În sfârșit, scapă și Petrolul de caniculă! Contra Ripensiei, la Timișoara, va juca la ora 19.45! Dar și, tot cam așa în… noiembrie, cu AFK Csikszereda!

Dragos Trestioreanu -

În sfârșit, scapă și Petrolul de caniculă! Contra Ripensiei, la Timișoara, va juca la ora 19.45! Dar și, tot cam așa în… noiembrie, cu AFK Csikszereda!

După cum am informat deja, meciul dintre FC Petrolul și AFK Csikszereda, din data de 3 septembrie 2019, a fost amânat, iar pe www.liga2.ro se anunță că se va desfășura tocmai pe 5 noiembrie, ora… 19.30! Dacă în plină caniculă au jucat mai degrabă la orele prânzului sau nu cu mult ulterior, aproape de iarnă vor evolua seara, târziu! Tare ciudat!

Însă, cu acest prilej, ploieștenii au avut și noroc. În sensul că – întrecerile Ligii 1, care au prioritate la programarea TV, fiind întrerupte pentru meciurile oficiale ale echipei naționale de seniori a României, al doilea, cel cu Malta, de pe arena Ilie Oană, din 8 septembrie, 19.00, fiind cel care a condus la amânarea partidei din etapa a V-a, cu nou-promovata din Miercurea Ciuc – confruntarea de la Timișoara, în compania Ripensiei, a putut fi programată sâmbăta. Astfel, pe 7 septembrie, se va putea combate de la ora 19.45.

Cum și luna următoare se anunță temperaturi destul de mari în timpul zilei, programarea duelului din Banat la lumina reflectoarelor este numai bună pentru fotbaliști. Dacă „Ripi”  se mutase pe „Electrica”, bază sportivă nedotată însă cu instalație de nocturnă, jocul cu Petrolul trebuie să se dispute pe „Dan Păltinișanu”, un stadion aflat la ultimele meciuri găzduite, deoarece, în apropiata toamnă, va fi demolat, urmând a se construi în loc, în circa trei ani, o arenă modernă. Demolarea va începe destul de curând, iar iubitorii fotbalului timișorean au fost invitați să-și ia… amintiri de la stadion, până când acesta o să fie făcut una cu pământul! Unul dintre cele mai mari stadioane din României, cel de la Timișoara, denumit și „1 Mai” până în anul 1995, nu mai corespunde normelor tehnice și de securitate actuale și nici cerințelor UEFA pentru organizarea de meciuri internaționale.

Foto: www.banatulazi.ro și www.doarpetrolul.ro