Dumnezeu îi ia la El, în fiecare început de an, pe cei buni! La numai o săptămână distanță, încă un fost echipier al Petrolului a plecat în eternitate, astăzi col (r) Gheorghe Andrei pășind pe ultimul drum către satul natal, Hăbud, din comuna Șirna!

Dragos Trestioreanu -

Dumnezeu îi ia la El, în fiecare început de an, pe cei buni! La numai o săptămână distanță, încă un fost echipier al Petrolului a plecat în eternitate, astăzi col (r) Gheorghe Andrei pășind pe ultimul drum către satul natal,  Hăbud, din comuna Șirna!

Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, o zi de 13 cu tristețe nu numai pentru superstițioși, colegii de redacție de la www.gazetaph.ro au anunțat săvârșirea din viață, la numai o săptămână distanță, a altui echipier al FC Petrolul cel original, cum nu voi pregeta să-l numesc întotdeauna. După Decu Crângașu, a ajuns în RAI, plecând în eternitate, și col (r) GHEORGHE ANDREI, cadru didactic-ofițer în MAI și, după 2010, când a trecut în rezervă, politician și consilier în administrația locală. Sincer, cele două decese al unor oameni apropiați de vârsta mea și pe care i-am cunoscut foarte bine m-au copleșit într-atât, încât despre GEORGE, așa cum îi spuneau soția, fiica și apropiații, abia am putut să scriu și la această oră, după ce-a pășit pe ultimul drum al său către satul natal prahovean Hăbud, din comuna Șirna. Cel în al cărui loc de veci își va fi găsit liniștea, după o maladie nemiloasă care l-a măcinat.

După cum știți deja, „fug” – în astfel de momente apăsătoare – de CV-urile celor dispăruți din viață, apreciind că acestea sunt valabile în timpul existenței lor pe pământ, cu nu și când vine momentul trecerii DINCOLO, de când OMUL devine o POVESTE, o AMINTIRE. Unele pe care cei care l-au cunoscut sau care numai au auzit de el să le păstreze în memorie, nu aglomerând-o cu multe cifre, care se vor uita destul de repede. Așa am procedat și când s-a stins Dan Crângașu, în urmă cu numai 10 zile, așa o voi face și acum, la momentul nedoritului adio de GEORGE ANDREI. Mai exact, un personaj bine cunoscut în absolut toate domeniile în care a activat, inclusiv, deci, în sport, în fotbal mai precis. Atât pe teren, ca portar la Petrolul-tineret, ale cărei meciuri din deschiderea celor din „vedetă” le urmăream mereu, respectiv ca arbitru, dar și în administrația arbitrajului local, ca și în monitorizarea sportului rege la nivel divizionar, ca observator. Și-acum, mai jos, povestea pe care mi-aș fi dorit să nu fi ajuns s-o scriu vreodată, pierderea lui GEORGE apăsându-mă, realmente.

Așa cum se întâmplă, nu o dată, relația profesională între un jurnalist și un om de fotbal, indiferent de fucnția acestuia din urmă, până ajung să se cunoască foarte bine unul pe altul, debutează, hai să-i zic, ceva mai abrupt. Astfel s-a întâmplat, și ulterior chiar mi-a părut rău, și între mine și GEORGE. Însă, o întâlnire ulterioară, după un meci din al treilea eșalon, dintre Gloria Cornești, din județul Dâmbovița, și o grupare prahoveană, la care fusesem amândoi de față; el ca observator, iar eu ca trimis al ziarului la care scriam atunci, ne-a făcut să petrecem ceva mai mult timp împreună. Apoi, a continuat cu drumul înapoi la Ploiești, făcut – la invitația amabilă a lui GEORGE ANDREI – în Renaultul lui elegant, de culoare gri metalizat. Se lăsase întunericul și am dialogat tot drumul spre casă, iar de-atunci încolo ne-am înțeles de minune. Semn că, dacă nu-i răbdare, graba strică treaba în relația dintre două persoane! Pe scurt, GEORGE a fost om onest, în fiecare domeniu în care și-a pus amprenta, a simțit când poate urca în activitate și a pus mult suflet, atunci, nefiind niciodată însă ranchiunos, în cazul în care, deși luptase mult, nu câștigase. A fost o calitate pe care i-am admirat-o mereu, pe lângă generozitate, politețe, bun simț, maniere și, drept rezultat, aprecierea de care se bucura din partea celor din jur, care au înțeles că au în față un om cu un caracter deosebit. Un caracter puternic! Am pierdut acum un prieten drag, la fel ca și sportul prahovean și îndrăznesc să spun că și politica locală. Vei fi apreciat și acolo Sus, în Cer, la fel, dragă GEORGE ANDREI!

Foto: www.fcpetrolul.ro, scoaladefotbal.blogspot.com și www.ziarulprahova.ro