În primul meci ca integralist al lui Velisar, Tabarcea a făcut diferența! Atacantul cu prenume celebru pentru fanii Petrolului i-a făcut șah-mat pe campionii mondiali ucrainieni „U 20”, pe arena Ilie Oană!

Dragos Trestioreanu - Sport

În primul meci ca integralist al lui Velisar, Tabarcea a făcut diferența! Atacantul cu prenume celebru pentru fanii Petrolului i-a făcut șah-mat pe campionii mondiali ucrainieni „U 20”, pe arena Ilie Oană!

Trecuseră trei sferturi din meciul oficial al echipelor naționale „U 21” ale României și Ucrainei și – deși cei 5.562 de simpatizanți ai tricolorilor noștri prezenți pe arena Ilie Oană nu pridideau cu încurajările, cu o mențiune specială pentru o parte a galeriei Petrolului, aflată la tribuna a II-a – scorul continua să fie 0-0. Unul total nemulțumitor pentru băieții echipați în galben, după eșecul lor din Danemarca, de la debutul în actualele preliminarii ale Campionatului European de profil. Dar, în minutul 75, cu numărul de pe tricou deja trecut pe tabela cu cifre colorate prin care se anunță schimbările, Olimpiu Moruțan – printr-o execuție de efect, deviere lobată în plasă – a spălat propria rușine de la pierderea calificării trupei „U 19”, în 2018, de pe același stadion. El a fructificat astfel, excelent, centrarea perfectă a lui Radu Boboc, de pe dreapta, iar tribunele au revenit la viață! În minutul următor, 76, actualul mijlocaș al FCSB-ului a părăsit terenul, fiind înlocuit de un viitor coechipier de la FCSB, Darius Olaru. Însă, tot atunci a intrat un atacant care avea să stabilească rezultatul final la unul de… forfait, într-un meci care părea a putea fi adjudecat de către oricare dintre combatante.

Adrian Tabarcea Petre, purtătorul unui prenume reprezentând un nume celebru pentru suporterii „all-time” ai Petrolului preluat și de prima ligă a fanilor clubului găzarilor, „Constantin Tabarcea”, a intrat decis, așa cum o făcea mereu și prietenul său George Pușcaș, impresariat tot de prolificul agent Cătălin Sărmășan. Mai întâi, dâmbovițeanul trecut pe la Astra – de ce s-o fi zicând, oare, că l-ar fi refuzat, cândva, Petrolul?!? – și ajuns la CSU Craiova, Valentin Mihăilă, a reluat, cu… umărul, din 6 metri, o centrare tot de pe dreapta, de data asta a lui Darius Olaru, dar Oleh Bilyk a respins în față, în careul mic, acolo de unde puternicul Petre a trimis în plasă, tot cu capul, cu toată opoziția portarului ucrainean și a fundașului central Denys Popov, pentru 2-0!

Acuzând tot timpul o lovitură în zona plexului, încă din minutul 52, în urma unui șut puternic din apropiere al lui Răzvan Oaidă, Bilyk avea să greșească grav, lăsând o minge să iasă din teren, dar speculativul vârf de atac din Superligaen i-a „suflat-o” din față, a prins-o pe linia de fund a terenului, a condus-o, apoi, spre buturi, l-a fentat un Oleksii Bykov, retras în disperare de cauză, și a marcat în poarta goală! Incredibil! Era minutul 90+4, ultimul al prelungirilor dictate de polonezul Bartosz Frankowski, un arbitru corect și discret. Cel care a avut dreptate să-l… elimine pe „italianul” Marius-Mihai Marin, la nici măcar un minut după ce acesta debutase în tricoul galben al României „U 21”! Agresivitatea sa de care acesta spunea că nu ar fi una dincolo de limitele regulamentului s-a dovedit decisivă pentru un stat în tribună de cel puțin două meciuri, de-acum înainte! L atacul întârziat cu grad mare de periculozitate, pe piciorul unui adversar, chiar a meritat cartonașul roșu!

Cu 3-0 (0-0), România lui Mirel Rădoi și a celor peste 5.000 de fani de pe stadion, ca și a celor din fața micului ecran, a reușit să devanseze Ucraina lui Ruslan Rotan – în cadrul căreia au evoluat și patru dintre cei șase campioni mondiali „U20”, din Polonia – nu numai pe teren, în ultimul sfert de oră al partidei, ci și în clasament, ocupând acum locul 3, deși a bifat numai două meciuri, iar adversarii – trei. În acest joc, unul dintre integraliștii lui Rădoi a fost ploieșteanul Mihai Velisar, împrumutat de Petrolul la Gaz Metan Mediaș, pentru un sezon, adică acolo unde va și rămâne pentru că ardelenii au demarat deja procedura de plată a clauzei neașteptat de mici a lui Velisar. El și-a făcut bine treaba la primul meci în care a fost pe teren din primul minut și până la ultimul fluier, a „închis” bine, a mai urcat în bandă, dar numai în maximă siguranță, a centrat bine, dovedind astfel că a devenit deja un fotbalist de bază al acestei selecționate a României. Nu am văzut după meci pe niciun oficial al Petrolului să-l aștepte la ieșirea de la vestiare, măcar să-l mai întrebe de… sănătate. Poate o va face la Voluntari, la începutul săptămânii viitoare, la al treilea meci oficial din grupă, cel cu Irlanda de Nord „U 21”!

Foto: www.gsp.ro și www.sport.ro