu Haopel (Israel); 13 noiembrie, la Ploiești, cu LukOil Akademik Sofia (Bulgaria); 20 noiembrie, la Ploiești, cu Khimki; 29 noiembrie, la Izmir, cu Pinar Karșiyaka; 4 decembrie, la Ploiești, cu Igokea; 11 decembrie, la Ploiești, cu Hapoel; și 18 decembrie, la Sofia, cu LukOil Akademik.